Sergiu Tighineanu, „expertul” din iad. (Nerecomandat minorilor şi celor cu psihic slab)


De ce la Chişinău e „imposibilă stabilirea cauzelor decesului”? La 8 aprilie 2009 medicul sus-numit de la Centrul de Medicină Legală din Chişinău nu observa cârpa din gâtul cadavrului lui Valeriu Boboc, omorât în bătaie de poliţişti. Iurie Armaş este numele uneia din noile (puţin probabil să fie unica) jertve ale „expertului” din iad.

Tighineanu sfida în aprilie 2009 nu doar Jurământul lui Hippocrates, dar şi bunul simţ, constatând în calitate de expert că moartea lui Boboc a survenit „din cauza unui toxic necunoscut”. Asta ca după o lună să stabilească, că „…lipsa informaţiei despre circumstanţele în care a survenit decesul, prezenţa leziunilor corporale nesemnificative şi a unei patologii nepronunţate a cordului, pe fundal de ebrietate alcoolică medie, nu permit a stabili cu certitudine cauza decesului cetăţeanului V.V. Boboc”. Şi asta ca în iunie 2009 expertiza medico-legală a cadavrului exhumat, realizată de un medic britanic să stabilească în calitate de cauză a decesului lui Boboc loviturile aplicate de poliţişti.

Îmi propun să abordez în acest articol o speţă mai nouă, pe care o monitorizez de peste un an de zile şi care e nu mai puţin încurcată decât cea din aprilie 2009, mai ales că există INTERESANTE tangenţe între ele.

La data de 11 august 2011, ora 09.30, în apartamentul său din sectorul Ciocana din Chişinău, a fost găsit cadavrul cetăţeanului Iurie Armaş (anul naşterii 1973), cu semne ce ar indica intoxicarea acestuia cu o substanţă toxică. Este de menţionat că deşi defunctul se întorsese recent de la muncă din Marea Britanie, unde muncise o lungă perioadă de timp, nici în locuinţa sa şi nici în alte locuri cunoscute n-au fost găsite decât sume neînsemnate de bani.

Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi tabelului fotografic anexat la acesta, aspectul feţei cadavrului denotă ochii întredeschişi, gura întredeschisă şi prezenţa în jurul cavităţii bucale a unui lichid spumos de culoare roză (vezi documentul din stânga), fapt ce justifică dubii rezonabile de intoxicaţie.

Deşi în dimineaţa aceleeaşi zile, 11 august 2011, orele 11.00 ofiţerul de poliţie a îndreptat cadavrul la Centrul de Expertiză medico-legală, examinarea cadavrului a început inexplicabil tocmai la data de 12 august 2011 şi a fost terminată (atenţie!!!) tocmai la 02 noiembrie 2011! Examinarea medico-legală a cadavrului a fost făcută de… Sergiu Tighineanu, “expert judiciar medico-legal cu stagiul de muncă de specialitate de 14 ani, categoria de calificare I-a”.

Conform Raportului de examinare medico-legală din 03 noiembrie 2011, semnat de către expertul medico – legal Sergiu Tighineanu, se constată paradoxal fapte directcontrare procesului-verbal menţionat mai sus şi tabelului fotografic (pe care din grijă pentru starea psiho-emoţională a Dvs. nu-l plasez aici) menţionat şi anume că ochii cadavrului la examenul extern petrecut de Tighineanu erau „închişi”, gura – „închisă” şi fără prezenţa urmelor cărorva lichide spumoase în jurul gurii (vezi documentul din dreapta)!.

Totodată, Sergiu Tighineanu n-a putut stabili cauza decesului „din cauza modificărilor de putrefacţie a cadavrului” (vezi documentul din stânga), deşi examenul intern din raportul menţionat mai sus denotă paradoxal o stare bună a organelor interne. Mai ales dacă luăm în consideraţie şi vârsta defunctului la deces, dar şi perioada dintre survenirea decesului şi expedierea cadavrului la Centrul de Medicină Legală – 24-36 de ore, care nu putea duce la o asemenea stare de putrefacţie a cadavrului. Concluzia lui Tighineanu intră în contradicţie cu analiza toxicologică, conform căreia în organele interne (ficat, rinichi) s-a depistat o substanţă nefirească pentru prezenţă în corpul uman, compus azotat heterociclic (vezi documentul din stânga), care trezeşte dubii rezonabile în privinţa unei legături cauzale între prezenţa acesteia şi survenirea decesului, mai ales în contextul prezenţei împrejurul cavităţii bucale a cadavrului a unui lichid spumos de culoare roză. De ce oare avem aceste contradicţii? De ce oare avem aceste paradoxuri??? De ce medicul legist “cu o experienţă de 14 ani”, ca şi în aprilie 2009, n-a observat ceea ce observă şi un simplu om cu discernământ? Nu aveţi nici un déjà vu? Eu, unul – DA!

La 23 noiembrie 2011, imediat după ce au luat act de Raportul de examinare medico-legală întocmit de Tighineanu, rudele dublu îndurerate ale defunctului s-au adresat în scris ministrului Usatîi, exprimându-şi dezacordul în privinţa contradicţiilor conţinute în raportul de examinare medico-legală, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale repetate, într-un alt complet de experţi. Am rămas cu toţii însă stupefiaţi de răspunsul primit de la Ministerul Sănătăţii: „nu există motive de a pune la îndoială calitatea examinării medico-legale în acest caz”!

Mai mult ca atât, tocmai aflasem, că „expertul” din iad Sergiu Tighineanu după isprava din aprilie 2009 tocmai fusese… nu eliberat sau retrogradat, dar… PROMOVAT în funcţie de conducerea ministerului. Nu cred că avem multe de comentat aici. Alo, AIE! Alo, PLDM! Nu ştiu dacă mai trebuie să amintesc că inclusiv şi partidul care actualmente „ţine krâşele” la Ministerul Sănătăţii l-a chemat pe Valeriu Boboc în piaţă în aprilie 2009! Şi… tot el îl promovează în funcţie pe cel care l-a „intoxicat” după ce acesta a fost omorât de poliţiştii lui Papuc şi care iată că face noi şi noi jertve şi pe timp de „pace”?!

Din cauza „erorii” lui Tighineanu trenează acţiunile procesual-penale iniţiate de Procuratura Ciocana în speţa dată. Procurorii şi anchetatorii ridică din umeri şi fac trimitere la imposibilitatea desfăşurării acţiunilor de urmărire penală în condiţiile în care medicii legişti nu se pot expune tranşant pe motivul decesului, recent Procuratura Ciocana clasând dosarul penal şi trecând la arhivă împreună cu dosarul şi… viaţa unui om.

Încă o dată am intrat pe acelaşi cerc vicios, devenit tradiţional la Chişinău atunci când e vorba de un biet moldovean ajuns în faţa… (in)justiţiei! Ce le pot zice eu, în calitate de jurist, mamei lui Iurie şi rudelor acestuia? Să strâng din umeri, ca şi procurorii? Să le sugerez că trebuie să caute dreptatea, ca şi părinţii lui Valeriu Boboc, în Marea Britanie şi să nu spere că o pot găsi la organele statului pe care îl întreţin din impozitele lor?!

Dacă cei de la instituţiile acestui stat (mai ales la cei de la Guvern şi Procuratură mă refer) mai citesc bloguri şi… mai au „ochi de văzut şi urechi de auzit”, luaţi acest articol drept strigăt de durere din partea mamei şi rudelor lui Iurie Armaş. Vă cer, din numele lor să vă autosesizaţi în privinţa acestui caz şi… să vă justificaţi, măcar în al douăsprezecelea ceas, promisiunile electorale şi atribuţiile legale! Mâine s-ar putea ca datorită lui Tighineanu să nu aveţi cine să vă mai voteze!

Nu l-am cunoscut personal (şi Doamne fereşte să-l cunosc!) pe acest Sergiu Tighineanu. La modul sincer nu vă doresc nici vouă să ajungeţi să-l cunoaşteţi, mai ales în calitate de „pacient”! Vă cerem însă, în calitate de plătitori de impozite să ne daţi dacă nu ordine de sancţionare în privinţa sus-numitului cel puţin EXPLICAŢII! Ce se întâmplă?

Va urma (sper să nu mai fie cazul).

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: