Filat. Ninja sau kamikaze?


kamikazeNici de Vinerea Neagră Filat nu coboară de pe tanc. Cu raţiunea orbită de o sete cumplită de răzbunare, acesta îşi mână spre prăpastie turma din Parlament, ca pe nişte sectanţi îndobitociţi. Nimic nu mai contează dacă el nu mai poate fi premier, or el a decis să pună makiavelic pe altarul setei sale paranoice de răzbunare totul. Chiar TOTUL! Şi mult-behăita până adineauri de aceeaşi turmă „integrare europeană”, şi „interesul cetăţeanului”, şi „stabilitatea”, şi etc. Dacă ar trebui pentru răzbunare să decapiteze public în PMAN un moldovean fiţi siguri că ar face-o!

Partea bună a ceea ce se întâmplă e că acum societatea îl poate admira în toată splendoarea sa, fără fi acoperit de vorbe frumoase şi goale. Acum n-are cum să nege că atunci când spunea că doreşte evitarea alegerilor anticipate minţea cu neruşinare. „Proeuropeanul” îşi dă aramă pe faţă, recunoscând că pledează alături de Voronin pentru alegeri anticipate. Şi îl doare în cot pe el şi de Vilnus, şi de tot. Îl doare în cot de cuvântul său şi de imaginea sa, ca să nu mai vorbim de ce îşi vor pune moldovenii pe masă de Paşti.

Este esenţial pentru el altceva: să se răzbune. Şi să-şi apere fundul, pentru a se asigura că nu-l paşte nici un pericol până la anticipate. Nu înţeleg şi puţin probabil că el însuşi îşi dă seama pe cine se răzbună. Să admitem că prin anularea sistemului electoral mixt votat tot de el se răzbună pe autorul iniţiativei, Plahotniuc, deşi votul de azi convine mai mult comuniştilor decât liberal-democraţilor. Dar ridicarea pragului electoral? Cum s-o înţelegem? Pe cine se răzbună Filat în acest caz? Oare nu detonează el astfel centura şahidului pe care o poartă la propriul brâu?! Lui Filat îi este la fel ca în titlul celebrului hit al celor de la Carla’s Dreams şi de propriul partid, ca să nu mai vorbim de muritorii de rând, simplii moldoveni, care n-au însemnat niciodată pentru el ceva mai mult decât nişte vaci de muls. catuse

Şi cel mai interesant: profanarea reformei organelor de drept, despre care ne-a tot pus macaroane pe urechi din 2009 încoace. Atacul furibund la independenţa Curţii Constituţionale, revocarea din funcţie a procurorului general Gurin (ales inclusiv cu voturile aceleeaşi turme care a votat azi revocarea procurorului), dar şi resubordonarea CNA Guvernului sunt mai mult decât sugestive şi denotă laşitatea lui Filat, precum şi frica sa sălbatică de răspundere în faţa legii pentru toate fărădelegile pe care le-au comis el şi valeţii săi în 4 ani de guvernare.

P.S. Moldovenii au un proverb: „De ce te temi, de aia nu scapi!”.

Anunțuri

Etichete: , , ,

2 răspunsuri to “Filat. Ninja sau kamikaze?”

  1. Noul prag electoral, un pericol chiar pentru PLDM | Veaceslav Balacci Says:

    […] cum scriam și recent despre ceea ce s-a întâmplat de Vinerea Neagră în Parlament, sunt sigur că noul prag electoral creează o problemă tocmai pentru PLDM, care a și votat cu […]

  2. Noul prag electoral, un pericol chiar pentru PLDM | BLOGPOST.timpul.md Says:

    […] cum scriam și recent despre ceea ce s-a întâmplat de Vinerea Neagră în Parlament, sunt sigur că noul prag electoral creează o problemă tocmai pentru PLDM, care a și votat cu […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: