JIOS ALIANTSU de la Vlad(imir) Filat, sau ce (nu) vrea şi de ce (cine) se teme PM?


Jios Alianţa2N-am putut să dau o reacţie flash la briefingul de ieri al (încă) premierului, or chiar a făcut un „cadou” MARE presei cu cele 30 min. de discurs-maraton. Chiar a trebuit să-i revăd de câteva ori speechul în încercarea de a prinde câteva idei de printre rânduri (tare deficitare de altfel) din cele (multe) spuse.

Deci, concluziile principale:

1) Vlad Filat a rupt rândurile AIE, încercând să pună presiune pe PL şi PD prin condiţionarea semnării unui nou acord de alianţă, prin obţinerea controlului asupra Procuraturii şi CNA. Aceste instituţii devin periculoase pentru mai multe combinaţii economice ale sale (de la Vamă, Fisc, BEM, etc.) dar şi pentru siguranţa sa personală. Asta s-a văzut de la o poştă din atacurile voluntariste, dar şi ilegale la organele de drept la care s-a dedat premierul în discurs, pe contextul dosarelor penale intentate recent pe numele unor exponenţi de top ai PLDM din Guvern. Chiar şi şeful CNA a perceput acest element, făcând trimitere la presiuni politice după briefingul şefului Guvernului.

2) Vlad Filat nu este sigur de semnarea unui Acord de asociere cu UE la summitul de la Vilnus, respectiv de reuşita celor promise populist cetăţenilor, căutând de pe acum căi de retragere şi apărare contra bumerangului care îi va veni drept în frunte la toamnă. Premierul a repetat de câteva ori că parcursul european al ţării este în pericol, desemnând (neargumentat) în discurs şi „vinovaţii” pentru un domeniu repartizat de fapt PLDM: colegii (foşti) de Alianţă. Asta ca în faza cu dansatorul prost, căruia mereu îi încurcă cineva (ceva). Respectiv, dacă tot a fost compromisă integrarea europeană, Filat nu mai are nevoie nici de Alianţa… pentru Integrare Europeană.

3) Prim-ministrul se teme tot mai tare de rivalul său de moarte, Vlad Plahotniuc. Filat dă de înţeles că pe interior înAIE nu are nici o şansă Alianţacontra celuilalt Vlad şi mai speră în doborârea adversarului exclusiv contând pe PCRM. Asta s-a desprins şi din conţinutul unuia din primele proiecte votate ieri în Comisia juridică din Parlament prin votul comun PLDM – PCRM. Principiu de fapt cunoscut încă din Evul Mediu: duşmanul duşmanului meu îmi e prieten. Şi… invers! Lupta se pare că chiar este pe viaţă şi moarte, dacă Filat a ars pe rugul războiului alianţa de guvernare, care l-a propulsat în funcţie, acum soarta fotoliului său rămânând la mâna comuniştilor.

4) Premierul a făcut mea culpa pe partea de politică internă, recunoscând după aproape un mandat plin că misiunea asumată de el în 2009 şi 2010 în calitate de lider al alianţei de guvernare culminează cu eşec. A menţionat că aflarea la guvernare a AIE, în care el a fost prima piesă a servit intereselor clanurilor oligarhice şi nu cetăţenilor. Era logic şi conform practicilor europene ca în consecinţa unor astfel de confesiuni din partea introductivă a discursului său să fi urmat prezentarea demisiei. Paradoxal însă şeful PLDM a venit cu nişte artificii juridice la limita aberaţiei, menţionând că PLDM a denunţat începând cu ora 14.00 a zilei de ieri Acordul de constituire a AIE, însă îşi continuă susţinerea parlamentară pentru Guvernul AIE (alianţă care de jure din 13.02.13, 14.00 nu mai există). Deci, a fost un gen de „eu plec, ca să rămân”.

Marian-Lupu-si-Filat-654-300x1845) Filat a călcat, în stil clasic moldovenesc, grebla pe care a călcat recent şi Mihai Ghimpu, ca să nu mai amintim de Muruianu. Mă refer la atacurile furibunde la mass-media şi „câinii turbaţi”, în care a abundat discursul său, element regretabil şi în contradicţie cu imaginea măsluită a premierului, de politician de factură europeană. S-a referit bineînţeles la partea de media care nu-i este subordonată, lăsând astfel loc de interpretări, mai ales că el însuşi este cunoscut în calitate de magnat media, care controlează o bună parte din media şi blogosferă.

Cam asta s-a înţeles din partea de conţinut a discursului de ieri al premierului. Pe partea de formă, speechul a părut rău structurat şi prost interpretat, după cum a observat aseară la o emisiune TV şi expertul Doru Petruţi. Discursul se pare că fusese de mai multe ori retuşat înainte de briefing, or premierul dădea impresia că vede pentru prima dată anumite pasaje pe care le citea de pe fiţuică.

Acum nu ne rămâne decât să vedem până unde va merge Filat în lupta pentru controlul Procuraturii şi CNA, respectiv cerşitul garanţiilor de securitate personală. Va reveni din nou, paradoxal, la negocierile cu Vlad Plahotniuc şi foştii săi parteneri de coaliţie, sau îşi va cerşi o nouă „krâşă”, deja de la PCRM? Dar cel mai interesant e să aflăm oare ce cred despre gestul premierului atât de des pomeniţii în alocuţiunile sale de odinioară, „partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova”.

P.S. Cum a zis Mark Tkaciuk: „Să-ţi fie ţărâna uşoară, AIE!” 🙂

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: