„Filea”, „puţoii de moldoveni” şi „mafia”


fotomontaj preluat de pe timpul.md


Nu pot spune că am rămas şocat de noul puroi scurs în mass-media moldovenească, sub forma scrisorii anonime despre realităţile de la SIS-ul moldovenesc şi înregistrării discuţiei între semi-interlopii ruşi Gherman Gorbunţov şi Rinat Usatâi din marie curent. M-a mirat însă flegmatismul cu care a tratat aceste evenimente societatea civilă şi mass-media.

Cele două „bombe” mediatice în orice stat normal ar fi trezit turbulenţe zgomotoase în viaţa politică, ca să nu mai vorbim de clarificările pe care le datorează politicienii şi guvernanţii pe context societăţii. Şi ca să nu mai vorbim de acţiuni în consecinţă sau demisii de onoare.

Însă chiar dacă şi a fost cineva cu adevărat marcat, probabil doar anchetatorii englezi implicaţi în investigarea tentativei de asasinat a omului de afaceri rus cu reputaţie dubioasă. A devenit oare societatea civilă moldovenească surdă? Oarbă oare? Sau chiar mai putem oare vorbi de societate civilă integră care nu observă asemenea evenimente? S-or fi învăţat toţi moldovenii de la politicienii moldovenii să se preocupe de chestiuni artificiale, de genul homosexualilor şi prostituatelor şi să nu observe de facto cum sunt furaţi şi violaţi de cei cărora le mai plătesc şi impozite?!

Eu unul m-am simţit penibil în calitate de spectator al înregistrării video. E înjositor să vezi cum îţi ridiculizează doi interlopi ruşi statul, mai dihai decât Baghirov odinioară, numindu-l familiar pe premier „Filea”, iar prin termenul „puţoi de moldovean”, atribuit celui care a intervenit pe lângă Usatâi pentru a-şi rezolva o problemă la Vamă, dând un calificativ ca atare întregii naţiuni. Şi dacă gândirea mea analitică a încercat să abordeze sceptic înregistrarea, atunci toate încercările reflectorii de a găsi justificări şi scuze celor pomeniţi de Gorbunţov şi Usatâi sunt spulberate de acea scrisoare anonimă. Cum să nu-i credem pe cei din serviciile speciale ale statului, care la sigur cunosc mai multe decât noi despre realităţile şi actualităţile de la Chişinău?! Acele relatări despre realităţile de la SIS -ul moldovenesc vin parcă să confirme viabilitatea şi gravitatea discuţiei de taină între rusul, păpuşar al „puţoilor”, politicienilor şi altor moldoveni şi „bancherul negru”, cum a fost botezat de presa rusă businessmanul cu reputaţie dubioasă Gorbunţov.

Ei bine, fraţilor… Ăştia ne sunt păpuşarii! Dacă aveaţi impresia că aveţi un Guvern şi Parlament care vă decide prezentul şi viitorul, priviţi aceşti doi indivizi! Şi dacă credeaţi că voi sunteţi cei care îi aleg pe politicienii care să stea cu pâinea şi cuţitul în mână, priviţi-i pe ăştia doi! Şi dacă aceştia pot hotărî problemele voastre la Vamă, stimaţi „puţoi”, sau să vă „închidă” şi „deschidă” dosare penale, chiar şi fiind ele patru la număr, atunci spuneţi-mi şi mie cine sunt politicienii şi guvernanţii noştri, dacă nu simple păpuşi, ostatice ale nestăvilitelor pofte financiare şi legăturilor cu lumea interlopă?!

Şi oare câte mâini, ale câtor episcopi, mitropoliţi, patriarhi, papi de la Roma şi interpreţi alde Iglesias, Scorpions sau Lady Gaga trebuie să fie pupate de politicienii noştri ca să pară cât de cât mai sus de „nivelul plintusului”, acolo unde îi plasează păpuşarii, care le stau în spate, sau chiar deasupra?!

Şi noi, „puţoii”… care aşteptăm rezultate pe dosarul penal în cazul asasinatului omului de afaceri Igor Ţurcan, de la care s-a scurs deja un an… Un an de sterilitate din partea organelor de anchetă, pe de o parte şi de aşteptări deşarte din partea societăţii, pe de alta… Mai miră oare asta pe cineva?

Se pare că în Moldova e noapte adâncă, când „populaţia paşnică” doarme profund şi… doar „mafia” nu are somn… Să dăm măştile jos!

Anunțuri

Etichete: , , , ,

2 răspunsuri to “„Filea”, „puţoii de moldoveni” şi „mafia””

  1. EXCLUSIV! Чебурашка & Гера. A criminal saga | Veaceslav Balacci Says:

    […] în iunie 2012 scriam despre reglările de conturi dintre controversatul Renato Usatîi, pe atunci c…, botezat de presa rusă „bancherul negru”, pentru implicarea acestuia în spălările de bani […]

  2. EXCLUSIV! Чебурашка & Гера. A criminal saga | Coruptia In Republica Moldova Says:

    […] în iunie 2012 scriam despre reglările de conturi dintre controversatul Renato Usatîi, pe atunci c…, botezat de presa rusă „bancherul negru”, pentru implicarea acestuia în spălările de bani […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: