GENERALUL, merele şi… MACAROANELE


Dispozitie_ChichioiIeri şi alaltăieri, după şedinţele producătorilor agricoli şi asociaţiilor de exportatori cu ministrul Bumacov şi generalul Baliţchi părea că problema legată de blocarea exporturilor de fructe şi legume moldoveneşti din cauza monopoliştilor este pe cale să se rezolve. Ţin să amintesc că problema a apărut din cauza unei scrisori adresate şefului Vămii ruse de către generalul Vămii moldoveneşti Baliţchi, prin care acesta a solicitat LIMITAREA numărului de terminale vamale pentru fructele şi legumele exportate din Moldova.

Se crease impresia că la semnale a reacţionat premierul Leancă, care s-a arătat îngrijorat de situaţia creată (cel puţin aşa a zis Bumacov) şi care i-a convocat la Guvern, ca să dea explicaţii, pe ministrul de la Agricultură şi generalul de la Vamă. Şedinţa a durat tocmai… 3 ore!!!

Din păcate şedinţa de la Guvern a avut loc tradiţional cu uşile închise şi deci nu putem şti ce au făcut în trei, tocmai trei ore Leancă, Bumacov şi Baliţchi. Ce am văzut cu toţii însă este că Baliţchi a ieşit cam şifonat de la şedinţă, declarând presei că „exportatorii zic că sunt solicitate nişte sume financiare suplimentare de către… ăăă… CINEVA” şi că a solicitat Vămii ruse ca restricţiile să fie anulate, iar „dânşii au promis că până în ziua de azi seara (29 august), maxim până mâine la prânz (ieri, 30 august) situaţia va fi determinată şi în cazul în care sunt acţiuni ilegale, atunci să fie stopate”. Deşi cu MARI rezerve, l-am prins totuşi la cuvânt atunci pe generalul moldovan. Am zis că poate dacă nu de frică, cel puţin din respect pentru prim-ministru generalul va întreprinde ceva pentru a anihila schema de monopolizare pe care tot el a şi construit-o. Dacă nu mă credeţi vedeţi un nou document, în posesia căruia am intrat recent şi conform căruia la 19 iulie şeful adjunct al Biroului vamal Chişinău (deja fost) Eugeniu Chichioi „recomandă” agenţilor economici, transportatorilor şi brokerilor vamali DIRECŢIONAREA exporturilor de fructe şi legume spre DOAR 5 terminale vamale din Rusia, conform listei elaborate în comun şi consfinţite prin scrisori adresate autorităţilor ruse de Leonid Coca şi Tudor Bandiţchi (vezi imaginea de top).

Ei bine, am ajuns şi în ziua de ieri, 30 august la prânz… când exportatorii s-au pomenit în situaţia în care nu s-a întâmplat nimic, exporturile de fructe şi legume continuând a fi BLOCATE de Balitchi_BelianinovVama rusă, conform scrisorii din 2 iulie a lui Baliţchi. Producătorii mi-au comunicat că au încercat ieri pe la orele 15 să-l contacteze pe Baliţchi, pentru a afla soarta promisiunilor pe care le-au primit PUBLIC de la Baliţchi şi cel puţin să obţină o copie a scrisorii pe care acesta a promis s-o expedieze la 29 august Vămii ruse, însă acesta… N-A FOST DE GĂSIT!!! Din anticamera generalului li s-a comunicat că nu există nicio scrisoare şi generalul nu are încă NIMIC să le spună producătorilor şi exportatorilor, când va veni momentul oportun acesta urmând să comunice cu ei „printr-un comunicat de presă, care va fi plasat pe pagina web a Serviciului Vamal”. Simptomatic, nu?! Fuga e RUŞINOASĂ, dar sănătoasă, cum zic moldovenii…

După cum era şi de aşteptat, cogemite general Fedea BANDIŢCHI nu şi-a respectat promisiunea făcută în faţa producătorilor agricoli şi în faţa întregii ţări, de a solicita Vămii ruse anularea restricţiilor pe care le-a solicitat anterior prin LIMITAREA numărului de terminale vamale pentru fructele şi legumele moldoveneşti. Baliţchi a demonstrat încă o dată că este un MINCIUNOS şi un LAŞ, iar producătorii agricoli şi noi toţi ne-am pomenit din nou cu nişte macaroane de un metru pe urechi…

Le-am zis producătorilor şi exportatorilor că vor fi trataţi într-un asemenea mod atâta timp cât „mămăliga nu va exploda” în sfârşit, cum se exprimă deseori Shor şi Baliţchi, până când nu vor descărca câteva TIR-uri de prune, care se alterează în livezi pe scările Serviciului Vamal, Ministerului Agriculturii şi Guvernului. Altfel, cu „binişorul” nu cred că se mai poate cu generalii, miniştrii (pe alocuri primi) moldoveni.

Haideţi, copii! Cum ne îndeamnă premierul Leancă, să învăţăm patriotism şi să intonăm imnul naţional împreună! Două, trei: „Limba noastră-i o comoară, În adâncuri înfundată…”

P.S. Încă o zi de sărbătoare… tristă…

Va urma.

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: