Moş Ion Roată şi Pornografia


Mos Ion RoataMoş Ion, poreclit Roată (după celebra operă a lui Creangă) de consătenii din satul Paşcani, raionul Criuleni munceşte din zori până aproape de miezul nopţii. Aşa e toamna la ţară. Se pune la cale roada de popuşoi, poloboacele cu vin, se pregătesc vitele şi păsările pentru iernat. Muncă, chin şi osândă. Din zilele de toamnă târzie date de Dumnezeu ţăranilor rămân vreo două-trei ore pentru somn. De doi ani, de când femeia i-a plecat la Mişa, feciorul mai mare la Moscova, ca să stea cu nepotul, moş Ion nici pe alea nu le poate dormi. Stă culcat pe patul său vechi privind albul podului său care sparge întunericul din odaia sa. Stă nemişcat, pentru a nu întrerupe cu scârţâitul patului său vechi duetul format din torsul mâţei care doarme pe rogojina de lângă pat şi tic-tacul deşteptătorului de pe masa de lângă fereastră. Dacă tot nu poate adormi, moş Ion îşi poartă gândurile nu doar la ce are de făcut a doua zi în gospodărie, dar şi la ce se întâmplă în mahalaua, satul, ţara, şi lumea în care trăieşte.

N-a ascultat Mesagerul la televizor de vreo două săptămâni. Pentru că nu poate lăsa lucrul pentru nebunii care vorbesc şi strigă „sus, jos” din televizor, care, zice el „n-au să-l hrănescă şi nici n-au să-i dea un pahar cu apă la iarnă”. De văzut n-a văzut Mesagerul de prin luna iulie, de când i s-a stricat chinescopul. Şi bateriile de la radioul pe care-l poartă cu el muncind prin curte s-au terminat şi drum la oraş nu are ca să-şi ia altele. De la magazinul din sat nu vrea să-şi cumpere, că-s de două ori mai scumpe ca la târg. Aşa că noutăţile din ţară le află din alte surse, mai credibile pentru el. Cum ar fi vecinii, spune el, care n-au niciun interes să-l amăgească, spre deosebire de cei de la televizor.

Ieri dimineaţă pe moş Ion l-a sunat pe mobil Ionel, feciorul mai mic, din Portugalia. L-a întrebat repede cum o mai duce şi fără a aştepta măcar răspuns despre cum merg treburile în gospodăria tatălui, cu sufletul la gură l-a întrebat dacă a văzut cum Usatîi a băgat în internet pornografia cu Filat şi Olea, fata aia frumoasă care a fost cu el în clasă la şcoală, a lui Simion Pîc de la ei din mahala, care are casă cu acoperiş din cerepiţă verde. De unde să vadă el în internet, dacă el porneşte computerul adus anul trecut de Ion numai duminica la 9 seara, ca să vorbească pe skype cu cei de la Moscova?! Şi chiar să vrea nu ştie cum să se uite ce scrie pe internet. Drăcovenie!

Da noutatea l-a dat gata. Care va să zică aşa stau lucrurile?! Spre seară vecina Vasilca l-a strigat la poartă să-l cheme la clacă, la curăţit popuşoi. El desigur a acceptat, în primul rând pentru că Vasilca e săritoare la nevoie şi îl ajută şi pe el când are trebuinţă, dar în al doilea rând vroia să discute noutatea aflată de la fecior. Nici n-a trebuit să pornească el vorba, tema era deja discutată cu foc. Maria, dereticătoare la şcoală, femeie care creşte singură trei copii, după ce soţul Vasile i-a fost închis pentru că a furat nu ştiu ce de la patronul la care lucra la piaţă la Chişinău, supărată rău pe conducerea ţării din cauza greutăţilor în care trăieşte, suduia de mama focului! „Iată cum Simion o primit grupă de invaliditate şi munceşte la Moscova! Amu’ primeşte şi pensie, şi lucrează, da eu cu 3 copchii trăiesc cu 500 de lei ai mei de la şcoală?! N-o mai fost şi nici n-o să fie dreptate în ţara asta!”.

Moş Ion tace şi ascultă şi nu se bagă în vorbă. În schimb Vasilca răbufneşte: „Unii muncesc şi nu mai au, alţii au fără să muncească! Fata asta n-o mai muncit în viaţa ei! O terminat de jurnalist, ca şi var-sa Vica! Da Vica e fată de treabă şi munceşte la locul ei, da de asta nu s-o prins munca pe unde n-o fost, nici la emisiunea ceia cu cemodanele, nici la Pro TăVă, nici la Jurnal! Peste tot o căutat bani uşori, fără muncă! O lepădat jurnalistica şi s-o dus să lucreze în Parlament la un deputat, că acolo vin banii fără să munceşti! Acolo s-o întorlocat şi cu banditul de Filat, care i-a luat şi apartament în Chişinău, şi maşina care e fix ca a Angelei, pe care o pălit-o, şi pe asta nouă, BMW! Asta din banii noştri, pe care Filat i-o furat cu evreul Shor de la Bancă! Acuma poliţia i-a luat şi maşinile, şi toată lumea o văzut pornografia asta cu Filat! De asta, Marie, vezi cum Dumnezeu le pune la punct pe toate?! La televizor nu zic nică despre asta, da după masă fiică-mea mai mică, când o venit de la şcoală mi-o arătat ce o scris Angela de la Pro TăVă, soţia lui Filat pe internet, că nu-i frumos că o arătat aiştea la toţi pornografia şi cum o procedat CNA cu Filat! Da că l-am votat pe Filat ca să fagă regulă în ţară, aşa cum ne-a promis, iar apoi ne-a furat ca să le cumpere lor case şi maşini asta e frumos? Moş Ion, mata eşti bătrân, cu scaun la cap, ce zici?”

Moş Ion avea multe de spus, tema e una interesantă, dar ruşinoasă pentru el, mai ales ca s-o discute cu femeile. A spus în glumă: „Iaca, am ajuns şi noi în Moldova ca în America! Îl avem pe Filat, Clinton al nostru! Fiecare se descurcă aşa cum poate. Voi vă spetiţi aici alături de mine că n-aveţi încotro. Da să fiţi şi voi aşa de tinere şi frumoase ca ele, precis v-aţi face cucoane, ca ele!”. Au râs împreună şi mai departe Vasilca a vorbit despre sărăcia şi nevoile din ţară, miliardul furat, lupta dintre oligarhi pentru putere, despre Plahotniuc, Usatîi şi Dodon.

Acum, în gândurile sale moş Ion le aranjează pe toate la locurile lor. Da, e lucru ştiut că justiţia în ţara asta e coruptă şi poliţia şi mascaţii de la CNA sunt controlaţi de ăştia cu bani mari, care se bat între ei pentru putere. Filat a furat şi şi-a băgat mâna prea adânc în sacul statului, până la fund, furând miliardul. Celălalt, Plahotniuc, mai viclean şi şiret, l-a lăsat să bage mâna până la umăr şi apoi i-a retezat-o, ca să rămână el singur stăpân pe sacul statului. Dar fetele astea, şi Angela, şi Olea, şi altele care or mai fi, nu doar pe lângă Filat, dreptatea nu e de partea lor! Ele îs fete cu şcoală şi trebuie să ştie că banul care nu este muncit vine repede, dar pleacă şi mai repede. Dumnezeu le vede pe toate!

El aşa şi-a învăţat feciorii. Când în ţară e sărăcie şi lumea se hrăneşte cu greu nu e frumos în faţa Celui de Sus în primul rând să te lăfăieşti în lux, mai ales din bani furaţi! Cum să-i fie lui acum milă de el şi de ele, dacă lor nu le-a fost milă de el şi nu i-au spus lui Filat să se oprească, când fura banii din pensia lui, şi aşa vai de ea?! Oare părinţii lui Filat nu l-au întrebat ce face?! Ele când primeau casele şi maşinile oare nu se întrebau din ce bani sunt cumpărate? Poate din banii din care trbuiau să fie cumpărate cărucioare pentru copilaşii invalizi sau stilouri pentru cei din casele de copii! Nu, nu se poate aşa!

Moş Ion are doi băieţi, deşi toată viaţa şi-a dorit şi o fată, pe care Dumnezeu aşa şi nu i-a dat-o. Dacă ar fi avut-o i-ar repeta în fiecare zi: fata tatei, iubeşte bărbatul, nu banii bărbatului! Şi nu vă vindeţi aşa de ieftin ce a avut mereu mai scump moldoveanul, onoarea şi mândria! Moş Ion zice să vedem cu toată pornografia asta şi partea plină a paharului. Prin ce a băgat pe internet Usatîi sau cine o mai fi făcut-o, el a salvat de fapt familiile politicienilor moldoveni! Prin publicarea acelei pornografii, fără să vrea, prin acea faptă la prima vedere urâtă el a făcut mai mult bine decât rău, a alungat jurnalistele din paturile politicienilor! La capitolul inteligenţă cu care se iese din situaţiile delicate create de infidelitatea partenerului de viaţă Angela Gonţa ar trebui să ia exemplu de la Hillary Clinton, de care şi-a amintit moş Ion. Deşi cazurile lor nu sunt identice. Hillary n-a fost niciodată amanta lui Bill înante de căsătorie.

Aici moş Ion îşi încheie mesajul, deşi ar mai avea multe de spus şi analizat. Atâta însă a apucat să aranjeze în capul lui. Nopţile sale nedormite se încheie la 5. La 5 se termină la el noaptea şi începe ziua de muncă. La 5 dimineaţa, nu seara, când la francezi încep cele două ore de infidelitate! Cum zice el, prostiile nu-ţi pot veni în cap atunci când ai capul plin de grijile şi nevoile zilei, ci doar atunci când nu ai cu ce te ocupa…

P.S. Această istorioară este una foarte apropiată de evenimente reale, inspirată dintr-o discuţie avută cu unul din cei mai înţelepţi oameni cu care mi-a fost dat să discut vreodată, moş Ion. Numele satului în care trăieşte moş Ion, precum şi numele soţiei, feciorilor, precum şi ale vecinelor sale au fost doar parţial modificate. E cu adevărat foarte greu să mai adaugi ceva la cele zise cu atâta înţelepciune de moş Ion, la cea mai fierbinte şi controversată temă de discuţii a acestui sfârşit de toamnă, care fierbe nu doar la ţară, dar şi la Chişinău. Nu cred nici eu că jurnalistele ajunse în patul lui Filat sunt singurele care ajung în paturile politicienilor din Moldova. Unele probabil sunt şi acum prin asemenea locaţii. De acum încolo, aşa cum le sugerează şi moş Ion, cred că trebuie cu adevărat să gândească bine ce şi cum fac. Sau măcar să stingă lumina.
P.S.P.S. M-am gândit că moş Ion e prea tare ca să nu ajungă şi el în internet. Sper să nu se supere pe mine că am făcut-o fără să-i cer permisiunea, atunci când va afla de la fecior. 🙂

Anunțuri

Etichete: , , ,

Un răspuns to “Moş Ion Roată şi Pornografia”

  1. Moş Ion Roată şi Pornografia | BasarabiaPress – Portalul nr. 1 de știri adevărate din Moldova Says:

    […] Sursa – balacci.wordpress.com […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: