EXCLUSIV! Bandiţii şi CONTRAbandiţii, sau circul dinaintea Vilnusului


Clovni_MAIAproape o lună a trecut de la descinderile CNA la Leuşeni-Albiţa, desfăşurate sub controlul Securităţii Interne a Serviciului Vamal. Din mari păcate, scepticismul cu privire la acea stranie operaţiune mi-a fost confirmat… S-a făcut la televizor show cu clovni mascaţi (în uniforme) şi… GATA. Să înţelegem că la 22 octombrie s-a stârpit corupţia şi contrabanda, de la Leuşeni în particular şi de la Serviciul Vamal în general? Sau cum să înţelegem această tăcere, acest vacuum de informaţie care a intervenit după acel show în mass media? Poate nişte dosare transmise în judecată, poate nişte sentinţe de condamnare, ceva??? Nu? S-a încheiat spectacolul clovnilor? Sau e un… antract? Se pare că e mai curând a doua!

Conform unor surse din Ministerul de Interne, la sfârşitul săptămânii trecute MAI planifica să desfăşoare împreună cu Serviciul Vamal o conferinţă de presă, în cadrul căreia trebuia să fie demascată o schemă de contrabandă cu mai multe episoade de reexport fictiv (9 episoade sesizate de SIS şi 6 – de MAI), tranzit fictiv (3 episoade), prin care în ţară au ajuns prin contrabandă mărfuri în cantităţi deosebit de mari, în principal produse cosmetice şi ceai.

AnvelopeSchema activa sub protecţia unor oficiali de rang înalt de la Serviciul Vamal, fiind curată de apropiatul lui Tudor (contra)Bandiţchi, Vladlen Stadler (cunoscut în unele cercuri şi cu porecla KIRDÎK). Însă, în ultimul moment s-a decis… amânarea conferinţei de presă, cu… „vreo trei săptămâni”! Şi asta pentru că vineri (contra)Bandiţchi a anunţat într-o altă conferinţă de presă la Serviciul Vamal lansarea procedurii de declarare electronică (procedură la care voi reveni curând), respectiv… cum naiba să se bage clovnii anticorupie peste acest eveniment, gândit şi el în calitate de praf în ochii Bruxelles-ului înainte de Summitul de la Vilnus?! Cum să bagi un spectacol de pe segmentul anticorupie, care urma să demaşte ilegalităţile de la Vamă, peste evenimentul altor clovni, lansat cu focuri de artificii în faţa camerelor video ale instituţiilor de presă, controlate de CoaIE?!

La fel se întâmplă şi cu schemele de contrabandă cu anvelope uzate, importul cărora este prohibit în Republica Moldova. De luni bune în adresa Procuraturii, CNA, MAI şi a altor organe de drept se depun sesizări şi plângeri despre aceste scheme. Mai mult chiar, informaţii despre aceste scheme au apărut şi în presă. Dosarele însă aşa şi nu apar. Nu apar la acest subiect de poltergeist nici măcar conferinţe de presă la MAI sau Vamă! Serviciul Vamal în continuare „nu ştie” cum ajung în asemenea cantităţi anvelopele uzate în ţară. Cică „nu ştiu” nici cei de la Fisc, nici cei de la MAI şi nici cei de la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

Le sugerez clovnilor unde să meargă, ca „să afle”:

– Piaţa Auto„Pruncul”;

– str. Pietrăriei, 3 (în faţa porţilor carierei);

– str. Pietrăriei, 1/1, SRL „Aldaron”;

– str. Mihai Viteazul, 10 compania „Interauto” (au şi pagină web: www.interauto.md);

– str. Burebista, 116-118;

– str. Albişoara-Feredeului (chiar la intersecţie);

– str. Calea Moşilor, 15-24;

– str. Varniţa, 2/3;

– str. Salcîmilor, 22/1;

– str. Grenoble- Cuza Vodă (chiar la intersecţie). Anvelope_1

Iar dacă le e lene să meargă pe la adresele sus-indicate, unde au fost făcute şi cele două fotografii de mai sus, le sugerez clovnilor mascaţi în uniforme de MAI să caute pe www.999.md! E plin şi pe online de anvelope uzate, ajunse în ţară „nu se ştie cum, pe unde şi de unde”! Cine oare le-a pro(h)ibit la Vamă? 😉

Până una-alta, cât suntem în antract, vă propun să batem toţi din palme, poate reîncepe spectacolul!

P.S. Cum o zis unul din liderii CoaIE celor de la Bruxelles, „dacă voi nu ne vreţi şi nu ne iubiţi, noi vă vrem şi… vă iubim!”… 🙂 Păzea, UE! Vin malldovenii! Spre Vilnus!

Vezi şi varianta în limba rusă, de Olga Antonova!

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

Un răspuns to “EXCLUSIV! Bandiţii şi CONTRAbandiţii, sau circul dinaintea Vilnusului”

  1. Noua protipendadă politică la nunta marelui Vameş | PLATZFORMA Says:

    […] RM au rămas „în rocadă”, în vreme ce atenţia publică era captată de „scandalul” cu cele cîteva mii de euro ascunse în paravanul oficiului vamal. Între timp cazurile trafic ilegal cu ţigări şi alte […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: