EXCLUSIV! Detalii despre VITAS, poliţistul interlop reţinut de CNA


VitasVitalie Burlacu (în imagine, deschide.md) este fostul poliţist reţinut ieri de CNA în dosarul coruperii deputaţilor din Parlament. Conform unor surse din MAI, acesta este cunoscut la Chişinău şi cu porecla VITAS, fiind apropiatul şi omul de casă al fostului ministru de Interne Gheorghe Papuc. Individul era responsabil în MAI de colectarea banilor de la poliţişti pentru fostul ministru.

Burlacu este unul din poliţiştii care s-a dedat la şi după 7 aprilie 2009 la acte de abuz în privinţa protestatarilor paşnici. Acesta a fugit din ţară imediat după plecarea din funcţie a lui Papuc (ascunzându-se cel mai probabil la Moscova), fiind până în prezent urmărit penal într-un dosar instrumentat de Procuratura Generală pe marginea abuzurilor poliţiştilor la 7 aprilie.

Este de notat că Gheorghe Papuc este în prezent partener cu afaceristul Ilan Shor, implicat în mai multe afaceri dubioase, cum ar fi privatizarea Băncii de Economii şi concesionarea Aeroportului Chişinău în beneficiul unor companii din Rusia. Shor este unul din finanţatorii importanţi ai Partidului Socialiştilor. Gheorghe Papuc este în prezent vicepreşedinte al Băncii Sociale, deţinute de Shor. Conform aceloraşi surse din MAI, Burlacu este prieten şi cu deputatul în Parlament Veaceslav Ioniţă. Aceştia s-au odihnit împreună în Germania, de mai multe ori în ultimii ani. Interesant se combină elementele puzzle-ului, nu?! 😉

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

Un răspuns to “EXCLUSIV! Detalii despre VITAS, poliţistul interlop reţinut de CNA”

  1. EXCLUSIV! Război hibrid în Moldova! Platon vs BNM, MAIB şi MICB. Grenade, bănci falimentate, deputaţi cumpăraţi şi dinamită sub bridge-bank | Veaceslav Balacci Says:

    […] acestei legi. Exact după precedentul tentativei de corupere a deputaţilor din 2014! Deoarece Vitalie Burlacu, alias Vitas, este fugit din ţară, Platon a apelat de data aceasta la vestitul fost deputat Simion Furdui. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: