De ce (nu) explodează „Bombele” în Chişinău? (partea I)


Mai multă lume se mira în ianuarie 2010, de ce una din primele acţiuni ale noului general de la Vamă, Tudor Baliţchi, a fost anume instalarea unuia din apropiaţii şi „păpuşarii” săi în funcţia de şef al Postului vamal „Petricani” din Chişinău. Ceva mai târziu a devenit clar, că elementul dat se încadrează perfect în puzzle-ul din „comics”- ul tragic numit „businessul cu importul şi realizarea tehnicii de calcul în Moldova”.

Nimic pe lumea asta şi mai ales la vama moldovenească nu se face întâmplător. Şi mai ales atunci când e vorba de cei care încurcă funcţia publică într-un organ de drept cu businessul personal sau de familie, cu politica, sau alte îndeletniciri aducătoare pe la noi de profituri nete şi imediate, cu multe zerouri…

Păpuşarul la care m-am referit în moto este nimeni altul decât Ion Vornic (cunoscut în anumite cercuri cu porecla „Kvadrat”). Cunoscut şi în perioada comunistă în calitate de vameş – businessman, specializat pe atunci în importul şi realizarea florilor, anume el a şi fost „paraşutat”, chiar din primele zile ale hegemoniei lui Baliţchi la Vamă, în funcţia de şef al postului vamal Petricani al Biroului vamal Chişinău.

Nu este un prea mare secret, că individul sus-menţionat a devenit, odată cu venirea amicului său în fruntea organelor vamale, una din figurile – cheie din spatele lui Baliţchi şi unul din cei mai importanţi factori de decizie din garnitura semi – interlopă care administrează actualmente treburile Serviciului Vamal. Acesta este cunoscut drept adevărat curator al directorului general, cu putere reală de decizie atât pe domeniul politicii de management al resurselor umane, intermedierea între operatorii economici şi Baliţchi a achitărilor pentru „rezolvarea problemelor”, dar şi coordonarea schemelor frauduloase de la vamă, fiind cunoscut şi în calitate de „creier” al grupării semi – interlope, care a „confiscat” organele vamale moldoveneşti.

Motivul de mirare al celor cunoscători ai realităţilor de la Vama moldovenească a fost de ce acest „Kvadrat”, „poftele” căruia sunt deja faimoase, a fost atât de modest atunci când şi-a ales „bucata din torta” lui Baliţchi, cel cu care a stat de atâtea ori la o masă şi la o halbă de bere, alături de prietenii săi Vladlen Stadler (alias „Kirdyk”) şi cumnatul acestuia Marcel Pulbere (alias „Murka”). Cu alte cuvinte, de ce n-a ţintit „păpuşarul” o funcţie mai înaltă, ci s-a mulţumit cu funcţia de şefuleţ, la un simplu post vamal din Chişinău?

Elementele puzzle – ului au început însă a se combina perfect atunci, când am sesizat, că în funcţiile din vârful ierarhiei din strada Columna 30 au început a fi numite persoane docile şi devotate quasi – religios păpuşarilor din spatele lui Baliţchi, inclusiv lui „Kvadrat”. Şi această regulă este aplicabilă începând de la directorii de departamente, până la poalele piramidei ierarhice. Logica ar fi: „de ce să nu punem noi sus nişte „păpuşi” care să semneze din numele nostru hârtii, iar noi să stăm mai „lângă bucătărie”, mai aproape de „ceva gustos” şi să rezolvăm la direct chestiuni la care ne pricepem mai bine: să închidem şi să deschidem portiţa de la vamă?”. Fiţi de acord, ingenios…

Dar mai ales a devenit clară logica lucrurilor şi fenomenelor atunci, când imediat după ce „Kvadrat” a ajuns şef de post la „Petricani” directorul general Baliţchi a emis un ordin, prin care anume la acest post au fost concentrate toate importurile de tehnică de calcul şi electrocasnice. Aţi sesizat probabil şi voi „vrăjeala” cu „modestia” lui „Kvadrat”… Iar dacă încă nu ştiaţi, vă zic eu, că businessul cu importul tehnicii de calcul şi electrocasnice este un domeniu tradiţional de mare atracţie pentru cei dornici de îmbogăţire rapidă. Aici, conform fenomenului „Triunghiului Bermudelor” dispar milioane din taxele de import, 90% din tehnica de calcul şi electrocasnice ajungând pe rafturile market-urilor specializate, atât de generoase în ultimul timp în „reduceri”, prin scheme de contrabandă „neagră” (eludarea de la perfectarea vamală), sau în cel mai bun caz „sură” (falsificarea invoice – urilor, cu diminuarea respectivă a valorii mărfurilor în vamă).

Ca să ne dăm seama de cifrele de afaceri de pe domeniu şi milioanele de euro care se învârt pe aici, vă zic că în Moldova se vând anual doar computere în jur de 50 mii unităţi. Impresionant, nu? Poate anume de asta segmentul dat de business a „făcut din ochi” în permanenţă şi a fost ca un magnet pentru businessmenii afiliaţi sau implicaţi direct în politică şi guvernare. Aşa a fost şi în perioada comunistă, dar această regulă se pare că e perfect valabilă şi celor care deţin actualmente „pâinea şi cuţitul” la Guvern.

Ce mai, ştie „Kvadrat” ce e „gustos” la Vamă… Şi de asemenea probabil ştie de ce această cifră de 50 mii computere vândute anual în ţară nu se încadrează în nici o logică comparativ cu statistica importurilor de tehnică de calcul în ţară, realizate prin postul său, la modul cel mai direct al său.

Deoarece în ante – precedentul aliniat iarăşi am ajuns la „Roma” şi „Caesar”, spre care „duc toate drumurile” în Moldova, bănuiesc că unii din Dvs. din nou vor spune de paranoia teoriei conspiraţiei şi că exagerez în concluzii şi acuzaţii. Însă dacă am admite alte ipoteze, atunci este categoric neclar, Doamnelor şi Domnilor, de ce spre exemplu recent MAI – ul a intentat un dosar penal steril împotriva uneia din companiile care până nu demult era cea mai mare pe segmentul businessului cu tehnică de calcul, fiind chiar reţinut pentru o bună perioadă directorul acesteia. De asemenea, dacă admitem inocenţa guvernanţilor, nu este clar de ce acest dosar aşa şi nu a ajuns în instanţa de judecată.

Dar mai ales faptul, că se pare unicul efect evident al dosarului penal sus-menţionat a fost „migrarea” cifrelor de afaceri de la acea companie spre alţi operatori economici, profiturile cărora au „explodat” respectiv şi care au devenit astfel dominanţi pe piaţă: „Bomba”, „Alina Electronic” (branduri se pare fuzionate recent sub acelaşi proprietar), „Maximum”, etc., aruncă dubii rezonabile pe obrazul guvernanţilor.

Şi încă un argument, pentru cei mai sceptici. Planificam să abordez editorial tematica dată mai devreme, încă în toamna anului trecut. Aflasem însă că la numeroase demersuri din partea agenţilor economici, prin dispoziţia prim-ministrului Vlad Filat fusese creat un grup de lucru, în care au fost incluşi consilieri ai premierului şi reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private în domeniul Tehnologiei Informaţiei (ATIC), având sarcina de a elabora un set de măsuri tarifare şi netarifare, inclusiv pentru proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2012, destinate să facă ordine pe domeniu.

„Oare?!”- mi-am zis şi deşi mi s-au părut puţin cam deplasate şi alogice aceste acţiuni, pe fundalul acţiunilor MAI – ului, am aşteptat cu răbdare finalitatea acestei încercări sperat sincere a Guvernului de a face ordine şi dreptate. Şi asta ca să sesizez luna trecută nimic mai mult decât o strângere din umeri a premierului, precum şi un „fâs”, devenit deja tradiţional pentru instituţia cu sediul în PMAN 1.

Hm… Fiţi de acord, cam straniu… Dorinţă sinceră de a face ordine, dar… Ce? Nu se poate? Dacă nu mai poate în ţara asta şi „primul”, atunci „dăo-n mă-sa, măi”, cum s-a exprimat pe alt context primarul general de Chişinău. Sau poate, mai curând, nu se vrea?! Atunci spuneţi sincer şi mie, şi operatorilor economici, Vă rog, de ce nu se vrea??? Sau dacă Vă pare incorectă întrebarea precedentă, spuneţi-ne de ce MAI – ul, unde premierul chiar „poate tot”, intră în forţă pe piaţă şi redistribuie cifrele de afaceri între companii; de ce la postul vamal „fermecat” de care am pomenit mai sus mărfurile unor companii staţionează fără nici un temei până la 10 zile, iar cele ale altora „şuieră” prin vamă şi încă la preţuri diminuate comparativ cu primele; de ce Fiscul, unde premierul poate nu mai puţin decât la MAI sau Vamă, nu se întreabă oare cum de naiba acelaşi tip de marfă, care are acelaşi preţ pe rafturile magazinelor de electrocasnice, ajunge în ţară de la aceeaşi producători, dar la preţuri diferite???

Şi pentru chiar cei mai sceptici, un ultim argument. „Hoinărind” pe pagina web a ATIC, am sesizat stupefiat că nu toate companiile importatoare şi realizatoare de tehnică de calcul şi tehnologii informaţionale sunt membre la Asociaţie. Hm… Straniu, nu? Şi nu cred că ar fi problema în cotizaţii, deoarece în lista membrilor ONG-ului n-am văzut companii solide şi dominante, inclusiv şi cele sus-nominalizate. Cum credeţi, de ce? Eu ştiu că o companie refuză calitatea de membru la o organizaţie non – guvernamentală creată pentru a-i apăra drepturile şi interesele, inclusiv în faţa aparatului birocratic de stat, atunci… când drepturile şi interesele îi sunt protejate de… altcineva! Poate chiar de pe partea opusă a „baricadei”, adică de pe domeniul guvernamental?! Cum credeţi?

(Va urma)

P.S. Nu prea înţeleg de ce alţi bloggeri, de mai pe domeniu, ca să zic aşa şi care la sigur cunosc nu mai puţin decât mine la subiect, tac mâlc la această temă! Înţeleg că sunt mai prieteni cu cei din PMAN 1 decât mine şi că folosesc lap – topuri şi i-pad – uri „donate”, provenite probabil tot din contrabandă, da chiar aşa?! Băieţi, adevărul zis doar pe jumătate deja nu mai e adevăr. Şi dacă veţi ajunge să vedeţi această postare şi simţindu-vă „cu musca pe căciulă”, vă va „arde” unul din obraji, să ştiţi că asta e de la cealaltă jumătate de adevăr, pe care nu aveţi cum s-o ascundeţi.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: