Cazul Pădurea Domnească-2. Cerem cercetare OBIECTIVĂ şi în termeni REZONABILI!


VICTIMADupă apelul public lansat la 23 martie, n-am văzut nici o reacţie din partea instituţiilor guvernamentale la informaţiile apărute probat şi public pe marginea accidentului provocat de Tudor Baliţchi la 11 ianuarie 2011 în Peresecina, Orhei. Accidentul s-a soldat cu traumarea gravă a unui om şi a fost TĂNUIT şi MUŞAMALIZAT de către MAI.

Apreciez această tăcere drept una de complicitate şi favorizare a generalului criminal. Ieri Procuratura Generală a comunicat că “Procurorii s-au autosesizat din presă şi au dispus verificarea informaţiei prin prisma art. 274, Cod de procedură penală. În prezent cazul este în curs de investigare, se acumulează mai multe probe în acest sens, pentru a vedea dacă este sau nu temei de pornire a unei urmărire penale”. Chiar şi prin acest comunicat se confirmă că accidentul a fost TĂINUIT, dacă procurorii pretind că au aflat despre el din presă.

Azi la 16.00 voi cere în faţa Procuraturii Generale cercetarea OBIECTIVĂ şi în TERMENI REZONABILI a cazului, cu atragerea la răspundere penală a celui care a provocat accidentul rudier, dar şi a ofiţerilor Serviciului Vamal şi ai MAI care au tănuit şi favorizat infracţiunea. De asemenea, în condiţiile în care Bandiţchi şi complicii săi de la Vamă şi MAI nu au bun simţ să-şi dea demisia (nici nu mai vorbesc de onoare), fac apel la adeziune din partea societăţii civile pentru organizarea unor proteste la care va fi solicitată demisia sau cel puţin suspendarea acestora din funcţie pe perioada anchetei! Alăturaţi-vă!

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: