Streleţ tot o dă pe populisme. Să înceapă cu demiterea şefilor Vămii şi Fiscului!


Strelet_PRDeşi ocupă de aproape o lună funcţia de premier, Streleţ se pare că nu se poate desprinde de fotoliul de parlamentar. În loc să înceapă, aşa cum aşteptăm cu toţii, să facă ordine în instituţiile din subordinea Guvernului şi să vedem şi noi în sfârşit remanieri la Vamă şi Fisc, aflate în subordinea sa, şeful Guvernului se lansează în declaraţii populiste care ţin de instituţii care nu sunt în subordinea lui.

Aş mai fi înţeles dacă ar fi totul bine la Guvern. Dacă Vama şi Fiscul s-ar isprăvi cu încasările în bugetul de stat, dacă n-am fi avut găurile imense în buget, care ne fac să dăm pensii şi salarii bugetarilor din Fondul Rutier. Dacă n-am sta cu mâna întinsă în faţa finanţatorilor externi, nu pentru finanţarea proiectelor, ci pentru a ne acoperi găurile bugetare. Or, găurile nu sunt altceva decât un rezultat firesc al schemelor de contrabandă şi evaziune fiscală aplicate de la 2009 încoace, chiar sub ochii şi protecţia celor două instituţii. Nici nu mai vorbim de reformă şi racordare la normativele şi practicile europene în activitatea acestora. Situaţia în care se află bugetul de stat este o dovadă directă că instituţiile formatoare de buget (Vama şi Fiscul) sunt administrate mai prost decât până la 2009.

Pentru a deveni credibil în pornirile sale, Streleţ ar trebui să se preocupe de domeniile pe care le are în subordine şi să înceapă cu remanieri la Vamă şi Fisc, să vadă ce se întâmplă la ANSA, care sufocă exportatorii în plin sezon de export de fructe şi legume. Să pună instituţiile din subordine să elimine abuzurile din procesul scumpirilor în lanţ, să vadă ce e cu preţul la pâine. Să-l cheme zilnic pe şeful CNA la raport şi să ceară acţiuni concrete de combatere a corupţiei, care sufocă bugetul de stat şi trimit sub pragul sărăciei moldovenii. Doar aşa poate da un semnal de încredere cetăţenilor şi mediului de afaceri, care prin activitatea lor economică pot scoate bugetul din impas.

Prim-ministrul însă preferă să-şi pună în aplicare abilităţile de politician şi parlamentar şi să vină cu declaraţii populiste legate de instituţiile din subordinea Parlamentului, asumându-şi competenţe care aparţin de fapt foştilor săi colegi din legislativ. Dacă tot se preocupă de subiectul atacului la BEM, care e unul „la modă” şi aducător de dividende de imagine, de ce nu-l întreabă pe ministrul de la Finanţe cum şi de ce a cedat Banca de Economii lui Shor şi de ce a tolerat creditele neperformante date sub bagheta fostului viceministru Barbăneagră?

L-ar putea demite pe ministru în doi timpi şi trei mişcări, fără nicio dezbatere în Parlament, astfel demonstrând că îl doare subiectul BEM şi e pus pe bune să se implice, nu doar prin declaraţii populiste! De ce nu pune presiune pe CNA, aflat în subordinea lui, pentru dinamizarea dosarului penal în acest caz? De ce nu face ceva concret, însă vine din nou cu formulări abstracte, cerând „dezbateri în parlament”?

Dezbaterile în Parlament la subiectul furtului de la Banca de Economii sunt desigur necesare, ca şi demisia guvernatorului BNM, care nu a intervenit la timp pentru a stopa furtul de la BEM. Dar ele nu au niciun rost fără soluţii juridice în cadrul dosarelor penale. Asta aşteaptă Bruxelles-ul şi partenerii externi de la noi, pedepsirea hoţilor şi complicilor acestora şi întoarcerea banilor furaţi! Şi apoi sancţionarea celor care n-au intervenit la timp pentru stoparea acestora. Şi nu invers! Nu cred că cineva din UE ne va aplauda în picioare pentru că am schimbat o tanda cu manda la şefia BNM! Aceste măsuri par ridicole atâta timp cât nu sunt pedepsiţi însăşi hoţii şi complicii acestora, unii din ei fiind în subordinea directă a lui Streleţ!

Dle prim-ministru, cam lungă pista dvs. de lansare la Guvern. E timpul deja să vă apucaţi de treabă şi să treceţi de la declaraţii populiste şi răţoială în faţa presei la măsuri concrete. Nu e departe termenul de 100 de zile de la învestire, la care în raport va trebui să daţi vina, ca şi în cazul lui Gaburici şi Don Quijote, pe straşnica şi virtuala corupţie, pe alte mori de vânt împotriva cărora n-aţi întreprins nimic concret, pe Parlament, BNM sau Papa de la Roma, pentru că Min.Finul cu Vama şi Fiscul din subordine nu pot îndeplini sarcina bugetară şi nu aveţi din ce plăti salariile şi pensiile moldovenilor. Exact ca în vorba aia a ruşilor, despre dansatorul prost, căruia ceva îi încurcă să danseze…

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: