Despre băieţii de la UNIMEDIA şi noţiunea de „blogger consacrat”


M-am tot frământat zilele ăstea, să postez acest articol, sau ba?! Nu eram convins că asta ar fi în interesul unui blogger, care aşteaptă cuminte în „lista de aşteptare” ca redacţia UNIMEDIA să-i selecteze articolele pentru a fi plasate pe „VoxReport”, platformă „de bloguri, opinii şi comentarii LIBERE, spaţiu public pentru cititori şi profesionişti din orice domeniu, politicieni, persoane publice, jurnalişti freelanceri sau colaboratori ai oricărui grup media”.

Am decis totuşi afirmativ, deoarece aşa ar fi corect şi în conformitate cu principiile unui blogger liber în gândire şi exprimare! Dar şi cu cele promovate, cel puţin până nu demult, de băieţii de la UNIMEDIA.

E adevărat, aceşti băieţi au fost pentru tinerii din Moldova un etalon al libertăţii şi al luptei pentru drepturi, împotriva cenzurii şi subordonării politice. Şi e suficient doar să ne amintim cum erau atacate serverele lor în aprilie 2009! De aceea, de ani buni deja mi-am format o deprindere să-mi încep zilele de muncă cu trecerea în revistă a ştirilor de pe acest portal de ştiri.

De la apariţia însă a platformelor de bloguri „VoxReport” şi „VoxPublika”, recunosc că dau preferinţă opiniilor bloggerilor decât ştirilor trase la indigo, în care se sesizează o cel puţin auto-cenzură şi care nu ştiu cum nu mai sunt marca UNIMEDIA, aşa cum era acest brand până la 2009. O fi fost la mijloc vreun re-branding, sau e vorba de relax, dacă tot la putere au venit „ai noştri” şi nu mai are rost să „stăm pe baricade”. Nu că asta i-ar scoate din contextul general de degradare a libertăţii mass-media pe parcursul ultimului an, după elanul subit înfrânt din 2009-2010. Comparativ cu mass-media scrisă şi TV, care au intrat în comă profundă, presa electronică se pare că la noi încă mai răsuflă, din păcate însă tot mai greoi şi pulsul devine din ce în ce mai greu palpabil. La majoritatea e cam aşa, însă speram ca băieţii de la UNIMEDIA să fie altel, să opună mai multă rezistenţă şi să fie mai imuni. Dacă au rezistat poftelor comuniştilor până la 2009, de ce ar fi mai vulnerabili în faţa poftelor liberal-democraţilor acum?! Şi nu mă refer aici la un partid anumit.

Apariţia celor două platforme de blogging au fost salutate de societatea civilă şi comunitatea de bloggeri, ca pe mult-aşteptate instrumente destinate să scoată din întuneric opiniile verticale, curajoase şi critice, cu ocolirea ochilor exigenţi ai cenzurii şi loialităţii instituţionalizate.

Săptămâna trecută mi-am depus şi eu umila candidatură (expresie a naibii de în vogă) pentru calitatea de autor de blog pe „VoxReport”. Ei bine, după câteva zile bune de aşteptare, care sper mult să nu fi fost irosite de redacţia UNIMEDIA pentru studierea opiniilor public exprimate ale umilei mele persoane de blogger neconsacrat, băieţii mi-au răspuns, cu scuzele de rigoare şi motivaţia întârzierii că sunt ultra-ocupaţi şi în criză de timp. Totodată mi-au comunicat, că blogul meu se va afla în „lista suplimentară” a „VoxReport”, care va fi verificată de redacţia UNIMEDIA şi respectiv postările de pe blogul meu vor fi preluate pe „VoxReport”.

„O fi!”, mi-am zis, deşi mi s-a părut foarte stranie această practică, reieşind din însăşi concepţia unei platforme libere de blogging, care urmează să fie bazată pe acces liber şi libertate de exprimare, evitarea „verificărilor” din partea echipelor de redacţie sau a altcuiva.

Însă, după o „tăcere” de 10 zile mi-a devenit clar, că postările mele nu satisfac probabil criteriile „verificărilor” redacţiei UNIMEDIA. Unii colegi bloggeri mă consolează că „tăcerea” e legată de abordarea băieţilor de acolo, de a colabora doar cu bloggeri consacraţi, context în care ar trebui să fiu mândru că am fost acceptat cel puţin în „lista suplimentară” şi că astfel îmi va fi publicată periodic, câte o postare – două, ceea ce deja ar reprezenta un succes. Alţii mă consolează cu abordarea de exclusivitate pe care o aplică „VoxReport” în concurenţa cu „VoxPublika”.

Nu ştiu, mie însăşi noţiunea de „blogger consacrat” îmi pare una caraghioasă şi contradictorie. Iar aruncând o privire pe platformele similare din Occident, chiar îmi pare că abordarea băieţilor e şi una foarte originală şi nu obligatoriu în sensul pozitiv al cuvântului! Oare băieţii de la UNIMEDIA au venit gata-consacraţi, sau au devenit consacraţi datorită faptului că au fost cândva liberi în exprimare, deschişi şi incisivi, fapt pentru care au şi meritat atenţia societăţii?!

Alţii chiar mă sfătuie să-mi revăd abordarea editorială, să fiu mai conciliant şi loial, sau să fiu mai selectiv în privinţa obiectelor criticii şi mai ales a subiecţilor criticaţi! Na-ţi-o bună! Cercul vicios s-a închis şi am ajuns exact acolo de unde am pornit! La ce bun în cazul ăsta să mai faci blogging, dacă asemenea abordări găseşti în orice ştire şi orice postare, pe orice portal de ştiri?!

Nu, „ceva e putred în Danemarca” şi în abordările băieţilor! Nu cred că intenţia lor a fost să lanseze o platformă de „bloguri, opinii şi comentarii, spaţiu public al bloggerilor CONSACRAŢI”, citite de cititori tot CONSACRAŢI. Pentru asta doar avem „VIP-magazin”-e, televiziuni şi ziare, în care apar doar oameni consacraţi şi pe care le citesc doar oameni consacraţi, pentru că şi aparţin ele aceloraşi oameni consacraţi. Îmi pare o abordare păguboasă de business pe piaţa media, atât pentru businessmeni, cât şi pentru societate!

Asta e opinia mea, de blogger neconsacrat, însă exprimată liber şi fără careva verificări anterioare, la corespunderea unor criterii de admisibilitate! 😉

Anunțuri

Etichete: , , ,

2 răspunsuri to “Despre băieţii de la UNIMEDIA şi noţiunea de „blogger consacrat””

  1. Vadim Zgherea Says:

    Îmi permit să te contrazic! Unele lucruri nu sunt așa cum le percepi, asta pentru că nu ai de unde să afli! Dar, nu-ți fă griji în privinșa VoxReport, eu sunt sigur (și mai mult decât atât), că ai să fii primit pe site! Și… băieții chiar sunt foarte ocupați! 🙂

    Și încă ceva, dacă îți conectezi blogul de VoxReport, adică dacă băieșii fac asta, este același lucru cum ai scrie directpe VoxReport! Purșisimplu, îți ușurezi munca! De ce să intri pe 2 pagini de admin și să scrii (copy-paste) de 2 ori același lucru? Nu crezi?

  2. balacci Says:

    Vadim, cunosc despre procedura de conexiune a blogului cu VoxReport. Aşa e, băieţii fac conexiunea tehnică. Întrebarea e de ce n-o fac, dacă tot am solicitat… Referitor la „lucrurile care nu sunt aşa cum le percep, pentru că nu am de unde să le aflu”, poţi fi, te rog, mai explicit? 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: