EXCLUSIV! Proteste electorale socialiste! Destăinuirile unui protestatar (AUDIO)


grigore-tudos„Foarte frumos! Avea aşa o vază mare cu banane, kiwi! Şedea aşa aproape de mine!”

Aşa descrie un protestatar în discuţia de mai sus (înregistrată cu un microfon ascuns) biroul lui Igor Dodon. Protestatarul susţine că a fost de mai multe ori în birourile preşedintelui, ale unor deputaţi şi ale altor reprezentanţi ai Partidului Socialiştilor, care îi asigură logistic şi financiar protestele. Este Grigore Tudos, un protestatar din Cahul, care susţine că cineva i-ar fi furat 13 mii de euro, pe care el i-ar fi trimis în ţară de peste hotare, fapt pentru care el a participat în ultimul timp la mai multe proteste, în faţa sediilor Procuraturii Generale, MAI şi subdiviziunilor acestuia, dar şi ale MTIC.

Acesta destăinuie cum este încurajat de socialişti să iasă la proteste, cum este transportat în Chişinău pentru a le desfăşura şi cum socialiştii îi pun la dispoziţie placate cu portrete ale oficialilor (care aparent nu au nicio legătură cu problema protestatarului) şi alte atribute necesare, cum ar fi pat, saltea (numită de protestatar „matras”), cort, mâncare şi băutură etc. În schimbul participării la proteste socialiştii i-ar fi promis asistenţă juridică în soluţionarea dosarelor sale. Dar (ATENŢIE!) asta numai după îndeplinirea misiunilor legate de proteste!

Protestatarul spune că după racolarea de către socialişti a fost contactat şi de reprezentanţii unei televiziuni. Mai mult, protestatarul destăinuie, că este supravegheat în timpul protestelor, indicându-i-se unde şi în faţa cărei instituţii să protesteze!

dodon_protesteÎn goana pentru procente la alegeri şi cu pretenţia de partid de opoziţie, plin cu oameni care până în 2009 au fost la guvernare (guvernare care intra în forţă în asemenea proteste), se pare că socialiştii nu vor altceva decât să exploateze în campania electorală problemele acestui om. La fel cum s-a întâmplat cu multe alte proteste din 2015-2016, din PMAN şi de la Primăria Chişinău, în unele din ele fiind observată şi codiţa socialiştilor!

În final, politicienii cinici se aleg cu dividende politice, iar protestatarii rămân cu… problemele. Exact aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celor care au organizat protestele masive de anul trecut şi iarna-primăvara trecută! Ei s-au ales cu partid(e), noi… tot ca proştii! Anume aşa, ca nişte spectatori proşti suntem trataţi de cei care ne servesc zilnic showuri mediatice, cu proteste şi griji… nu pentru ei, ci „pentru popor”!

Audiţie plăcută şi cât mai multă rezistenţă la macaroane pe urechi în campania electorală vă urez, moldoveni! 😉

P.S. Înregistrarea am primit-o pe e-mail, de la o sursă care a solicitat anonimatul.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: