La 3 ani de AIE, sau istoricul pragmatismului în blogosferă

E linişte. Se vămuiesc importuri. Pe blogurile moldoveneşti se importă de pe scena politică… pragmatism!

Am mai zis şi o mai repet şi acum: îmi amintesc cu nostalgie de blogosfera moldovenească de până la „schimbarea” din 2009. De momentele în care nu puteam înţelege şi admite nici în cele mai urâte vise că mai e… distanţă atât de mare până ca această „schimbare” să fie „dusă până la capăt”.

Alături de societatea civilă, comentatori şi analişti politici, blogosfera era unul din principalii promotori ai acelei „schimbări”, pe cât de virtuală părând ea pe atunci, pe atât de puternic sclipind în speranţele noastre. Şi chiar le sunt recunoscător celor care scriau atunci. Le mulţumesc pentru că au constituit pentru mine în mare parte unica sursă credibilă de informaţie pe anumite domenii. Chiar dacă pe undeva mai stângaci, mai neprofesionist, mai cu jargoane de stil, valabile mai mult pentru forumişti decât pentru bloggeri, dar spuneau şi scriau… cu foc, patimă şi suflet, ceea ce părea un adevărat know-how chiar şi pentru mediul avangardist care le constituie audienţa deţinătorilor de peniţe virtuale.

Atunci chiar observam cu toţii o mare distanţă între stilul şi abordarea majorităţii surselor media pe de o parte şi a celor activi în blogosferă, pe de altă parte. Şi distanţa era evident în favoarea bloggerimii. Incisivitatea bloggerilor pe domeniul socio-economic, dar şi pe cel politic contrastau pozitiv pe fondul stilului tradiţional obedient guvernării ba chiar pupincurist al majorităţii media de la noi, „publice”, private şi de tot soiul.

În septembrie 2009 … a intervenit ceva. Chiar nu ştiu cum să apreciez maxim de echidistant ce anume a intervenit, poate că acea speranţă, virtuală până atunci, începuse să prindă contur şi respectiv incisivitatea şi patima au început să cedeze loc în favoarea toleranţei şi creditului de încredere acordat… jertvelor guvernării de ieri, respectiv guvernanţilor de azi.

Până la un anumit moment mai calea-valea, mai înţelegem, casăm, tolerăm şi noi. La fel de bine însă îmi amintesc… de data asta însă fără prea mare nostalgie cum se răţoiau după septembrie 2009 unii auroproclamaţi „bloggeri consacraţi” că doar ei sunt „la fiecare nuntă miri şi la fiecare înmormântare – răposaţi”, deoarece anume ei ar fi fost în vâltoarea evenimentelor până la şi imediat după 7 aprilie 2009. Sincer recunosc că le dădeam dreptate şi le justificam ambiţiile şi pe alocuri chiar aroganţa, or în mare parte reprezentau un etalon al curajului şi eficienţei.

Tot de pe atunci însă am început să observ un fenomen pe cât de nou, pe atât de curios în blogosfera activă între Prut şi Nistru, nemaivăzut în spaţiul virtual de la case mai mari din est, ca să nu mai vorbim de cele occidentale. Acesta fusese împrumutat probabil din cotidianul Armatei Sovietice: ceva de genul unor relaţii neregulamentare, cu tot cu „dedovşcină” (chiar nu cunosc un alt termen în română care ar reprezenta fenomennul), „dezi” (bătrâni) şi „salagi” (cursanţi tineri). Bravada şi tupeul din capul unor „bătrâni” deveneau invers proporţionale cu valoarea lor intelectuală şi a ceea ce fac şi scriu.

Practica offline-urilor care începuse să prindă rădăcini după lunga perioadă de închidere a politicienilor devenise paradoxal mai mult un motiv de gâlceavă şi ceartă băbească decât ocazie de fortificare a blogosferei. Cine şi de ce mai mult merită să vină la întâlniri, câtă atenţie şi de ce a meritat unul sau altul, etc. Cam ăstea sunt problemele-cheie până şi după evenimente…

Dacă anterior în blogosfera moldovenească era absolut de neconceput să-ţi ataci colegii de „atelier”, de la un moment dat parcă asta începea să devină una din armele principale de promovare, dar mai ales în a pune piedici vecinului, în cele mai bune tradiţii ale specificului nostru naţional. În loc de stil şi valoare – etichete şi noroi. Dacă ar fi fost astea în adresa guvernanţilor şi nu în „grădina vecinului”, Vă daţi seama cum ar fi fost puşi pe treabă cei, cărora se pare că le-am acordat credite de încredere până i-am băgat în… insolvabilitate?!

În fine, poate că aceste fenomene le-am pus pe seama specificului naţional, cum scriam şi mai sus, poate le-am casat pe contextul eşecului poveştii de succes în general. Iată însă că unicul personaj din acea poveste, care dădea semne să supravieţuiască până la happy end, „„libertatea”” de exprimare (dublele ghilimele nu sunt o simplă eroare gramaticală) se ruinează şi ea, cu tot cu televiziuni „libere” şi „independente” răsărite ca ciupercile după „ploaia” din 2009. Şi cu tot cu portaluri de ştiri, platforme de liberă exprimare, etc. Şi cu tot cu pasiunea şi incisivitatea puse în kilobiţii postaţi pe bloguri.

E linişte. Se vămuiesc importuri. Pe blogurile moldoveneşti se importă de pe scena politică… pragmatism! Tematicile ascuţite de altădată, la vederea cărora guvernanţii căutau prin geantă validolul se preschimbă în „ocăit” de raţe pe iazuri, turism rural şi mai puţin rural (important e să fie pe patru roţi) şi alte treburi mai… lumeşti. Şi pe bloguri, ca şi în analizele şi comentariile mai marilor peste societatea civilă, incisivitatea cedează locul unui nou termin devenit în vogă: „hater”, etichetă pe care dacă n-o eviţi e vai şi amar de tine, mai dihai decât de cei cu sigla „feeric” aplicată de vreun… pragmatic trendy.

Da, acum nu mai e la modă să fii aşa ca în aprilie 2009, ci exact invers: paşnic, blând şi bun cu toţi, în primul rând cu cei de la guvernare, dar la modul ideal chiar şi cu cei din opoziţie. „Schimbarea” a fost „dusă până la capăt”! Înainte ca ea să fi început…

„Şăfu” Moldovei şi-a tras avion?! Şeicilor arabi, invidiaţi-(ni)-l!

Moldova de ani buni se plasează pe ultimul loc în Europa conform indexului prosperităţii şi dezvoltării economice, după ce a fost depăşită de Albania. Un raport realizat de Wealth-X arată însă că… paradoxal, stăm mult mai bine la capitolul super-bogătaşilor.

„Moldova fără sărăcie!” – promisiune realizată?!

Conform raportului menţionat în motto, ne plasăm pe poziţia 33 din 45 (!!!) de state europene analizate. Cu 75 de milionari „ca floarea”, suntem la egalitate cu Liechtenstein şi devansăm sigur state membre la UE, mult mai dezvoltate şi cu o populaţie mai mare, cum ar fi Estonia, Slovacia, Slovenia, sau Bulgaria! Conform raportului, în mâinile boierilor moldoveni sunt concentrate peste 8 miliarde de dolari americani (!!!), ce reprezintă cam… cu 20% mai mult decât PIB-ul ţării!!!

Nu mai puţin curios este şi faptul, că numărul milionarilor moldoveni a crescut cu 5 capete în perioada august 2011 – iulie 2012 şi asta în plină criză economică şi financiară, despre care ne tot trâmbiţează Guvernul, închizând şcoli şi spitale, tăind ca în curechi în bugetele de toate nivelele şi stând cu mâna întinsă în faţa UE şi FMI!

Ei bine, nu Vă grăbiţi să Vă şocaţi, or este evident că în raportul menţionat n-au fost analizate decât date oficiale… Şi pentru că nu cred că mai este un mare secret iscusinţa pe care o au mogulii moldoveni în a spăla milioanele şi miliardele în off-shore-uri, în a scoate cash-ul din ţară în paradisuri bancare. Şi asta frumos, fără urme, acte şi semnături, ca să nu-i poată „anina” nici un raport, al niciunui centru anti-corupţie şi al niciunei comisii de integritate, ba chiar nici o investigaţie jurnalistică. Deci, fiţi siguri că situaţia este cu mult mai şocantă decât arată datele oficiale!

De o bună perioadă de timp încerc să descurc iţele într-o situaţie stranie legată de… un avion. Unii poate chiar vor spune că am ajuns să „visez avioane”, dar fiţi de acord, e puţin cam dubios când un avion este folosit mai des de altcineva decât proprietarul oficial al acestuia.

Da, e vorba de acel misterios avion, pe care-l vedeţi în imagine. Aşa cum au demonstrat unele investigaţii jurnalistice făcute publice în luna septembrie a anului trecut, aparatul de zbor, care este unul de model „Bombardier”, a fost cumpărat anul trecut de la compania „Nobil Air” de către „Shor Holding”, companie care aparţine oligarhului Ilan Shor.

Investigaţiile jurnalistice au relevat, că pentru realizarea acestei tranzacţii oligarhul ar fi contractat un credit de la una din băncile comerciale din Moldova. Fiţi de acord, e puţin cam straniu să-ţi cumperi avion, care e un semn al prosperităţii în afaceri, fără să ai bani pentru el, creditându-te de la bancă. Or, cred că avionul (încă) nu este… chiar şi pentru boieri moldoveni… un simplu mijloc de transport, fiind mai curând un lux. Întrebarea e valabilă şi dacă ne gândim de la cine a fost cumpărat avionul, care ne dăm seama că nu este deloc mai sărac decât cumpărătorul.

Mai mult decât atât, „Shor Holding” se pare că a ajuns în dificultate de a-şi onora obligaţiunile conform contractului de credit, or unele surse apropiate tânărului oligarh au comunicat că pentru a achita creditul ultimul a fost nevoit să împrumute o sumă apropiată de 5 milioane de euro de la… cine credeţi? De la un oarecare „Şăfu”, poreclă la pronunţarea căreia orice sursă arată cu degetul arătător în sus… E vorba de cineva care este cunoscut drept omul de afaceri, care deţine actualmente cel mai mult cash la Chişinău, practicând şi activităţi de cămătar. Toţi ştiu că are, nimeni însă nu spune de unde are! Pentru că „Şăfu” stă acolo, unde se arată cu degetul, adică „sus” şi respectiv este „mai mare” pe MAI, Vamă, Fisc, etc.

Shor, aflat conform surselor într-o formă financiară care este departe de a fi una bună, probabil făcând exces de zel în finanţarea noului proiect politic socialist, aşa şi n-a achitat suma împrumutată de la „Şăf”. Respectiv, sursele menţionează că avionul a fost cedat de către debitor creditorului, în contul datoriei.

Acum iată şi răspunsul la întrebare. E logic şi clar de ce avionul este utilizat de cele mai dese ori (în calitate de oficial, sau nuntaş) de către cineva care nu are nici o treabă cu… compania în proprietatea căreia se află absolut formal avionul. Iar inscripţia de pe coada avionului care face trimitere la fostul proprietar nu are decât un caracter conspirativ pentru cel actual. Frumos, nu? Mai ales că şi zborurile sunt deservite din contul bugetului de stat!

Cunosc din surse sigure, că „Şăfu” îşi rotunjeşte cu o viteză de invidiat conturile bancare din Europa, bilanţul cărora recent ar fi trecut de un miliard de euro, ceea ce înseamnă cam un buget anual al Republicii Moldova. Nu mă întrebaţi de unde are atâtea lichidităţi „Şăfu”, or nici eu nu primesc răspunsuri de la surse la acest subiect. Putem doar presupune că… prosperitatea şi cashul acestuia vin din arenda de la IPTEH sau din comerţul cu papetărie de la „Kapital Invest Company”. Desigur, nu poate veni de la Vamă şi Fisc, sau… MAI.

Iată acum ne putem şoca… împreună!

Pe curând, la noi investigaţii!

16 septembrie. Cine şi de ce se teme?

Am scos din memoria lap-topului o ciornă pusă la „copt” după Marşurile de la Cahul şi Bălţi, pe care le-am monitorizat din interior, din vâltoarea evenimentelor. N-am făcut-o doar pentru că imediat după acţiunile de la Bălţi s-a anunţat desfăşurarea Marşului de duminica viitoare. Vă explic ceva mai jos de ce am pus articolul pe standby şi de ce s-a „copt” anume acum.

Am făcut-o pentru că îmi place să dau articole incisive, dar nu şi… agresive. Nu-mi ieşea însă alt titlu pentru acest articol decât „Animalele”. Şi nu aveam în vedere animale, din alea drăguţe, de la zoo, care bucură copiii. Era vorba de o specie nouă de animal, pe care-l descoperisem abia recent pe meleagurile alteori populate de zimbri. Agresiv, înrudit cu… cămila, care aruncă cu… salivă, ouă şi pietre în… oameni, dar mai ales copii şi jurnalişti. Altfel nici acum, la „rece” nu pot caracteriza aceste vietăţi, probabil pentu că chiar nu pot trata calm evenimentele atunci când au de suferit copiii.

În al doilea rând, după acele evenimente din iulie şi august îmi tot pulsau în cap două necunoscute ale unei ecuaţii. Un „X” era în zona întrebării de ce aceste animale scăpate din sălbăticie, aidoma urşilor care evadează uneori din pădurile de la poalele Carpaţilor şi hoinăresc prin tomberoanele localităţilor (pe timp de anomalii climaterice) nu sunt neutralizate inofensiv de către serviciile specializate şi nu sunt respectiv returnate în rezervaţii, la semenii lor. Şi un „Y” care era legat de un sentiment clar de déjà-vu în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. Despre acest déjà-vu am scris şi în martie curent, după un alt eveniment similar (pentru refresh: http://vox.publika.md/social/marsul-unirii-a-rezistat-in-pofida-deja-vu-urilor-201691.html).

Ei bine, s-a „copt” articolul, odată cu aflarea celor două necunoscute. Acum şi ecuaţia poate fi rezolvată! Cu „X” iţele s-au descurcat destul de uşor şi de la sine. Nu puteam înţelege atunci bâlbâiala din acţiunile forţelor de ordine, care mai întâi au dat asigurări că măsurile de securizare a acţiunii sunt îndeplinite, ba chiar că „zona este împânzită de camere video” (am citat comisarul de Bălţi), care vor fixa eventualele ilegalităţi dar mai ales autorii acestora.

Respectiv, atunci când contemplam stupefiat dezmăţul vietăţilor pomenite mai sus mi-am zis că cel puţin e bine că acele „camere video” vor fixa huliganii şi provocatorii, care nu sunt altcineva decât ciobenii animalelor. Şi aşa cum ei frecventează cam în aceeaşi componenţă toate evenimentele unde au ocazia să lovească, cel puţin vor fi acum identificaţi şi pedepsiţi. Hm. N-a fost să fie. În loc să se ia de provocatori, adică „ciobenii” animalelor, organele de drept s-au luat de unele animale, cum ar fi alcoolicul psd-st, adăpat exact când a fost necesar de „ciobanul” său. Ultimul a fost atât de tare speriat de dosarul penal de la procuratură, că recent a revenit din China dintr-o plimbărică de afaceri. Asta în timp ce nu ştiu cum alţii, dar SIS-ul îl credea mucezind acasă sau la cinema, sub interdicţia de a părăsi localitatea (fapt confirmat duminică chiar de dl Dediu). În rest, nu prea am auzit de dosare penale, că aici de administrativ nu ştiu dacă mai poate fi vorba. Sau, cel puţin, n-am văzut ca aceste dosare să fie mediatizate de organele de drept, cum ar fi firesc, în scop de profilaxie a recidivei. Despre un alt dosar penal intentat unui alt „cioban” am aflat abia ieri, la peste o lună de la acţiunile incriminate! Şi e curios că am aflat informaţia tocmai de la „ciobanul”, parcă… mirat de cum i se poate întâmpla aşa ceva şi nu de la Procuratură, care pe semne că se ruşinează de… existenţa dosarului.

Nu-mi era clar nici de ce la Bălţi scutierii M.A.I. au apărut, cu tot cu echipament special doar după ce unui jurnalist i s-a spart capul! Au ieşit, ca din pământ, numeroşi, bine organizat, coordonat şi foarte profesionist şi-au făcut job-ul, dar atenţie: doar atunci când a fost vorba de sistarea Marşului şi evacuarea participanţilor în afara oraşului. De ce oare n-au ieşit chiar atunci când a început acţiunea de protest, or din start era clar că situaţia degenerează în dezmăţ al animalelor? Acum deja nici nu mai vreau răspuns la aceste întrebări. Totul e clar. Impotenţa artificială şi simulată a organelor de drept, aplicată conform tacticii clasice moldoveneşti de a te face „mort în păpuşoi” nu cred că mai impresionează pe cineva. Am văzut asta şi în aprilie 2009. Nu se poate doar atunci când nu se vrea. Şi nu se vrea atunci când nu este ordin, „de sus”. Pe 7 aprilie poliţia n-a putut, iar a doua zi deja… a putut! Ba chiar mai mult decât trebuie! Dar, despre „Y” – ceva mai jos.

Răspunsul e unul foarte clar şi simplu. Autorităţile se tem. Şi nu de animalele care scotocesc prin tomberoane. Şi nici de „ciobenii” animalelor (ce s-a tot demonstrat din iulie încoace)! Dar exact de cei atacaţi de animale. De asta scutierii n-au apărut decât după ce au început violenţele. Pentru ca acţiunile de genul şi formatul protestului stradal, concepute ca fiind prin definiţie paşnice, să se asocieze cu ilegalităţi şi pericol public. Respectiv, să poată fi în orice moment condamnate, dar mai ales INTERZISE.

Poate Vă întrebaţi respectiv şi de ce se tem guvernanţii de tineri? Din nou, genial de simplu! Eu sunt sigur că îi doare în cot de ce se scandează la un Marş sau altă acţiune de protest, atâta timp cât nu se scandează „JOS guvernarea!”.

„Unire!” se scanda în PMAN şi în timpuri „de mai grea cumpănă”. Şi nu erau „pericole” pentru „procesul de integrare europeană”. Şi nici animale nu apăreau. Şi nici ciobeni. Şi nici recomandări de amânare, şi nici interdicţii. Ba chiar pe alocuri se mai şi împrieteneau cei ce strigau „Unire!” cu guvernanţii din PCRM. Aici e buba, prieteni! Şi nici România nu era stat-inamic. Ba chiar mai beau câte un pahar de vin preşedintele de stânga moldovean cu cel de dreapta de la Bucureşti.

Guvernanţii ştiu perfect că tinerii, mulţi din care se regăsesc printre participanţii la Marşurile Unirii sunt în mare parte aceiaşi care au ieşit să protesteze paşnic şi pe 7 aprilie. Şi tinerii nu sunt nişte pensionari obosiţi şi plictisiţi de stat acasă, veniţi să ţipe în piaţă „Jios Alianţu!”. Aici e buba. Ba chiar buboiul, plin cu puroi, de spargerea căruia se tem de le tremură… lenjeria cei de la guvernare! Ei se tem că cei care se întrunesc bine organizat şi în număr mare să strige pro ceva… întro bună zi pot scanda împotriva a ceva sau cuiva. Ştiu ei că studenţii au revenit în Chişinău după o vacanţă petrecută în familiile de la ţară, bântuite de chinuri şi… sărăcie!

Unii din cei de la guvernare ţin bine minte cum au ajuns acolo, sus, dar mai ales datorită cui! Tot aşa cum şi ceilalţi, formal scandalizaţi de Marş ştiu foarte bine că provocatorii nu sunt printre organizatorii Marşului! Ca şi la 7 aprilie, la Bălţi a fost evident. Erau prea puţini participanţi la Marş, pentru ca să nu poată fi identificaţi eventualii provocatori. N-am identificat din ăştia, cu tot cu atenţia acordată monitorizării a ce se întâmplă în jurul meu. Erau tineri care au venit, ca şi la 7 aprilie, să protesteze paşnic. Iată aşa, fraţilor! X+Y face Z.

N-au cum guvernanţii să nu ştie şi sunt sigur că ţin minte asta… Aceeaşi tineri la 7 aprilie i-au cocoţat acolo sus, la treucă şi nu vor să coboare nu că acum, dar nici peste 2 şi nici peste 22 de ani! Cum să nu înţeleagă ei că pe acelaşi scut pe care au fost aduşi de tineri la guvernare, pot fi scoşi de acolo?!

Eu sunt gata să înţeleg atitudinea partidelor de stânga faţă de Marş, care de dragul electoratului mai fac şi… populism. Unii din ei aleg metode de luptă politică neortodoxe, cu tot cu ortodoxia lor proclamată, combinată cu provocatori, animale şi „ciobeni”.

Ceea ce chiar nu înţeleg sunt scamatoriile celor de pe dreapta. Care proces de integrare europeană să fie afectat printr-o manifestaţie paşnică? Da cel mai curios e cum poate fi afectat un proces de integrare într-un spaţiu, prin îngrădirea nejustificată a uneia din libertăţile omului, care reprezintă o valoare de căpătâi acolo unde vrei să te integrezi?! Cum să ajungi la Cahul prin Briceni?

Unde mai punem că cererea de autorizare a Marşului a fost depusă de Acţiunea 2012 încă la 7 iulie! Iar autorităţile s-au luat de cap… abia cu o săptămână înainte de acţiune, „amintindu-şi” şi de festivalul etniilor, şi de faptul că tare se teme de noi atacuri din partea animalelor, cu tot cu forţe de ordine plătite din buget exact pentru asemenea situaţii. Că doar nu-i plătim ca să roadă pantalonii de la 08-00 până la 17.00 prin birouri, nu?!

Eu una ştiu: frica sălbatică a guvernanţilor de a-şi pierde fotoliile este direct proporţională cu forţa şi curajul tinerilor! Şi prin aceste bâlbâieli guvernanţii nu fac decât să-i întărească în convingerea de a-şi cunoaşte şi cere drepturile, a se exprima, întruni şi manifesta PAŞNIC, în spirit european! Nimeni nu este în drept să intervină în limitarea drepturilor garantate de Constituţia Republicii Moldova şi CEDO!

Mai ales că schimbarea, începută de tineri la 7 aprilie 2009 cu adevărat „trebuie dusă până la capăt”! Aşa e, Vlad Filat? Aşa e, Dorin Chirtoacă? 😉

Limba română sunt eu

Un mic patriot m-a surprins aseară, foarte plăcut! A fost subiectul serii în familie! Ei cum să începi ziua de muncă fără bună dispoziţie?

Limba română sunt eu

E limba mea, e limba sfântă,

E limba mea cea din strămoşi!

O am, o port mereu la suflet,

Cât nu mi-ar fura-o cei hidoşi!

În ea măicuţa m-a născut

Şi bunicuţa m-a crescut.

De la oraş şi pân-la stână

Limba română e unica stăpână!

Dana-Cătălina Balacci

Cazul „KIA”. SISTEMUL a învins. Uşor, frumos, la scor!

La 27 aprilie postam pe blog articolul întitulat „Eroii antiSISTEM versus … SISTEM”, în care abordam incredibila poveste televizată a sectoristului de la Botanica, ajuns adevărat erou şi simbol al demnităţii în serviciul public moldovenesc, care a înfruntat bolfoşii cu ceafă lată din business, dar şi colegii săi din MAI. Iată că la nici 5 luni distanţă constat că sistemul a câştigat şi de această dată lupta. A învins uşor, frumos şi la scor!

Îmi exprimam argumentat în acel articol scepticismul faţă de şansele ca sistemul să fie clătinat câtuşi de puţin de acea lovitură sfidătoare, adusă de acel Don Quijote…

Cu foarte mare regret constat azi că am avut dreptate.

Iată că cei doi poliţişti demişi pe cât de rapid, pe atât de formal, „în urma unei anchete interne”, la indicaţia „numărului 1” din sistem, au fost tot atât de rapid restabiliţi în funcţie prin hotărâre a unei instanţe de judecată a… Repub… ăăă… sistemului. Nu exclud că şi restabilirea în funcţie s-a întâmplat la indicaţia „numărului 1”.

Principalul actor al acelui scandal, patronul salonului auto buclucaş, a fost şi el nu mai puţin formal „sancţionat”, sub controlul şefului său de partid şi sistem, acelaşi „număr unu”. Bossul s-a ales cu o „amendă” şi… sponsorizarea unui proiect de PR al… (cui credeţi?) derulat chiar recent. Ah da, uneori mai şi sughiţă când îşi răsuceşte fundul pe scaunul moale de la primăria din Sângera…

Da, şi… „eroul”, mai să uit de el… După câteva filmări protocolare şi după ce a primit… de la acelaşi „număr unu” al sistemului gradul de maior al siste… ăăă… poliţiei, aflăm că a fost avansat în funcţie, din sectorist în ofiţer al Comisariatului General de Poliţie. Din luptător cu sistemul îl vedem „tuningat” în şurubaş de mecanism al sistemului, care consideră că… colegii care l-au ridiculizat atunci „au fost pedepsiţi prea aspru”! Nda. Ar fi şi comic, dacă n-ar fi atât de tragic.

Cam atât s-a reuşit, cu tot cu presiune civică şi mediatică, ore de emisie la TV, metri pătraţi de ziar şi kilobiţi de informaţie postată pe bloguri… Atât a fost posibil. Şi cam atât poate, dar poate chiar şi merită societatea civilă moldovenească…

Felicitări sistemului şi… Noapte bună şi visuri plăcut colorate pe mai departe, MallDova!

Purice sau Baliţchi? Regim liberalizat de vize cu UE, sau rânza moldoveanului?

Miercurea trecută Guvernul a aprobat la funcţia de director al Poliţiei de Frontieră candidatura lui Dorin Purice. Puţin surprinzătoare, această mutare interesantă a Guvernului la frontieră merită din plin toată atenţia şi abordarea.

Să nu uităm că e vorba de unul din cele mai problematice sectoare ale guvernării, cel de administrare a controlului la frontieră. Incapacitatea şi ineficienţa, devenită cronică a Guvernului pe acest segment de competenţă pune probleme în lanţ atât autorităţilor în particular, cât şi economiei moldoveneşti în general.

Veniturile bugetar-fiscale, alcătuite în proporţie de cca 70% în Moldova din încasările administrate de Vamă, libertatea concurenţei pe segmentul importurilor şi exporturilor, interesele producătorilor autohtoni sunt grav afectate şi chiar putem spune alterate de impotenţa constantă a guvernării în faţa unor asemenea fenomene nocive de la frontiera moldovenească, cum ar fi contrabanda, evaziunea fiscală, schemele frauduloase de export fals, monopolizarea importurilor şi exporturilor, concrescute cu cele ale corupţiei şi criminalizării organelor de drept de la frontieră.

Am mai scris şi repet şi acum, că nu prea putem „casa” aceste probleme pe contextul circumstanţelor obiective, cât nu s-ar strădui autorităţile să-şi aplice ingeniozitatea în acest sens. În discuţiile private atât responsabili din cadrul organelor vamale şi de frontieră, cât şi oficiali ai Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră Moldovei şi Ucrainei (EUBAM) constată la vama şi frontiera moldovenească, contrar speranţelor şi aşteptărilor, un „zastoy”, iar pe alocuri chiar regres comparativ cu perioada guvernării comuniste.

Principala greşeală care a fost comisă de Guvernul de la Chişinău în 2009 a fost cea a politicii defectuoase de resurse umane la nivelul de management. La conducerea Serviciului Vamal şi a fostului Serviciu de Grăniceri au fost „paraşutaţi” oameni nu doar din afara sistemului, dar şi foarte îndepărtaţi ca şi experienţă şi competenţă de aceste domenii specifice. Principalul criteriu aplicat la selectarea managerilor de top a fost loialitatea, devotamentul şi apropierea clanurilor politice şi oligarhice de la guvernare, care n-a avut cum să aducă nimic bun la capitolul rezultate şi performanţe. Celebrul „они сукины дети, но наши сукины дети” (sunt lepădături, dar lepădăturile noastre”…

La conducerea organelor de frontieră a fost plasat Alexei Roibu, securist de formaţie, care i-a transmis apoi „tronul”, prin moştenire, ucenicului său Roman Revenco. Să fi fost oare logica Guvernului, proclamat a fi unul reformator şi pro-european, preluată din practica sovietică sau cea transnistreană, unde organele de grăniceri sunt subdiviziuni ale organelor securităţii de stat?! Mie încă din 2009 aceste abordări ale guvernării mi s-au părut dacă nu dubioase, atunci cel puţin stranii!

Ei, la Grăniceri mai calea-valea, dar la Vamă… în general prăpăd! Guvernul l-a aterizat în calitate de şef al Vămilor, după aproape jumătate de an de ezitare, pe omul de afaceri Tudor Baliţchi, în CV-ul căruia unica afinitate cu serviciul public este poziţia de specialist la AGEPI. În schimb, acesta a administrat afacerile premierului în România şi Moldova. Nu ştiu câte tangenţe au avut afacerile premierului până la 24 decembrie 2009 cu organele vamale, însă fiţi de acord că această promovare a fost foarte îndrăzneaţă, dacă nu chiar nebunatică.

Nu exclud intenţiile bune pe care le-ar fi avut cei veniţi la cârma Vămii şi Frontierei în 2009, dar la modul practic aceste intenţii s-au lovit foarte repede de incapacitatea de a înţelege realităţile din interiorul unor sisteme străine lor, modul cum pot fi influenţate procesele din aceste sisteme. După o perioadă de încercări şi rateuri, ăştia au lăsat mâinile-n jos, au mai tras pe ici-colea câte o cârpeală şi s-au concentrat exclusiv pe inventarea pretextelor, scuzelor şi „umflatul” cifrelor. Ca să nu mai vorbim de reforme, noii manageri au ratat cel puţin menţinerea stării de lucruri la Frontieră, situaţia degenerând într-un adevărat dezmăţ. Fiţi de acord, altfel situaţia în care ofiţerii Poliţiei de Frontieră vând marijuana la pahar nu cred că poate fi numită! Dovadă sunt şi cronicile activităţii anti-fraudă şi anti-corupţie din România şi alte state europene, dar şi semnalele pe care le primim de la instituţiile europene, devenite în ultimul timp tot mai stridente..

Schimbarea împăraţilor – bucuria nebunilor! Sub un fals pretext al reformării, noii conducători n-au făcut altceva decât să preia de la fosta guvernare comunistă sistemul bolnav şi corupt, schimbând în propriile vene catetrele prin care sunt pompate sumele provenite din contrabandă, evaziune şi corupţie. Contrabandă cu ţigarete, trafic de stupefiante, carne, spirt şi chiar uraniu!

Într-un târziu, după trei ani de rateuri, eşecuri şi scandaluri legate de capturi de contrabandă de proporţii, realizate de autorităţile europene de frontieră, se pare că şi Guvernul a venit să-şi recunoască eroarea. După reorganizarea Serviciului de Grăniceri în Poliţia de Frontieră şi în urma scandalului legat de acuzaţiile de delapidare a fondurilor europene şi complicitate la contrabandă aduse ex-directorului S.G. şi ex-ministrului de la M.A.I., iată că la conducerea organelor de frontieră au avut loc din nou schimbări.

Scriam în motto, că numirea lui Dorin Purice în calitate de director al Poliţiei de Frontieră a fost puţin surprinzătoare pentru mine. Totuşi, de data asta e vorba de o surpriză plăcută. Acesta este cunoscut drept un profesionist în domeniu, iar calităţile acestuia contrastează pozitiv pe fonul incompetenţei şi chiar nihilismului predecesorilor săi de la cârma Frontierei, dar şi a fostului său şef din cadrul Serviciului Vamal.

Bine, la moment îmi vine greu să mă expun pe marginea afinităţilor politice şi loialităţii sale faţă de guvernanţi, dar cel puţin la capitolul profesionismului avem un mare salt calitativ. Apropos, ţin să concretizez aici, că Dorin Purice nu este vameş, după cum au titrat unele media, ci ex-vameş. În anul 2011 acesta a plecat din organele vamale într-o Misiune ONU în Kosovo, pe contextul unor relaţii complicate cu Tudor Baliţchi şi anturajul acestuia, probabil din cauza contrastului, de care am scris mai sus şi a unui inevitabil conflict de interese între un profesionist şi un „tabula rasa”, mai ales că ultimul este şi şeful.

Înseamnă oare această numire că Guvernul de la Chişinău îşi schimbă politica de resurse umane? Luând în consideraţie pragmatismul actualei garnituri guvernamentale, se pare că de data asta la numirea directorului Poliţiei de Frontieră decisivă a fost strategia de obţinere a regimului liberalizat de vize cu UE, or această preconizată realizare rămâne a fi, alături de semnarea acordului de comerţ liber şi comprehensiv cu UE, unica de natură să aducă un bilanţ care poate fi prezentat electoratului la următoarele alegeri. Şi sunt convins că un cuvânt greu de spus la selectarea candidaturii directorului Poliţiei de Frontieră l-au avut instituţiile europene.

Dă-i Caesarului ce e al Caesarului şi lui Dumnezeu ce al lui Dumnezeu?! Se pare că pragmaticii de la Guvern au înţeles în sfârşit că au de ales între două perspective: dividende pe termen scurt, asigurate de „băieţi de gaşcă” numiţi la Frontieră pentru a aduce bani şi a proteja interesele financiare ale găştilor de pe lângă guvernare, sau dividendele politice pe termen mediu şi lung. Nu mai am foarte multe aşteptări de la această guvernare, or după iată trei ani ni s-au lungit deja şi ochii în aşteptarea schimbării, dar poate cel puţin acolo unde este vorba de interes pragmatic se mai poate de schimbat ceva?!

Sper că această primă rândunică nu va rămâne şi ultima. Nu cred că reformarea organelor de frontieră poate fi făcută doar prin reformarea Poliţiei de Frontieră, uitându-se de Vamă. Aceste două instituţii sunt sortite să activeze într-o interdependenţă strânsă. Dacă schimbi doar o roată din cele două defecte ale bicicletei nu ai nici o garanţie că ajungi mai departe de… unde te-ai pornit. Eu personal, cunoscându-i pe ambii, NU CRED într-o coabitare eficientă între profesionistul Dorin Purice şi „valetul” Tudor Baliţchi. Deci, regim liberalizat de vize cu UE, sau… totuşi, rânza moldoveanului?!

Odată fiind începută schimbarea, ea trebuie „dusă până la capăt”! 😉 Hai, Guvernule, uimeşte-ne! Asta dacă se vrea şi după cum mă întrebam într-un alt articol, se mai poate…

Doamne… şi Doamnă (Merkel) ajută!