Smirnov pleacă! Se vor înălbi oare „găurile negre” moldoveneşti?

Iată că neverosimilul s-a produs şi principala miză a pretinselor prezidenţiale de la Tiraspol a fost soluţionată încă din primul tur! Smirnov pleacă de la cârma regiunii transnistrene şi de la tot ce a înseamnat administrarea acestei quasi-organizaţii statale. Dincolo de aspectul politic, nu trebuie să ignorăm şi dimensiunea pe segmentul economic a evenimentului produs.

Impactul economic al schimbării produse la Tiraspol este şi probabil încă va fi unul de o importanţă evidentă şi nu doar pentru Tiraspol, dar şi pentru Chişinău, Kiev şi chiar Bruxelles. Or, dacă din punct de vedere politic regimul lui Smirnov era menţinut pe idei nostalgice comuniste şi de ură revanşardă faţă de malul drept al Nistrului, din punct de vedere economic în stânga Nistrului s-a pus pe roate o piaţă bazată pe principii capitaliste, cu un potenţial de luat în serios pentru întregul sud-est european.

Or, după ce din 2006 Guvernul de la Chişinău a început să înregistreze oficial operatorii economici transnistreni în calitate de subiecţi ai antreprenoriatului, aceştia chiar fiind rezidenţi ai zonei transnistrene şi neavând relaţii fiscale cu Bugetul Republicii Moldova, realizează operaţiuni de import – export încadrate perfect în câmpul legal de reglementare. Mai mult decât atât, moştenind de la U.R.S.S. o bază tehnico-materială mult mai solidă decât malul drept al Nistrului, dinamica de dezvoltare a cifrelor de afaceri a transnistrenilor îi fac să fie invidioşi pe mulţi de la Chişinău. E suficient aici să menţionăm ramura industriei metalurgice, a producerii materialelor de construcţie, a textilelor, dar şi industria alimentară.

Am avut ocazia să cunosc mulţi oameni implicaţi în business în regiunea transnistreană şi să cunosc din primă sursă realităţile şi problemele de acolo. Ca să ne închipuim situaţia în care se afla business-ul transnistrean sub regimul Smirnov, haideţi să ne imaginăm că actualul sistem economic rusesc, cu tot cu oligarhi şi întreprinderi gigante multi-miliardare, îl plasăm în istorie undeva în U.R.S.S-ul administrat de Brejnev.

Astfel, impresia mea este că oamenii de afaceri transnistreni de prin 2007 încoace se aflau în conflict direct de interese cu Smirnov şi regimul său. Or, business-ul transnistrean, care a cunoscut o dezvoltare şi modernizare dinamică după „deschiderea” din 2006, a intrat foarte rapid într-un contrast izbitor cu regimul politic de la Tiraspol, plin de mucegai şi rătăcit undeva prin anii ’80 – ’90 ai secolului trecut. Acest conflict de interese s-a transformat pe alocuri în conflicte şi lupte deschise, care s-au materializat în propulsarea în politică de către concernul „Sheriff” a tânărului Şevciuk. Sunt tentat să cred, că acest fenomen a şi contribuit, mai mult poate chiar decât implicarea Moscovei, la eliminarea lui Smirnov. Mai mult chiar, consider că „mutarea” Moscovei din 2011 pe „tabla de şah” de la Tiraspol are la bază mai mult interese ale oligarhilor ruşi, implicaţi de altfel activ în businessul transnistrean, decât raţionamente de ordin politic.

Care sunt totuşi punctele divergente esenţiale în acest conflict între comunitatea de afaceri din stânga Nistrului şi regimul lui Smirnov?

În primul rând, strâmtorarea administrativă şi sufocarea prin măsuri restrictive şi de constrângere a business-ului. Smirnov a privit întotdeauna businessul transnistrean ca pe o „vacă de muls”, sursă de venit negru pentru familia sa şi nimic mai mult. Regimul de la Tiraspol a preferat să-şi controleze dur agenţii economici, prin oameni subordonaţi clientelar, plasaţi la conducerea organelor fiscale şi de control şi a instituţiilor prin care curg fluxurile financiare în regiune. E suficient aici să amintesc, că unul din feciorii săi este director de neclintit la vama transnistreană, iar nora sa a controlat cea mai importantă bancă comercială din regiune. Pe alocuri, „poftele” familiei prezidenţiale au devenit deosebit de dureroase pentru unii operatori economici, fapt de natură să provoace şi să catalizeze în mod normal porniri ostile regimului.

În al doilea rând, ignorarea intereselor pragmatice ale oamenilor de afaceri şi subordonarea acestora intereselor politice ale regimului Smirnov. În timpul contactelor pe care le-am avut cu businessmanii transnistreni, dacă şi am simţit dispoziţii separatiste la ei faţă de malul drept al Nistrului, atunci ele erau bazate exclusiv pe interese mercantile sau ostilitatea şi discriminarea pe care au resimţit-o ei din partea autorităţilor de la Chişinău. E şi firesc, ideologia politică şi activitatea economică dacă şi au puncte de tangenţă, atunci ele sunt minuscule, de dimensiune microscopică.

Ţin să aduc şi două exemple în acest sens. Din 2006, agenţii economici transnistreni, pentru a putea obţine certificate de origine a mărfurilor şi astfel pentru a putea realiza exporturi preferenţiale, urmau după cum am menţionat şi mai sus a se înregistra la autorităţile de la Chişinău. O simplă procedură de înregistrare, nimic mai mult, care însă aducea beneficii economice enorme atât exportatorilor din regiune, cât şi prin intermediul fiscalităţii regiunii întregi. Regimul Smirnov însă aplica persecuţii dure celor care se hotărau să treacă această procedură de înregistrare. Şi dacă atitudinea lui Smirnov era explicată prin noţiuni ca „trădare” sau „conlucrare cu autorităţile duşmănoase de la Chişinău”, atunci pentru oamenii de afaceri această atitudine nu putea fi nici înţeleasă şi nici tolerată.

Totodată, importatorii şi exportatorii transnistreni sunt nevoiţi să dubleze procedurile vamale. Tot ce înseamnă perfectare vamală pentru operatorii economici transnistreni înseamnă proceduri vamale mai întâi la vama transnistreană, apoi la cea moldovenească, sau invers, în dependenţă de direcţia tranzacţiei. Luând în consideraţie faptul, că nivelul de dezvoltare, dotarea tehnică şi principiile de activitate a vămilor de pe ambele maluri ale Nistrului sunt cam aceleaşi, asta înseamnă staţionarea transportului de la 3 zile până la o săptămână. Şi dacă nu e un secret că şi pentru operatorii de import – export din dreapta Nistrului procedurile vamale reprezintă un calvar, atunci pentru cei transnistreni calvarul este dublu, inclusiv dacă ne referim la taxele oficiale şi neoficiale pentru vameşi. Toate demersurile adresate de către întreprinderi regimului politic de la Tiraspol, pentru a evita dublarea procedurilor vamale sau cel puţin simplificarea celor din partea vămii transnistrene au fost întâmpinate cu ostilitate. Doar din cele două exemple de mai sus este clar că mediul de afaceri transnistrean nu putea fi entuziasmat de regimul lui Smirnov şi a fost nevoit să aplice reflexul de auto-conservare şi să-i riposteze.

Şi în al treilea dar la sigur nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm incapacitatea administrativă a instituţiilor şi organelor de reglementare transnistrene de a asigura o funcţionare şi dezvolare normală a pieţei transnistrene. Şi probabil aici e vorba nu doar de lipsă de capacitate, dar şi de voinţă. Dacă liberalizarea pieţei, asigurarea loialităţii concurenţei şi garantarea securităţii investiţiilor reprezintă un vis şi pentru agenţii economici din dreapta Nistrului, atunci cei transnistreni nici în vis nu mai sperau la aşa ceva. Pe lângă familia şi „gaşca” lui Smirnov s-au aciuat afacerişti dubioşi, care au ştiut să profite de verticala dictatorială a acestuia şi de statutul de „gaură neagră” necontrolată al zonei transnistrene şi să-l materializeze în expresie financiară. Specializaţi pe contrabanda la „negru”, sau cea „sură”, în principal cu ţigări, alcool, carne, peşte şi mărfuri de larg consum, aceştia alterează piaţa regiunii, omorând atât producătorii autohtoni, cât şi pe cei care practică importul legal. Cu fiecare an de hegemonie, afaceriştii contrabandişti din suita lui Smirnov au concrescut într-atât cu regimul, încât agenţii economici nu mai sperau să lupte cu fenomenul contrabandei, concurenţei neloiale şi corupţiei fără a elimina regimul în întregime!

Apropierea geografică şi economică a regiunii transnistrene şi restul teritoriului Republicii Moldova, Ucraina sau România, dar şi „transparenţa” perimetrului transnistrean al forntierei moldo-ucrainiene au făcut ca problemele menţionate mai sus să devină practic problemele întregii regiuni.

Regimul contrabandist de la Tiraspol a reuşit să-şi găsească, pe baza intereselor comune, parteneri şi în dreapta Nistrului. Profitând de apele tulburi din politica moldovenească şi de starea de paralizie a organelor de drept de la Chişinău din ultima perioadă, regimul contrabandist transnistrean a concrescut cu anumite forţe din demi-solul economic moldovenesc, afiliate actualei guvernări, astfel devenind în prezent fără îndoială una din cele mai mari probleme ale economiei moldoveneşti şi celei ucrainiene, fiind resimţită considerabil şi de UE.

Prin căderea regimului politic de la Tiraspol, a primit o lovitură puternică şi maşinăria banditească a lui Smirnov de pe segmentul economic. Ce va fi în continuare? Va fi ea oare extirpată definitiv, sau noul lider de la Tiraspol, indiferent cine va fi el, şi-o va resubordona în mod mecanic? Depinde în mare măsură nu doar de acest lider şi de Moscova, ci şi de modul în care se va implica Chişinăul. Sper ca măcar de data asta să fie vorba chiar de implicare şi nu de simplă expectativă. Transnistrenii şi Moscova au acţionat. E rândul Chişinăului. Sper că încă se mai poate şi… vrea!

Etichete: contrabanda, Igor Smirnov, transnistria