Decizia Curţii Constituţionale este una CLARĂ. Filat, PLEACĂ!


FemidaSpre deosebire de juriştii de gaşcă ai lui Filat şi alţi colegi din fosta şi viitoarea sa Alianţă de INTEGRARE EUROPEANĂ, eu înţeleg ce înseamnă un act al unei instanţe de judecată, care este una definitivă şi irevocabilă! Chiar dacă şi mie până acum nu mi-au plăcut multe decizii ale instanţelor naţionale, inclusiv în dosare în care am fost personal vizat, n-am făcut decât să le respect, chiar dacă deciziile curţilor au intrat în multe cazuri în contradicţie cu opinia şi argumentele mele.

Ei bine, eu nu sunt Filat sau Plahotniuc şi nici măcar Butmalai sau Diacov. Sunt un muritor de rând. Dar aici e şi faza. Norma şi practica statului de drept şi mai ales cele europene ne spun că fiecare cetăţean este EGAL în faţa legii. Şi Filat, ca şi oricare altul NU este în drept să fie mai sus decât cel mai simplu cetăţean al acestei ţări atunci când e vorba de respectarea legii. Indiferent dacă e vorba de o decizie a Curţii Constituţionale, sau un dosar instrumentat de Procuratură. Asta pe partea juridică, fără emoţii.

Pe partea emotivă, ieri recunosc că eram trist. Eram trist, pentru că la fiecare colţ de culoar şi bucătărie se şoptea „Vlazii s-au înţeles!”. Şi pentru că banda lui Bandiţchi jubila. Jubila pentru că urma să-şi păstreze ghearele puse pe una din instituţiile esenţiale pentru acest stat, din care ciugulesc nestăvilit, implicit din viitorul copiilor, din pensiile pensionarilor, bursele studenţilor şi meniurile copiilor din grădiniţe. Şi dac-ar fi doar banda lui Bandiţchi… Era cam la fel cu toate bandele subordonate Vlazilor. „Şăfu’”, în loc de calitatea de bănuit de Procuratură s-a ales cu calitatea de premier desemnat…

Azi e… o ALTĂ zi! Zi în care ţin să le mulţumesc magistraţilor Curţii Constituţionale. În pofida jocurilor şi intereselor de culise, a fost adoptată prin vot UNANIM o decizie istorică, care SFIDEAZĂ clanurile oligarhice şi interesele acestora şi o face impecabil: profesionist şi cu fruntea sus, în baza LEGII SUPREME! Oare nu asta am tot reproşat magistraţilor şi funcţionarilor, că acţionează nu în baza legii, ci la sunetele de „sus”?! Poate că e o PRIMĂ rândunică? Poate că e o nouă şi nesperată ŞANSĂ pentru societatea moldovenească? Poate ăsta este actul spre care am tot tins după 7 aprilie 2009? Le mulţumesc magistraţilor Curţii Constituţionale pentru şansa de a mai SPERA!

Şi în final un îndemn. E pentru „krâşa” lui Bandiţchi şi altor bandiţi! Filat, „pro-europeanule”, pleacă! Măcar într-un final să încercăm să scoatem ghilimelele!

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: