Groapa lui Filat, sau „calculele făcute acasă nu coincid cu cele din târg”


filatCu două săptămâni în urmă Filat, împreună cu PCRM a (re)început să sape o groapă pentru PL şi PD. Iată că în două sptămâni groapa a ajuns să fie una foarte adâncă. După cum însă observa aseară însuşi premierul într-o emisiune de la unul din posturile TV, „calculele făcute acasă nu coincid cu cele din târg”. La marginea gropii săpate pentru Ghimpu şi Lupu a ajuns însuşi cel cu hârleţul în mână, care se poate pomeni în groapă printr-o singură lovitură a lui Voronin, care până odinioară săpa alături de el.

Filat a deschis cutia Pandorei ieşind la 13.13 din Acordul AIE şi profanând fosta alianţă de guvernare, care şi aşa era jos de tot, prin voturi comune cu PCRM în Parlament. O fi existat vreo logică în votul comun PLDM-PCRM împotriva lui Plahotniuc. Dar cum poate fi motivat cel în problema Băncii de Economii? Dar recentul vot comun de la Floreşti?

Nu ştiu dacă şi până unde s-a înţeles Filat să meargă împreună cu Voronin pentru a-şi compromite foştii colegi de alianţă. Este însă evident acum că PCRM joacă tare şi mult mai inteligent decât Filat, Voronin fiind pe punctul de a-i scoate pragmatic pe tuşă pe toţi liderii AIE. Culmea, o face chiar cu mâinile lor, folosindu-se de duşmănia crâncenă dintre ei. Nu ştiu dacă e vorba de o greşeală tactică din partea lui Filat sau de o trădare din partea lui Voronin, însă premierul a devenit paradoxal cel mai vulnerabil din liderii alianţei după ce AIE a intrat în comă.

Filat se pare că a înţeles prea târziu că s-a împuşcat în picior, fiind acum pus în faţa unei dileme pentru care există doar două soluţii (ambele dramatice): sau demisionează, sau este demis.

Presiunile pe care încearcă să le pună PLDM pe PD prin mass-media controlată, analiştii, comentatorii şi bloggerii afiliaţi pentru a evita marţi un vot comun PCRM-PD pentru moţiunea de cenzură sunt sterile. Zic asta pentru că aceleaşi instrumente mediatice justificau cu doar zece zile în urmă voturile comune PLDM-PCRM, pentru „interesul cetăţeanului”. Acum, în contextul scandalurilor de corupţie şi trafic de influenţă din Guvern, PD poate justifica prin acelaşi procedeu votul comun cu PCRM pentru demiterea Guvernului care este purtător de imagine negativă pentru un partid care are exponenţi în acest cabinet de miniştri. Nu e greu să demonstrezi că susţinerea unei moţiuni de cenzură împotriva unui Guvern corupt şi încurcat în rele este în „interesul cetăţeanului”. Baţ, capcana deschisă de Filat s-a închis!

În această situaţie opţiunea care ţine de categoria răului mai mic pentru premier pare a fi prezentarea demisiei, mai ales că asta ar fi în unison cu tonul conciliant pe care l-a adoptat ieri premierul, atunci când a înţeles că jocul PCRM e pe bune. Deşi oricum este o înfrângere, astfel Filat poate cel puţin tăia din elanul comuniştilor şi să-şi asigure un dialog constructiv cu foştii colegi de alianţă pentru următoarea perioadă. Or, în condiţiile în care Lupu pare a avea o poziţie intransigentă, celălalt scenariu posibil va duce nu doar la un vot de neîncredere Guvernului, dar şi la o compromitere a oricărui format de discuţii cu foştii colegi de alianţă, implicit la anticipate.

Respectiv, după cum a observat azi pe blog şi Corneliu Gandrabur, Filat are acum mingea în mână, împreună cu posibilitatea de a-şi asuma greşeala şi de a demisiona până marţi, astfel (re)venind cu o poziţie conciliantă şi de dialog în faţa foştilor parteneri de alianţă. Anticipatele sunt acum la mâna lui Filat, or o altă culminare logică nu o poate avea încăpăţânarea sa de a se ţine de fotoliul de premier. Demisia sa va fi un cadou nu pentru Lupu sau Ghimpu, ci pentru „interesul cetăţeanului” de care până mai ieri vorbea chiar el. Acest interes nicicum nu prevede alegeri anticipate.

Premierul trebuie să se trezească măcar în al douăsprezecelea ceas şi să nu se lase demis de comunişti, astfel oferindu-i lui Voronin un nou prilej de triumf. Filat are acum şansa să oprească marşul victorios al PCRM, căruia chiar el i-a dat startul la 13.13.

Din câte se vede însă Filat nu pare să aibă nici măcar proverbiala minte a moldoveanului de pe urmă, punând mai presus fotoliul de premier decât atât de mult ţipatul „interes al cetăţeanului”. Încleştarea de un fotoliu de premier fără susţinere parlamentară în actuala situaţie nu poate genera decât alegeri anticipate, responsabilitatea pentru care chiar nu are cum să fie aruncată de Filat şi PLDM pe umerii foştilor colegi de alianţă sau ai altcuiva.

P.S. Nu săpa groapa altuia, pentru că s-ar putea să cazi singur în ea. Cuvinte de aur!

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: