FRICA lui Filat


Shrek_CatDe zile şi chiar săptămâni bune Filat se ascunde de ochii lumii. Cam de când naşul său Ion Rusu a început să colaboreze cu ancheta în dosarul BEM n-a mai fost de văzut în public. Dacă nici de sărbătorile naţionale şi de 1 septembrie n-a apărut să ştiţi că treaba e gravă de tot. Or, narcisul de el n-a ratat nicio ocazie anterior să participe la manifestaţiile aducătoare de imagine şi raiting. De data asta de sărbători chiar şi neobservatul Timofti a ieşit în evidenţă, nu şi al nostru. De ce se ascunde? De ce se teme? De cine se teme?

Este pe cât de straniu, pe atât şi de simplu. Din momentul în care naşul său a deschis gura în faţa procurorilor instinctul de autoconservare şi frica de care a fost cuprins îi dictează să dispară şi să stea ascuns în cea mai ascunsă de ochii lumii gaură. Speranţa lui este că dispariţia lui din viaţa publică va face ca lumea să uite perioada aceasta de el şi de năzdrăvăniile lui legate de furtul miliardului. Şi asta în momentul în care tocmai năzdrăvănia lui va scoate duminică lumea la proteste în centrul Chişinăului.

Filat se teme de popor nu mai puţin ca de Plahotniuc. El doar ştie că procurorii au deja suficiente dovezi ale implicării sale în furtul miliardului, dar şi în alte hoţii, care cel mai probabil foarte curând vor fi prezentate şi poporului înfometat, furat şi înrăit pe cei care l-au furat. Iată de ce comunică intens ultima perioadă cu organizatorii protestelor, dar şi cu cei care stau în spatele organizatorilor, după cum a recunoscut personal public. Acesta negociază cu disperare cu Năstase, după cum s-a înţeles şi cu Ţopii, ca numele său să nu fie pomenit duminică în Piaţă, fiind gata în schimb să contribuie şi financiar la compensarea cheltuielilor legate de organizarea protestelor.

Cu oligarhii, atât cu partenerii de la guvernare, cât şi cu cei din opoziţie el mereu a putut negocia, a putut să se înţeleagă. Frica lui cea mare însă rămâne a fi frica de popor. Frica de oamenii care vor ieşi la proteste. Nu toţi oamenii care vor ieşi duminică în Piaţă sunt controlaţi de Ţopi şi Petrenco şi anume de ei se teme cel mai tare Filat. Cu Plahotniuc, Ţopii, Petrenco, Dodon şi alţii poţi negocia, tranzacţiona. Cu poporul furios, pe care l-ai furat cu atâta cinism nu prea poţi şi ai ce discuta. Poate doar prin intermediul lui Cavcaliuc, care are o experienţă bogată de comunicare cu protestatarii după 7 aprilie…

Iată de ce Filat este dat dispărut. Iată de ce tremură în continuare în gaura lui de şobolan şi îl sună la fiecare două ore pe Năstase, încercând cu disperare să se convingă pe sine însuşi că mai are şanse de scăpare şi că va putea ieşi din gaură când pericolul va trece. Cine ştie însă ce pisică îl mai aşteaptă la ieşire din vizuină… Înţelepciunea poporului spune că… de ce ţi-e frică, de aia NU scapi!

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: