ŞOC! Guvernarea SFIDEAZĂ decizia Curţii?! SURSE: Premierul ratat Filat – preşedinte?


CURTEAEi, dacă credeam că am văzut tot de ce este capabil Filat pentru a-şi salva fundul, iată că ne-am înşelat. Am urmărit cu atenţie reacţia parcă a fostului, parcă interimarului şi parcă încă candidatului la funcţia de premier al lui parcă încă Vlad Filat la Hotărârea Curţii Constituţionale. Acesta, vădit sfidat şi iritat de ceea ce a putut să i se întâmple lui (LUI), nici de gând n-are să se conformeze deciziei Înaltei Curţi care îl elimină imperativ din viaţa politică.

Uneori limbajul necontrolat al mimicilor şi gesturilor trădează ceea ce se vrea a fi ascuns sub tonul împăciuitor a ceea ce se vociferează prostimii. Este pur şi simplu INCREDIBIL şi depăşeşte orice imaginaţie ceea de ce este în stare acest om pentru a se crampona de putere şi astfel a-şi salva fundul murdărit! Dorinţa de putere i-a sucit total minţile!

În loc să ia act de decizia Curţii şi să salveze ce a mai rămas din imaginea sa, acesta s-a apucat de criticat Instanţa. Mai mult chiar, SFIDÂND în cel mai Timofti-Filat-Lupu-bancuridirect mod verdictul Curţii, Filat a anunţat într-un ton tupeist că a avut consultări cu Preşedintele Timofti, cu care ar fi CONVENIT ca acesta să desemneze joi premierul interimar. Astfel, Filat dă de înţeles că el, candidatul la funcţia de premier scos din joc de CC şi care deţine ILEGAL interimatul funcţiei CONTINUĂ să facă jocurile la Chişinău!!!

Totodată, potrivit unor surse din interiorul PLDM, confirmate şi de Ziarul de Gardă Filat ar fi discutat azi cu Timofti varianta unui plan monstruos, conform căruia acesta din urmă ar urma să demisioneze şi astfel să-i elibereze premierului eşuat fotoliul de Preşedinte.

Şi asta încă nu e tot! Conform planului, Filat ar ceda în schimbul instalării sale la Preşedinţie funcţia de premier, care ar reveni PD. Eventual, Filat este gata să-l susţină pentru funcţia de premier şi pe celălalt Vlad, cu care recent a bătut din nou palma, doar ca să-şi încaseze unicul fotoliu pe care-l mai poate ţinti.

O mai poate face juridic. Nu însă şi moral. Filat a ajuns să arunce pe altarul funcţiei şi girofarului totul, implicit şi ultimul dram de onoare pe care sper că-l mai are. Greu de comentat. Şi de înţeles! Probabil e vorba de un caz patologic care trebuie să fie studiat de medici!

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: