Marşul Unirii a rezistat. În pofida déjà vu-urilor.


Cu ocazia aniversării de 94 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a Actului Unirii Basarabiei cu România, Consiliul Unirii, organizaţie recent constituită la Chişinău, împreună cu alte câteva zeci de ONG-uri, au organizat o serie de manifestări, printre care şi un marş, care a fost conceput drept o acţiune civică, deasupra unor interese de partid. Evenimentele din 7 aprilie 2009 sunt încă prea proaspete în memoria noastră pentru a nu observa acelaşi stil în care s-a încercat deturnarea acestei manifestări paşnice.

Ca şi la 7 aprilie 2009, evenimentul a fost conceput cu respectarea principiilor democratice de desfăşurare a unei acţiuni în masă. Am observat în coloana de manifestanţi în principal reprezentanţi ai intelectualităţii, chiar familii întregi în câteva generaţii şi tineret studios. Lucrătorii de la salubritate pot confirma că după finalizarea manifestării în scuarul Teatrului de Operă şi Balet nu a rămas nici un muc de ţigară, hârtiuţă sau gunoi. Este în opinia mea un indicator evident al nivelului de cultură al organizatorilor, dar şi al participanţilor la eveniment.

Cam aşa cum s-a vrut a fi şi la 7 aprilie. Mai există însă unele elemente de asemănare între recentul eveniment şi cel din aprilie 2009. Provocatorii. Nu ştiu dacă în spatele acestora au fost aceleaşi persoane, însă stilul în care s-a acţionat îmi pare acelaşi. Aceeaşi tipi bine făcuţi, o bună parte din ei fiind echipaţi pentru lupte stradale, în principal vorbitori de limbă rusă, sau care vorbeau româna cu un pronunţat accent alolingv. Aceeaşi indivizi cu un nivel de la minim la mediu de inteligenţă, care se autoîntitulează „statalişti” şi „patrioţi”, însă nu pot scoate nici un cuvânt în limba de stat fixată în Constituţia ţării pe care o „apără”. Fără a putea explica cât de cât clar ce şi de ce au încercat ei să obţină prin agresivitatea şi violenţa lor, acţiunile lor chiar din start au avut un caracter provocator. Or, să încerci disperat să opreşti cu un grup de câteva sute de persoane un marş de câteva mii de oameni nu poate avea ca scop decât provocarea altercaţiilor şi deturnarea acţiunii paşnice în violenţe.

De acum încolo cred că putem vorbi cu toată încrederea de un nou segment ocupat de unele forţe pe eşichierul politic moldovenesc: extremismul de stânga.

Deruta şi bâlbâiala forţelor de ordine. Am încercat să analizez stilul în care a acţionat poliţia, de la locul evenimentelor, dar şi vizionând mai multe înregistrări video de la locul alercaţiilor şi nu pot ajunge la altă concluzie decât că forţele de ordine au acţionat în cel mai bun caz necoordonat şi haotic. Să laşi să se apropie la o distanţă de câţiva metri de nişte manifestanţi paşnici o gloată de provocatori agresivi, care nu făceau un secret din intenţiile lor, strigând poliţiştilor „Пустите их сюда” („Lăsaţi-i să vină încoace”)… îmi pare în cel mai bun caz neprofesionist. Mai ales că poliţia ştia itinerarul anunţat de organizatori pe care urma să se deplaseze Marşul. De ce oare, prin inacţiunea poliţiei, li s-a permis provocatorilor să blocheze ilegal accesul manifestanţilor paşnici pe acest itinerar? Misterul acestei întrebări nu poate să nu nască ipoteze în stilul teoriei conspiraţiei, cel puţin până la prezentarea unor argumente sau explicaţii care ar proba contrariul.

Modul cum a reflectat evenimentele mass-media. Parcă în unison cu organizatorii provocărilor, majoritatea surselor de informare în masă au reflectat evenimentul pe contextul altercaţiilor episodice care au avut loc în timpul evenimentului, fiind astfel deturnat şi umbrit mesajul organizatorilor acţiunii. Şi dacă unele agenţii media au dat totuşi ştiri separate, despre conţinutul şi mesajul manifestării, şi respectiv altercaţiile provocate de contramanifestanţi, majoritatea au preferat să „mixeze” subiectele, astfel încât publicul larg să fie informat despre eveniment pe contextul negativ al unor altercaţii. Părerea mea e că aici miroase mai degrabă a tehnologii de manipulare a opiniei publice, decât a informare echidistantă a societăţii pe marginea unui eveniment. Respectiv, ca şi în cazul forţelor de ordine întrebarea mea este: întâmplător oare? Şi această întrebare este şi mai fireacsă luând în consideraţie controlul guvernării instaurat pe anumite segmente de media.

Totuşi, în pofida déjà vu-urilor, participanţii la Marşul de duminică au reuşit să-i evite pe provocatori şi să nu admită consecinţele grave care au avut loc în aprilie 2009, reuşind să continuie în mod paşnic manifestările, fiind evitate ciocnirile violente. Şi asta nu datorită, ci în pofida autorităţilor. Poate că s-a reuşit inclusiv pe fundalul experienţei prin care s-a trecut în aprilie 2009.

Sau… Poate că de data asta a fost doar un antrenament al provocatorilor?! Sau al celor care stau în spatele lor…

Anunțuri

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: