Tulburi sunt apele în Moldova… De la bucătăria celei mai de margine căsuţe din cel mai de colţ cătun şi până la culuarele celor mai de vază clădiri din centrul Chişinăului, de la o pagină de ziar la alta, de la un canal TV la altul, lumea nu discută decât subiecte legate de agenda politică, uzurparea puterii în stat, anevoioasa alegere a preşedintelui, de calităţile bune ale unuia din politicieni, sau cele negative ale altuia, în dependenţă de tabăra şi „culoarea” fiecăruia. Divide et impera! Aplicând cu succes acest slogan şi dezbinând popoarele în tabere, romanii dominau, tăiau, spânzurau şi jefuiau tot ce le stătea în cale. Nu aveţi nici un deja vu?
Nu ştiu dacă şi cui cineva din politicieni a promis în campania electorală că în curând în duty-free-urile din vămile moldoveneşti vor fi realizate produse petroliere. Şi nu ştiu cum altora, însă mie pe fundalul acestui know-how valorile şi principiile politicienilor, indiferent de tabără şi „culoare”, îmi par nu ştiu cum… din altă poveste…
Amintesc că în conformitate cu art. 93 al Codului Vamal “magazinul duty-free constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, fără aplicarea măsurilor de politică economică, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaţionale, la bordul aeronavelor sau la punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat…”.
Deci, e clar ca bună ziua, magazinul duty free este destinaţia vamală care permite realizarea mărfurilor, fără încasarea accizelor şi taxelor, celor care călătoresc traversând vămile.
În octombrie 2010, prin hotărâre de Guvern, autorităţile de la Chişinău consfinţesc realizarea în regim de magazin duty-free şi a produselor petroliere, „în limitele capacităţii rezervorului mijlocului de transport cu care este traversată frontiera de stat”. Nu ştiu dacă această concretizare este o consolare pentru „muritorii de rând” care realizează produse petroliere fără a beneficia de înlesniri, sau pentru „muritorii şi mai de rând”: pensionari, pedagogi sau studenţi care primesc pensii, salarii şi burse din accizele şi taxele de care Guvernul i-a scutit atât de uşor pe cei care vor realiza produse petroliere în zonele de control vamal.
Ingenios, nu? De ce să nu fie vândute în regim de duty-free şi produse petroliere, alături de clasicile produse alimentare, ţigări, alcool, produse cosmetice, de parfumerie? Dacă realizarea unor categorii de mărfuri cu scutirea de la achitarea în bugetul de stat a taxelor se încadrează în argumentarea de a asigura persoanele care călătoresc cu cele necesare pe parcursul călătoriei, atunci grija guvernanţilor moldoveni de a plasa în vămi staţii PECO pare a fi un curat exces de zel. Asta dacă admitem că ei acţionează cu bună credinţă şi sunt cu adevărat cu gândul la necesităţile călătorilor care traversează Republica Moldova şi nu ale… altcuiva.
Necesităţile şi interesele ale acestui „altcineva” sunt de altfel evidente, or analizele denotă că preţul „grijii” nutrite de politicienii moldoveni pentru „cei care ne traversează frontierele” este de cca 30% din veniturile bugetare de la impozitarea carburanţilor, astfel fiind clar şi efectul economic al know-how-ului, în expresie bănească cu „sufixuri” de 6 zerouri.
Scopul schemei pare a fi deci nu altul decât utilizarea facilităţilor fiscale oferite de acest regim vamal, în calitate de element clar de concurenţă neloială introdus de această abordare „grijulie” a guvernanţilor pe piaţa importului şi realizării produselor petroliere.
Stilul schemei pare a fi unul deloc nou. În 2011, după operarea „nobilelor” amendamente introduse de Guvern, o companie specializată în magazine duty-free care aparţine unui oligarh, administrată de un ex-general al Vămii moldoveneşti şi respectiv ex-viceministru al Economiei în perioada comunistă, cumetru cu unul din politicienii de la Chişinău, intră într-un litigiu simulat cu Serviciul Vamal, acuzând că acesta nu permite deschiderea staţiilor PECO în punctele vamale. Susţin că litigiul este unul simulat, deoarece nu este clar de ce Vama se opune hotărârii de Guvern, probabil avizată pozitiv anterior aprobării şi totodată nu este clar cum în cazul dat chiar şi teoretic instanţa de judecată poate da o soluţie în defavoarea operatorului economic, pe contextul amendamentelor din octombrie 2010.
Şi aici atenţie la reacţia premierului moldovean: ”N-am știut despre cazul acesta. Noi avem o reglementare foarte clară și toți cei care prestează servicii și comercializează în RM trebuie să aibă reglementare generală, nu una specială. De aceea urmează să vedem care este acest caz. Eu tare sper să nu mai avem o surpriză oferită de sistemul judecătoresc din RM guvernului, în consecință și cetățenilor… Eu nu am am văzut asemenea situații în alte țări, cel puțin pe unde am fost eu. Mi se pare stranie această idee și nu mi se pare întâmplător faptul că se dorește de a obține o facilitate fiscală până la urmă nu printr-un act normativ dar printr-o decizie a instanței de judecată. Ceea ce înseamnă foarte clar depășirea atribuțiilor și competențelor instanțelor”.
Nici eu n-am mai întâlnit nicăieri asemenea practici. De aia şi am zis mai sus că e vorba de know-how… Doar că, Domnule premier, haideţi să încercăm să „limpezim apele”, să fim sinceri şi expliciţi! Chiar n-aţi ştiut despre cazul ăsta?! Cine atunci a prezidat şedinţa de Guvern din 27 octombrie 2010, în care au fost aprobate amendamentele sus-menţionate? Sistemul judecătoresc?
Am mai văzut cu toţii o situaţie trasă la indigo în 2010, în cazul legat de schema frauduloasă de import al cărnii prin zonele economice libere, când premierul la fel, în stil de „ape tulburi” se indigna în faţa camerelor TV, iar în acelaşi timp Vama subordonată lui perfecta liniştită importul cărnii cu scutiri de taxe vamale şi TVA.
Şi culmea: oare există vinovaţi? Desigur nu! Un singur „bau-bau”, desigur fără un nume identificabil: sistemul judecătorec. Dacă am da crezare premierului, anume acest misterios „bau-bau” oferă „surprize” Guvernului, dar şi cetăţenilor, „scăldaţi” în „apele tulburi”. Desigur, nu e o vacă sfântă sistemul judecătoresc din Republica Moldova, dar nici chiar în calitate de ţap ispăşitor nu cred că-i stă bine…
P.S. După ce subiectul abordat în acest articol a ajuns în vizorul unor mass-media şi societăţii civile, la data de 14 martie Ministerul Finanţelor a intervenit cu un comunicat de presă sec, care seamănă a fi redactat mai curând de vreun specialist în PR decât de un economist sau jurist (acesta poate fi citit aici: http://www.mf.gov.md/ro/newsitem/795). Astfel, „Ministerul Finanţelor informează că dreptul de comercializare a produselor în regim duty free este stabilit prin Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale aprobat pe 2 noiembrie 2005 prin Hotărârea de Guvern 1140, p 363 din care reiese posibilitatea comercializării carburanţilor în calităţi nelimitate în regim duty free. Prin hotărârea din 27 octombrie 2010, nr 1007 Guvernul a limitat eventualele vânzările de carburanţi în regim duty free, stabilind limita în mărimea unui rezervor a mijlocului de transport care trece frontiera de stat”.
În calitate de replică pentru Ministerul Finanţelor, sau cine o fi redactat sau comandat acest comunicat, vreau să întreb, dacă tot se menţionează că dreptul de comercializare a produselor petroliere a fost aprobat prin hotărâre de Guvern încă în perioada guvernării comuniste, în 2005 şi dacă premierul se declară categoric contra acestei practici, de ce atunci din septembrie 2009 până în prezent această hotărâre de Guvern n-a fost amendată, astfel încât problema să dispară şi nu să fie consfinţit în 2010 negru pe alb dreptul de a comercializa anume produse PETROLIERE (sintagmă absentă anterior în textul actului normativ)?! Chiar nu cred că guvernarea a fost încurcată s-o facă din cauza „crizelor” „politice”, „financiare”, etc.
Ştiu că nu va urma un răspuns şi că întrebarea mea va rămâne una retorică, aşa cum se întâmplă şi în cazul multor altor întrebări, pe marginea „peştilor mari”, pescuiţi în „ape tulburi”.
47.026859
28.841551