Mister Arapu, UNDES-S BANII?


Arapu_1Pe tot parcursul anului 2015 ministrul de la Finanţe ne-a tot speriat că bugetul are probleme mari, că nu vom avea cu ce plăti pensiile şi salariile. Asta pentru că Vama şi Fiscul din subordinea sa n-ar reuşi să încaseze bani în bugetul de stat! Cică au scăzut remitenţele şi importurile! Misterică Arapu, nu mai întreb de Banca de Economii pe care dumneata ai dăruit-o lui Shor în august 2013, imediat ce l-ai schimbat în funcţie pe Veaceslav Negruţa! Te întreb doar dacă au scăzut oare importurile cu tot atâta cât bandiţii de la Vamă (care umblă beţi la volan accidentând oameni prin Chişinău) şi prisăcarii tăi de la Fisc nu reuşesc să încaseze în bugetul de stat??? Şi dacă tu ai căzut de pe Lună, îţi mai zic că pe parcursul anului 2015 a scăzut dramatic şi cursul leului! Care era cursul leului în decembrie 2014? Şi care e în noiembrie 2015? Şi dacă nu ştii nici că drepturile de import (circa 80% din bugetul de stat) sunt calculate în lei la cursul oficial faţă de valuta în care au fost tranzacţionate mărfurile la ZIUA IMPORTULUI, ţi-o zic eu! Şi în această situaţie, cât tu faci calculele şi vezi că plăţile în buget ar fi trebuit de fapt să CREASCĂ, nu să scadă, eu te întreb, ministrule, UNDE-S BANII???

Analize şi calcule detaliate vom face ceva mai târziu, când vom încheia anul bugetar. Atunci când dumneata, împreună cu Baliţchi şi Prisăcaru, va trebui să răspundeţi la întrebări mai dramatice. Şi apoi să intraţi la puşcărie! Azi vin doar cu nişte întrebări de concretizare şi un exemplu. Unul din cele mai simple.

Compania SRL „EXIM-CONSTRUCT” (cod fiscal 100600076625) este o companie datoare statului cu 626214,70 MDL. Datoria este constituită din 449176,70 MDL drepturi de import calculate de Serviciul Vamal în cadrul reverificării declaraţiilor vamale, în baza deciziilor de regularizare nr.06 din 09.04.2012 şi nr.10 din 12.04.2012 şi 177038,00 MDL penalităţi calculate pentru întârzierea achitării plăţilor vamale. Conform prevederilor art.11 al Codului de executare deciziile de regularizare reprezintă documente executorii.

Deoarece compania a intrat în proces de insolvabilitate la Curtea de Apel Chişinău (judecător A. Minciună), la data de 25.07.2012 Serviciul Vamal s-a adresat în instanţă cu o cerere de validare a creanţei, prin care solicită satisfacerea datoriei companiei faţă de bugetul de stat. Şi acum ATENŢIE! Peste doar câteva zile, la data de 06.08.2012 adjunctul lui Baliţchi, Corneliu Trofăilă adresează o scrisoare administratorului provizoriu al SRL „EXIM-CONSTRUCT”, prin care confirmă că la data de 31.07.2012 compania nu are datorii la bugetul de stat la compartimentul „plăţi vamale”!

Ei, domnule ministru, ziceţi-ne şi nouă, CUI a achitat datoria faţă de buget compania menţionată, în doar 5 zile??? Din ce cauză totuşi bugetul de stat are probleme mari? UNDE-S banii, domnule ministru??? Mai sus am descris doar un exemplu, din cele mai simple, cusute cu sute de mii. Urmează încă multe, cusute cu sute de milioane. Şi MILIARDE!

P.S. Alo, CNA! Întrebările de mai sus sunt şi pentru voi!

P.P.S. Adjunctul lui Bandiţchi, Corneliu Trofăilă se pregăteşte să fie trimis în luna decembrie în calitate de ataşat vamal în corpul diplomatic al Republicii Moldova.

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: