EXCLUSIV! Deputatul Escrochiorescu, pe urmele fratelui său


ChiorescuParlamentul Republicii Moldova seamănă tot mai mult cu o gaşcă de interlopi cu guleraşe albe, care încalcă cu neruşinare legile pe care tot ei şi le votează. Deputaţii se ascund de articolele din Codul Penal şi organele de drept sub protecţia imunităţii parlamentare. Totodată ei se răţoiesc la microfoane în faţa prostimii, povestindu-ne despre integrare europeană, supremaţia legii şi statul de drept. Şi asta în timp ce dosesc prin buzunare bani murdari proveniţi din corupţie, scheme criminale şi tot felul de potlogării.

Un campion la astfel de potlogării este deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu, care vine chiar să-l întreacă la performanţe şi pe fratele său mai mic Eugen Chiorescu, care-şi ispăşeşte pedeapsa penală pentru escrocherie, fiind condamnat la 6 ani de închisoare. Chiorescu este un PLDM-ist de vază, responsabil de raionul Nisporeni în cadrul partidului, cumătru cu „Şăfu” Filat (vedeţi imagine de la botez mai jos) şi fin de cununie al lui Victor Frija, unul din foştii adjuncţi ai lui Baliţchi la Vamă. Ei, cu aşa „krâşă” şi cu imunitate parlamentară cum naiba să nu scuipi şi pe Codul Penal, dar şi pe elementarul bun simţ?!

Conform unor surse din interiorul organelor de drept, deputatul este vizat în câteva cazuri scandaloase de escrocherie. Astfel, în unul din cazuri acesta ar fi obţinut prin înşelăciune la începutul lunii februarie a anului curent suma de 5 mii euro de la un cetăţean, locuitor al unuia din raioanele zonei centrale a ţării, asigurându-l că-i întoarce în trei zile. Deoarece nu avea toată suma, victima escrocheriei ar fi împrumutat la rândul său de la un apropiat o parte din suma pe care i-a cerut-o Chiorescu. Chiorescu_botez

Până în prezent deputatul îşi îngroaşă obrazul, ignorând şi datoria, şi bunul simţ, şi chiar sancţiunea penală pe care o merită pentru faptele sale. Victima escrocheriei, care ar fi fost un simpatizant PLDM a fost adusă la disperare de refuzul escrocului cu insignă de deputat de a-şi onora obligaţiunile de debitor. Cele „trei zile” s-au transformat în aproape patru luni, victima fiind nevoită să se plângă organelor de drept, înţelegând că nu-şi va mai vedea banii înapoi.

Vedeţi mai jos o parte din discuţiile între deputat şi victimă.

Corespondenţă prin SMS între Iurie Chiorescu şi una din victimele escrocheriei:

Primit de la: + 37360007500 (număr GSM care îi aparţine lui Chiorescu)

13 mai 2013, 20:43

„Pînă joi precis”.

Primit de la: + 37360007500

15 mai 2013, 19:28

„Salut! Mîine după şedinţa parlamentului”.

Primit de la: + 37360007500

15 mai 2013, 19:54

„Am să te sun cînd ar trebui să te porneşti.”

Primit de la: + 37360007500

16 mai 2013, 10:54

„Salut! Mîine rezolvăm problema…astăzi nu se primeşte.”

Primit de la: + 37360007500

17 mai 2013, 18:38

„Încă nu am reuşit, vă sun..”

Primit de la: + 37360007500

17 mai 2013, 20:32

„Notificare perezentă: Aţi încercat mai devreme să apelaţi această persoană. Acum puteţi încerca din nou. Acest SMS este gratuit.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 10:24

„Salut! Astăzi a să te sune un coleg săţi transmită.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 14:31

„Concret au să te sune şi dacă trebuie şi la ţară îi aduc.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 17:34

„Pleacă la ţară…ai să vezi banii şi nui nici un chidos.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 17:49

„Sunt la înmormântare, băieţii mei au indicaţie să rezolvăm problema…şi suntem bărbaţi…nu fug din ţară…”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 17:59

„Am să te sun eu şi ei. ..Cum reuşesc ne lămurim.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 18:01

„Oricum mă lămuresc nu te deranja.”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 18:09

„Te rog să mă înţelegi că sigur ţii întorc şi mă strădui azi să rezolvăm…doar mai ajutat pe mine nu pe…”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 18:16

„Fratelui transmitei salutări de la mine şi va fi bine!”

Primit de la: + 37360007500

19 mai 2013, 21:02

„Dacă nu reuşesc azi..mîine precis.”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 09:12

„La ce oră să vin după monetă?”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 09:24

„Lămureşte-mă odată ce să fac!”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 10:30

„La ce oră?”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 10:32

„Mulţumesc frumos!”

Primit de la: + 37360007500

20 mai 2013, 10:32

„Azi.”

Primit de la: + 37360007500

20 mai 2013, 10:34

„18.00.”

Primit de la: + 37360007500

20 mai 2013, 10:35

„Salut ne vedem.”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 18:00

„Unde să mă apropii?”

Expediat către: + 37360007500

20 mai 2013, 18:21

„Răspunde, să ştiu ce să fac!”

Primit de la: + 37360007500

20 mai 2013, 18:34

„Mîine rezolvăm şi mîine şi eu am să fiu la Chişinău.”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 14:38

„E timpul. Cînd ne vedem?”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 18:58

„Unde ţi-e cuvîntul şi sovistea, domnule deputat?”

Primit de la: + 37360007500

22 mai 2013, 19:13

„Salut, ne lămurim săptămâna asta precis.”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 19:16

„Vreau ziua şi ora concretă. M-am săturat să fiu dus de nas. Am probleme în familie.”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 19:39

„Aştept răspuns referitor la data şi ora cînd îmi întorci datoria. Fii om, au trecut deja 4 luni!!!”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 20:47

„S-a schimbat ceva? Că m-aţi sunat?”

Primit de la: + 37360007500

22 mai 2013, 20:52

„Ne vedem mâine.”

Primit de la: + 37360007500

22 mai 2013, 22:32

„Am să te sun.”

Expediat către: + 37360007500

22 mai 2013, 22:37

„La ce oră să fiu la Chişinău şi unde?”

Expediat către: + 37360007500

23 mai 2013, 17:13

„Nu eşti educat, faci greşeli.”

Primit de la: + 37360007500

23 mai 2013, 21:47

„Mîine pînă la ora 13.00, îmi dă cineva datoria şi ne lămurim Însfîrşit.”

Expediat către: + 37360007500

27 mai 2013, 12:34

„Sunt la Chişinău. Aştept pînă la 18.00 datoria de 5000 euro promisă de trei luni, în caz contrar mîine mă adresez la procuratură şi am să mediatizez fapta ta…”

Expediat către: + 37360007500

27 mai 2013, 12:40

„Fără supărare”

Primit de la: + 37360007500

27 mai 2013, 12:44

„Ok”

Nu ştiu dacă ar mai fi ceva de comentat aici. Poate doar… asta:

Republica Moldova

PARLAMENTUL

CODUL PENAL
al Republicii Moldova*

Articolul 190. Escrocheria
(1) Escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Escrocheria săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(3) Escrocheria săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Cam asta riscă în conformitate cu legea pentru un act de escrocherie un muritor de rând din cârdul prostimii. Nu însă şi autorii legii, cei cu stea în frunte şi… insignă de deputat în piept…

Va urma.

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: