Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea IV. Valeriu Pleşca


Somnul ratiunii_PlescaContinuare. Vezi şi Partea I, Partea II şi Partea III

Începând cu 6 septembrie avem ocazia să urmărim în slow motion acelaşi scenariu pe care l-am văzut şi pe 7 aprilie 2009, despre care am scris în Partea I. Masa critică protestatară din societatea moldovenească a fost cu succes deturnată de monştrii din platforma DA şi aliaţii lor din AntiFa şi a fost transmisă forţelor pro-ruse şi serviciilor speciale ruseşti, care pe alocuri sunt una şi aceeaşi. Iată că în aceste zile primim şi primele dovezi clare şi directe ale deturnării protestelor moldovenilor de către forţele pro-ruse. Aseară au fost instalate primele corturi ale socialiştilor şi ale „Partidului Nostru” în faţa Parlamentului, iar pentru duminică numiţii anunţă mobilizarea a zeci de mii de pro-ruşi în centrul Chişinăului. Iată că pe valul revendicărilor social-economice, care ţin de întoarcerea miliardului furat de la BEM şi pedepsirea hoţilor acestuia, PDA a transmis iniţiativa forţelor pro-ruse, care a urcat pe valul protestatar şi acum îşi vor aplica pragmatic planul, care este AntiFa_PMANtotal paralel revendicărilor protestatarilor sinceri care au fost prostiţi de platformişi şi ţine doar de interesul pragmatic al Moscovei, de a destabiliza situaţia la Chişinău şi a mai deschide un front în regiune, în spatele ucrainenilor care apără Donbassul de invazia armatei ruse. Cu siguranţă serviciile speciale ruse nu vor rata şi ocazia să încerce repetat ceea ce le-a reuşit doar parţial la 6 septembrie extremiştilor pro-ruşi din AntiFa (care au două corturi în PMAN, alături de PDA, vezi foto), să provoace altercaţii şi destabilizarea situaţiei, astfel încât totul să culmineze exact aşa cum a culminat la 7 aprilie! Nu trebuie să admitem aceeaşi situaţie ca atunci, cu 6 ani în urmă, când toţi strângeau din umeri şi nimeni nu vroia să-şi asume deturnarea protestelor! Ţara trebuie să-şi cunoască „eroii”, monştrii care au respins tinerii unionişti şi s-au înfrăţit cu extremiştii roşii, cei care au deturnat în favoarea ruşilor protestul sincer al moldovenilor!

Plesca_VIPValeriu Pleşca. Este platformistul care a instalat primele corturi în PMAN la 6 septembrie. În timpul guvernării comuniste, între 2004 şi 2007 a fost ministrul lui Voronin la Apărare. A fost eliberat din funcţie după ce din cauza neglijenţei subalternilor săi în timpul aplicaţiilor militare pe poligonul de la Bulboaca a decedat o persoană. Ca şi în cazul speţelor descrise în primele trei părţi, Valeriu Pleşca are şi el conturi de reglat cu instituţiile de drept din Moldova, care şi l-au adus alături de platformişti. Fiind o persoană înstărită, proprietar al unei televiziuni de la Chişinău, care apare mai des pe paginile revistelor glam decât în glodul şi sărăcia din satele moldoveneşti, între interesele lui şi ale protestatarilor care cer sincer înapoi miliardul furat de la BEM şi stoparea creşterii tarifelor există tot atâtea legături câte sunt între Moscova şi Bucureşti, Bruxelles sau Washington.

Frustrările lui Pleşca legate de instituţiile de drept din Moldova s-au acutizat recent, după 16 iunie 2015, când CNA a reţinut-o în flagrant pe cetăţeanca Elisaveta Andronic, o apropiată a lui Pleşca, director al Colegiului privat PROMETEU-E.P.T. din Soroca, pentru comiterea infracţiunii de corupere pasivă (art.326 alin.(2) lit.b) Cod Penal). CNA a pornit dosarul la plângerea mamei unei absolvente a colegiului, din grupa de studii 444T, care le-a comunicat ofiţerilor că Andronic împreună cu un alt membru al comisiei de licenţă au pretins 5 000 de lei de la fiica ei, pentru ca aceasta să fie admisă la examenele de licenţă şi respectiv să fie apreciată la examen cu o notă bună. Andronic şi complicele său au asigurat-o pe mama absolventei că au influenţă asupra preşedintelui comisiei de licenţă, care este o persoană publică.

Elisaveta Andronic a fost reţinută în flagrant după primirea sumei de bani pretinse de la mama absolventei. La data de 18 iunie Andronic a fost pusă sub învinuire de procurorii anticorupţie şi a fost eliberată din izolator, cu obligarea de a nu părăsi ţara. În cadrul dosarului penal s-au stabilit lucruri şi mai interesante! Absolventa de la care a primit mită Andronic nici nu a fost vreodată înmatriculată la colegiu, nu figurează în listele şi registrele de studii şi nici nu a susţinut vreun examen în sesiunile anilor de studii 2013 – 2014 şi 2014 – 2015! „Absolventa” doar a achitat colegiului privat taxa pentru doi ani de studii şi după ce a achitat suma de bani pretinsă de Andronic s-a prezentat în faţa comisiei, în altă zi decât grupa în care a „învăţat” aceasta.

Valeriu Pleşca s-a arătat foarte deranjat de acest dosar penal şi a început imediat după reţinerea Elisavetei Andronic presiuni asupra ofiţerilor CNA şi procurorilor anticorupţie, ca aceasta să fie eliberată iar dosarul penal încetat. După ce a fost refuzat Pleşca a încercat să influenţeze procurorii şi prin intermediul unor persoane influente de la Chişinău şi după ce a suferit din nou eşec s-a apropiat de cei din platforma DA, pentru a-şi regla altfel conturile cu instituţiile de drept din Moldova. Conturi rezolvate prin corturi! Ingenios… Plesca_DA

Şi ce contează că mogulul şi fostul ministru al lui Voronin Pleşca are tot atâtea tangenţe cu integrarea europeană, adoptată declarativ de cei din PDA, câte există între coada vacii şi ştampila primăriei? Şi ce mai contează şi de fapt Pleşca şi alţi monştri din platformă n-au cum să nu înţeleagă, că pentru propriile războaie cu cineva şi în propriul interes au deturnat cinic protestul sincer al oamenilor şi l-au oferit pe tavă pro-ruşilor? Scopul scuză mijloacele! Machiavelism monstruos…

P.S. Postez acest material cu riscul de a nu mai fi invitat vreodată în calitate de expert la Moldavian Business Channel, tot aşa cum nu sunt invitat la Jurnal TV. Demnitatea şi Adevărul sunt mai presus de orice! NU, PDA?!

Va urma

Anunțuri

Etichete: , ,

4 răspunsuri to “Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea IV. Valeriu Pleşca”

  1. Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea I. Chiril Moţpan | Veaceslav Balacci Says:

    […] Vezi şi Partea II, Partea III şi Partea IV […]

  2. Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea II. Stanislav Pavlovschi | Veaceslav Balacci Says:

    […] Vezi şi Partea III şi Partea IV […]

  3. Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea III. Liviu Vovc JR | Veaceslav Balacci Says:

    […] Vezi şi Partea IV […]

  4. Somnul naţiunii naşte MONŞTRI. Partea V. Serghei Cebotari, (liberalul-) democrat, sau de la (anti)contrabandă cu anabolizante până la cârnaţul platformei | Veaceslav Balacci Says:

    […] Continuare. Vezi şi Partea I, Partea II, Partea III şi Partea IV […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: