„Speculaţiile” despre vama moldovenească, sau unde se pierd, totuşi, milioanele? (partea IV)


Cele mai multe şi dure „speculaţii” despre vama moldovenească au fost, sunt şi se pare că cel puţin pe termen mediu vor mai fi cu referire la fenomenul contrabandei. Şi în special a contrabandei cu ţigări. Să ne amintim doar câteva din cele mai dure titre din mass media.

„Deutsche Welle” titra în august 2010 că „Ţigările moldoveneşti de contrabandă merg, plutesc şi zboară în ţările Uniunii Europene”, „Libertatea” descria în februarie 2011 cum ”Pe uscat sau pe apă, bandiţii aduc în ţară produse de sute de milioane de euro”, iar „Monitorul de Vaslui” simţea „Furtună în Vama Albiţa, adiere în vama Leuşeni”; „Ziarul de Gardă” releva în iunie 2011 „O nouă invenţie marca Moldova: Ţigările zboară”, iar „Jurnal de Chişinău” descoperea la est de Prut o „Şcoală de contrabandă”. Tot atunci „Adevărul” scria, în baza raportului „Organized Crime and Corruption Reporting Project”, despre „Ministerul moldovean al Crimei Organizate”. Mai recent, chiar cu o săptămână în urmă, „El Pais” scria: „Contrabanda de la hotarul moldo-român împiedică România să adere la Spaţiul Shengen”.

Mult, mult prea multe „speculaţii” pentru ca să avem un fum fără ca să fi fost şi foc! Luând în consideraţie şi că fumul are proprietatea de a se dispersa şi a dispărea în timp, consistenţa şi rezistenţa în timp a fumului ne vorbeşte despre faptul, că aici e vorba de un foc latent şi de o intensitate maximă. Mai sus avem titre din mass-media atât naţională, cât şi şi străină şi menţionez că am ales să citez surse creditate cu credibilitate, evitându-le pe cele afiliate sau cel puţin bănuite de afiliere cu anumite grupuri politice sau oligarhice, care ar fi putut acuzate că scriu la comandă rău-voitoare Guvernului de la Chişinău.

Şi dacă sentinţele date de a patra putere în stat vă par prea puţin importante, haideţi să vedem ce ne spune cea de a treia. La 28 octombrie curent Procurorul General al ţării, nu într-un interviu pentru mass-media, ci în plină şedinţă în plen a Parlamentului a menţionat, că „Grupurile criminale organizate specializate pe contrabandă se află sub un singur centru de coordonare şi control. Avem informaţii concrete, că activitatea lor este protejată de persoane din organele supreme ale puterii de stat!”. Aici se pare că totul devine suficient de clar, cel puţin pentru a constata existenţa problemei, sau a focului de care am vorbit mai sus.

Conform tradiţiei deja statuate, în loc să întreprindă măsuri concrete pentru a acţiona, având la dispoziţie toate pârghiile puterii executive în stat, Guvernul de la Chişinău alege să se ridiculizeze pe calea negării fenomenului, după principiul „negrul e alb”, sau pe cea a formulării argumentelor care-i justifică impotenţa, intrând pe principiul „cine se scuză, se acuză”.

Auzim abordări care din care mai năstruşnice, de genul constatării faptului, că Moldova n-ar avea nimic de pierdut de la fenomenul contrabandei, ba chiar de câştigat. Şi asta pentru că traficul ilicit de mărfuri şi implicit de ţigarete formează găuri nu în bugetul nostru, ci în cel român. Şi în plus, contrabanda aduce valută în ţară. Premisa e una total falsă, deoarece dacă şi valuta provenită din contrabandă ajunge în Moldova, atunci banii, chiar şi dacă n-o fi având ei miros, nu ajung în buzunarul pensionarilor sau altor categorii defavorizate, ci în buzunarele bandiţilor, care îi utilizează la finanţarea schemelor frauduloase şi criminale, şi nu la finanţarea spitalelor sau şcolilor.

Tupeul unor politicieni de la noi ajunge până acolo, că se declară sus şi tare că putem vorbi despre contrabandă doar atunci când e vorba de introducerea mărfurilor în ţară, iar atunci când mărfurile sunt scoase, atunci „să se ocupe de ea cei din statele în care se introduc mărfurile”. Şi măcar dacă am fi auzit aşa ceva din gura unor presupuse asociaţii de contrabandişti, dar perlele în cauză ies din gura unor ditamai deputaţi în Parlament! Original! Dar imaginea ţării în faţa acestor state, mai ales că e vorba de state UE?! Dar legea?

Codul Vamal, la art. 224, ne dă o definiţie de altfel foarte clară şi exactă a contrabandei:

„Trecerea peste frontiera vamală de mărfuri, eludîndu-se controlul vamal sau tăinuindu-le de el, săvîrşită în proporţii mari sau deosebit de mari, fie în mod repetat, fie de un grup de persoane care s-au organizat pentru activitate de contrabandă, fie de o persoană cu funcţie de răspundere care face uz de situaţia de serviciu, fie prin folosirea frauduloasă de documente vamale şi de alte documente, fie însoţită de nedeclarare sau de declararea lor neautentică în documentele vamale sau în alte documente… se consideră contrabandă şi se pedepseşte în conformitate cu legislaţia.”

Deci, nu prea observăm vreo diferenţă în dependenţă de direcţia de circulaţie a traficului ilicit de mărfuri în definiţia legală de mai sus! Oare nu ştiu guvernanţii de la Chişinău, că acea „inofensivă” contrabandă împiedică România să avanseze în procesul de aderare la spaţiul Schengen? În acest context, poate ei consideră că acest fenomen va ajuta Republica Moldova să avanseze în procesul de negociere a regimului liberalizat de vize şi a regimului de comerţ liber, comprehensiv şi aprofundat cu UE?!

Tot auzim, că problema de fapt e a serviciilor de frontieră române, reieşind că bardacul e de fapt la ei, iar la noi e totul ok, fapt pentru care suntem în permanenţă lăudaţi pe la întrunirile festive de Organizaţia Mondială a Vămilor. E un „argument”, pe care pe alocuri îl vehiculează şi premierul. Stranie situaţie! Vama română are probleme, este în permanenţă criticată de instituţiile europene, iar vama moldovenească are… doar „speculaţii” şi… e lăudată… de OMV!

Deci, nu e important că în octombrie 2011 ne-a criticat Algirdas Semeta, Comisar European pentru Impozitare, Uniune Vamală, Audit şi Anti-fraudă, important e că ne laudă OMV-ul… Stranie detaşare de la principiul formal declarat, de integrare europeană şi aliniere la standardele europene. Şi dacă tot restul ţării tinde să se integreze, cel puţin declarativ, în UE, vama cu titlu de excepţie se aliniază la standardele OMV?! Nu pentru ca să discreditez discursul prim-ministrului, dar ca să fie clar, menţionez, că OMV are 172 ţări membre, printre care alături de Republica Moldova se află state ca Angola, Bangladesh, Bhutan, Botswana, Papua Noua Guinee, Trinidad şi Tobago, Yemen şi Zimbabwe! Şi dacă premierul împreună cu echipa sa guvernamentală a reuşit performanţe demne de critica UE, dar de lauda ţărilor sus-numite, atunci nu-mi rămâne decât să-l „felicit” cu această ocazie. Bravo premierului, ministrului finanţelor, viceministrului finanţelor responsabil de activitatea organelor fiscale şi vamale, directorului general al Serviciului Vamal şi întregii echipe de adjuncţi titulari sau netitulari ai săi, care şi-au depus tot efortul pentru această performanţă!

Şi nu putem în contextul felicitărilor să nu trecem în revistă şi performanţele propriu zise. Ca şi în părţile trecute, voi trece în revistă date şi cifre concrete, pentru a nu fi învinuit de lansare în „speculaţii”.

În conformitate cu rezultatele auditului realizat la Serviciul Vamal, Curtea de Conturi a constatat, că în anul 2010 vama moldovenească a întocmit 1,5 mii procese-verbale privind contravenţii administrative, fiind emise tot atâtea decizii. Impresionant, nu?! Ei bine, conform acestor decizii, au fost calculate persoanelor fizice şi juridice amenzi într-o valoare mizeră de 8,7 milioane lei sau un coraport mediu de 5,8 mii lei la fiecare contravenţie. Cred că nici măcar Poliţia Rutieră nu invidiază vama pentru asemenea performanţă! Respectiv, Serviciul Vamal a contabilizat doar 4,7 milioane lei, deoarece procesele-verbale conform cărora au fost calculate celelalte 4 milioane lei au fost anulate prin decizii ale instanţelor de judecată ca fiind ilegale! Şi aici atenţie: din această sumă mizeră rămasă, au fost încasate în Bugetul de stat doar 3,1 milioane lei, restul figurând în calitate de datorii faţă de bugetul de stat, rămânând neîncasate până la 31 decembrie 2010. „Eficient”, nu?!

Acelaşi audit a relevat faptul, că vama moldovenească a documentat pe întreaga perioadă a anului 2010 21 cazuri de contrabandă, a 2,4 milioane pachete de ţigări, fiind pornite 20 cauze penale, o cauză penală fiind disjungată. Din acest număr de cauze, 7 au fost expediate în instanţa de judecată, pe faptul contrabandei a 1,5 milioane pachete de ţigări, cu valoarea de 12,4 milioane lei. 3 din cauzele penale au fost încetate, 2 au fost expediate după competenţă altor organe de urmărire penală, iar 9 la momentul finalizării auditului (septembrie 2011) se aflau încă în examinare la Serviciului Vamal. Este de menţionat, că din numărul cauzelor penale de mai sus, 6 au fost depistate de fapt de autorităţile române de frontieră, inclusiv şi cazul de rezonanţă, din 4 martie 2010, cu referire la contrabanda a 695 mii pachete de ţigări, cu o valoare de 2,3 milioane lei, depistat de inspectorii de la postul vamal român Albiţa. Nu ştiu dacă în acest caz mai rămâne ceva de bifat în dreptul performanţelor vămii moldoveneşti…

Şi dacă prin aceşti indicatori vama moldovenească şi Guvernul de la Chişinău speră să stingă focul pe care l-am constatat la începutul articolului, atunci se pare că efectul chiar e unul invers, or cu asemenea cifre nu poţi decât turna gaz pe foc. Mai ales dacă luăm în consideraţie faptul, că Moldova întreţine pe timp de criză un vast aparat birocratic la vamă, care dacă şi e bun la ceva, atunci la sigur nu la încasarea plăţilor în Bugetul de stat şi contracararea contrabandei… Şi nu cred că e doar vina vameşilor! De obicei se dansează după muzica pe care o pune DJ-ul, nu?! În România vameşii implicaţi sau cel puţin bănuiţi de complicitate cu traficanţii de ţigări sunt demişi, ba chiar reţinuţi şi anchetaţi de organele de drept, iar în Moldova ei sunt premiaţi şi avansaţi în grade! Dar, despre asta – altă dată…

(Va urma)

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: