Cabinet de miniştri interlopi. Guvernare interlopă. Ce urmează?


WantedLinişte, moldoveni! N-au timp guvernanţii de voi şi problemele voastre. După săvârşirea unei crime criminalul este preocupat de ştergerea urmelor şi evitarea pedepsei. Oare nu cu asta se ocupă de o bună perioadă de timp guvernanţii noştri?

Asta e, moldoveni. AIE- ul, care a promis că ne combate sărăcia şi corupţia şi ne duce în Europa iată că are lucruri mai importante de făcut. După 3,5 ani de guvernare, mai marii din AIE sunt preocupaţi de ascunderea crimelor comise în tot acest răstimp.

Timp de o lună am urmărit cum ei încearcă să se spele de tăinuirea unei infracţiuni. Frumos le mai şedea liderilor AIE fiind audiaţi de comisia de anchetă. Deşi această anchetă până la urmă n-a fost nimic mai mult decât un circ, mie mi-a plăcut cum arătau simbolic liderii AIE fiind audiaţi de comisie! Simptomatic, nu?

Acum e rândul altor şi altor infracţiuni, tăinuite până acum şi scoase de la murat când cutia Pandorei a fost deschisă. Rând pe rând miniştrii Usatîi, Negruţa şi Focşa au obţinut statut de cercetat penal. Şi rând pe rând, ca şi participanţii de la vânătoarea din Pădurea Domnească ei neagă tot: că au încălcat legea, că ştiu sau au auzit ceva, că au pufuşor pe botişor… N-au auzit de gajarea spaţiului de uz public din spitale, de executarea prematură a hotărârilor de judecată susceptibile căilor de atac, iar Focşa probabil deja azi ne va spune că nu are treabă cu privatizările ilegale, tot aşa cum n-a fost surprins anterior în stare de ebrietate la volan.

La început câte un ministru pe zi, de ieri – deja câte doi devin clienţi fideli ai procuraturii. Şi sunt sigur că lista nu e exhaustivă decât pentru moment. Urmează (sper) şi Bumacov să povestească despre grâul repartizat ilegal pe criterii politice. Şi Şalaru sper să fie invitat să explice anchetatorilor de ce în Moldova banii investiţi în drumuri nu au o expresie firească şi în calitatea acestora. Iar Bandiţchi în general să explice de unde, cum şi de ce s-a pomenit în fotoliu şi cu epoleţi de general. Şi mulţi alţii, cu greu evitând aici termenul TOŢI şi proverbul moldovenesc: peştele de la cap se strică!

Logic, acest proces foarte interesant pentru spectatori este însă şi foarte periculos pentru… lideri (capi). Aceştia încep să înţeleagă că celebrul beton al TribunaAlianţei nu le mai poate oferi protecţia necesară, suspiciunile şi privirile societăţii fiind îndreptate tot mai des nu doar la ţapii ispăşitori, dar şi la cei de „sus”. Astfel, mai marii interlopilor încearcă să caute alte scheme de protecţie şi asigurare a garanţiilor de securitate personală. Vedem că de la începutul lui 2013 ei asta gândesc şi fac, caută alte formule de aflare la guvernare, care să fie periculoase pentru infractorii din taberele politice opuse, nu însă şi pentru sine.

Am mai zis şi o s-o repet şi acum: nu voi vărsa nici o lacrimă la decesul, natural sau subit al acestei Alianţe, cu acest Guvern de interlopi, indiferent dacă se va întâmpla azi, mâine sau mai târziu. Ceea ce vreau însă e ca infracţiunile să fie anchetate iar infractorii – pedepsiţi, indiferent de tabără sau… grupare interlopă. Sper să nu fie aplicat din nou, deja pentru a „n”- a oară la Chişinău principiul învingătorii nu sunt judecaţi, prin care unii de la Guvernare speră să evite pedeapsa pe care o merită, prin culpabilizarea exclusivă a celor pe care-i vor pe dinafara actului guvernării. Aplicarea acestui principiu n-are cum să asigure următoare guverne… mai puţin interlope decât acesta…

P.S. Sper că inclusiv şi despre asta discută acum emisarii europeni şi americani cu guvernanţii interlopi de la Chişinău.

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: