Marşul Unirii a rezistat. În pofida déjà vu-urilor.

Cu ocazia aniversării de 94 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a Actului Unirii Basarabiei cu România, Consiliul Unirii, organizaţie recent constituită la Chişinău, împreună cu alte câteva zeci de ONG-uri, au organizat o serie de manifestări, printre care şi un marş, care a fost conceput drept o acţiune civică, deasupra unor interese de partid. Evenimentele din 7 aprilie 2009 sunt încă prea proaspete în memoria noastră pentru a nu observa acelaşi stil în care s-a încercat deturnarea acestei manifestări paşnice.

Ca şi la 7 aprilie 2009, evenimentul a fost conceput cu respectarea principiilor democratice de desfăşurare a unei acţiuni în masă. Am observat în coloana de manifestanţi în principal reprezentanţi ai intelectualităţii, chiar familii întregi în câteva generaţii şi tineret studios. Lucrătorii de la salubritate pot confirma că după finalizarea manifestării în scuarul Teatrului de Operă şi Balet nu a rămas nici un muc de ţigară, hârtiuţă sau gunoi. Este în opinia mea un indicator evident al nivelului de cultură al organizatorilor, dar şi al participanţilor la eveniment.

Cam aşa cum s-a vrut a fi şi la 7 aprilie. Mai există însă unele elemente de asemănare între recentul eveniment şi cel din aprilie 2009. Provocatorii. Nu ştiu dacă în spatele acestora au fost aceleaşi persoane, însă stilul în care s-a acţionat îmi pare acelaşi. Aceeaşi tipi bine făcuţi, o bună parte din ei fiind echipaţi pentru lupte stradale, în principal vorbitori de limbă rusă, sau care vorbeau româna cu un pronunţat accent alolingv. Aceeaşi indivizi cu un nivel de la minim la mediu de inteligenţă, care se autoîntitulează „statalişti” şi „patrioţi”, însă nu pot scoate nici un cuvânt în limba de stat fixată în Constituţia ţării pe care o „apără”. Fără a putea explica cât de cât clar ce şi de ce au încercat ei să obţină prin agresivitatea şi violenţa lor, acţiunile lor chiar din start au avut un caracter provocator. Or, să încerci disperat să opreşti cu un grup de câteva sute de persoane un marş de câteva mii de oameni nu poate avea ca scop decât provocarea altercaţiilor şi deturnarea acţiunii paşnice în violenţe.

De acum încolo cred că putem vorbi cu toată încrederea de un nou segment ocupat de unele forţe pe eşichierul politic moldovenesc: extremismul de stânga.

Deruta şi bâlbâiala forţelor de ordine. Am încercat să analizez stilul în care a acţionat poliţia, de la locul evenimentelor, dar şi vizionând mai multe înregistrări video de la locul alercaţiilor şi nu pot ajunge la altă concluzie decât că forţele de ordine au acţionat în cel mai bun caz necoordonat şi haotic. Să laşi să se apropie la o distanţă de câţiva metri de nişte manifestanţi paşnici o gloată de provocatori agresivi, care nu făceau un secret din intenţiile lor, strigând poliţiştilor „Пустите их сюда” („Lăsaţi-i să vină încoace”)… îmi pare în cel mai bun caz neprofesionist. Mai ales că poliţia ştia itinerarul anunţat de organizatori pe care urma să se deplaseze Marşul. De ce oare, prin inacţiunea poliţiei, li s-a permis provocatorilor să blocheze ilegal accesul manifestanţilor paşnici pe acest itinerar? Misterul acestei întrebări nu poate să nu nască ipoteze în stilul teoriei conspiraţiei, cel puţin până la prezentarea unor argumente sau explicaţii care ar proba contrariul.

Modul cum a reflectat evenimentele mass-media. Parcă în unison cu organizatorii provocărilor, majoritatea surselor de informare în masă au reflectat evenimentul pe contextul altercaţiilor episodice care au avut loc în timpul evenimentului, fiind astfel deturnat şi umbrit mesajul organizatorilor acţiunii. Şi dacă unele agenţii media au dat totuşi ştiri separate, despre conţinutul şi mesajul manifestării, şi respectiv altercaţiile provocate de contramanifestanţi, majoritatea au preferat să „mixeze” subiectele, astfel încât publicul larg să fie informat despre eveniment pe contextul negativ al unor altercaţii. Părerea mea e că aici miroase mai degrabă a tehnologii de manipulare a opiniei publice, decât a informare echidistantă a societăţii pe marginea unui eveniment. Respectiv, ca şi în cazul forţelor de ordine întrebarea mea este: întâmplător oare? Şi această întrebare este şi mai fireacsă luând în consideraţie controlul guvernării instaurat pe anumite segmente de media.

Totuşi, în pofida déjà vu-urilor, participanţii la Marşul de duminică au reuşit să-i evite pe provocatori şi să nu admită consecinţele grave care au avut loc în aprilie 2009, reuşind să continuie în mod paşnic manifestările, fiind evitate ciocnirile violente. Şi asta nu datorită, ci în pofida autorităţilor. Poate că s-a reuşit inclusiv pe fundalul experienţei prin care s-a trecut în aprilie 2009.

Sau… Poate că de data asta a fost doar un antrenament al provocatorilor?! Sau al celor care stau în spatele lor…

În „ape tulburi” se prind „peşti mari”. Produse petroliere în regim de duty free!

Tulburi sunt apele în Moldova… De la bucătăria celei mai de margine căsuţe din cel mai de colţ cătun şi până la culuarele celor mai de vază clădiri din centrul Chişinăului, de la o pagină de ziar la alta, de la un canal TV la altul, lumea nu discută decât subiecte legate de agenda politică, uzurparea puterii în stat, anevoioasa alegere a preşedintelui, de calităţile bune ale unuia din politicieni, sau cele negative ale altuia, în dependenţă de tabăra şi „culoarea” fiecăruia. Divide et impera! Aplicând cu succes acest slogan şi dezbinând popoarele în tabere, romanii dominau, tăiau, spânzurau şi jefuiau tot ce le stătea în cale. Nu aveţi nici un deja vu?

Nu ştiu dacă şi cui cineva din politicieni a promis în campania electorală că în curând în duty-free-urile din vămile moldoveneşti vor fi realizate produse petroliere. Şi nu ştiu cum altora, însă mie pe fundalul acestui know-how valorile şi principiile politicienilor, indiferent de tabără şi „culoare”, îmi par nu ştiu cum… din altă poveste…

Amintesc că în conformitate cu art. 93 al Codului Vamal “magazinul duty-free constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, fără aplicarea măsurilor de politică economică, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaţionale, la bordul aeronavelor sau la punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat…”.

Deci, e clar ca bună ziua, magazinul duty free este destinaţia vamală care permite realizarea mărfurilor, fără încasarea accizelor şi taxelor, celor care călătoresc traversând vămile.

În octombrie 2010, prin hotărâre de Guvern, autorităţile de la Chişinău consfinţesc realizarea în regim de magazin duty-free şi a produselor petroliere, „în limitele capacităţii rezervorului mijlocului de transport cu care este traversată frontiera de stat”. Nu ştiu dacă această concretizare este o consolare pentru „muritorii de rând” care realizează produse petroliere fără a beneficia de înlesniri, sau pentru „muritorii şi mai de rând”: pensionari, pedagogi sau studenţi care primesc pensii, salarii şi burse din accizele şi taxele de care Guvernul i-a scutit atât de uşor pe cei care vor realiza produse petroliere în zonele de control vamal.

Ingenios, nu? De ce să nu fie vândute în regim de duty-free şi produse petroliere, alături de clasicile produse alimentare, ţigări, alcool, produse cosmetice, de parfumerie? Dacă realizarea unor categorii de mărfuri cu scutirea de la achitarea în bugetul de stat a taxelor se încadrează în argumentarea de a asigura persoanele care călătoresc cu cele necesare pe parcursul călătoriei, atunci grija guvernanţilor moldoveni de a plasa în vămi staţii PECO pare a fi un curat exces de zel. Asta dacă admitem că ei acţionează cu bună credinţă şi sunt cu adevărat cu gândul la necesităţile călătorilor care traversează Republica Moldova şi nu ale… altcuiva.

Necesităţile şi interesele ale acestui „altcineva” sunt de altfel evidente, or analizele denotă că preţul „grijii” nutrite de politicienii moldoveni pentru „cei care ne traversează frontierele” este de cca 30% din veniturile bugetare de la impozitarea carburanţilor, astfel fiind clar şi efectul economic al know-how-ului, în expresie bănească cu „sufixuri” de 6 zerouri.

Scopul schemei pare a fi deci nu altul decât utilizarea facilităţilor fiscale oferite de acest regim vamal, în calitate de element clar de concurenţă neloială introdus de această abordare „grijulie” a guvernanţilor pe piaţa importului şi realizării produselor petroliere.

Stilul schemei pare a fi unul deloc nou. În 2011, după operarea „nobilelor” amendamente introduse de Guvern, o companie specializată în magazine duty-free care aparţine unui oligarh, administrată de un ex-general al Vămii moldoveneşti şi respectiv ex-viceministru al Economiei în perioada comunistă, cumetru cu unul din politicienii de la Chişinău, intră într-un litigiu simulat cu Serviciul Vamal, acuzând că acesta nu permite deschiderea staţiilor PECO în punctele vamale. Susţin că litigiul este unul simulat, deoarece nu este clar de ce Vama se opune hotărârii de Guvern, probabil avizată pozitiv anterior aprobării şi totodată nu este clar cum în cazul dat chiar şi teoretic instanţa de judecată poate da o soluţie în defavoarea operatorului economic, pe contextul amendamentelor din octombrie 2010.

Şi aici atenţie la reacţia premierului moldovean: ”N-am știut despre cazul acesta. Noi avem o reglementare foarte clară și toți cei care prestează servicii și comercializează în RM trebuie să aibă reglementare generală, nu una specială. De aceea urmează să vedem care este acest caz. Eu tare sper să nu mai avem o surpriză oferită de sistemul judecătoresc din RM guvernului, în consecință și cetățenilor… Eu nu am am văzut asemenea situații în alte țări, cel puțin pe unde am fost eu. Mi se pare stranie această idee și nu mi se pare întâmplător faptul că se dorește de a obține o facilitate fiscală până la urmă nu printr-un act normativ dar printr-o decizie a instanței de judecată. Ceea ce înseamnă foarte clar depășirea atribuțiilor și competențelor instanțelor”.

Nici eu n-am mai întâlnit nicăieri asemenea practici. De aia şi am zis mai sus că e vorba de know-how… Doar că, Domnule premier, haideţi să încercăm să „limpezim apele”, să fim sinceri şi expliciţi! Chiar n-aţi ştiut despre cazul ăsta?! Cine atunci a prezidat şedinţa de Guvern din 27 octombrie 2010, în care au fost aprobate amendamentele sus-menţionate? Sistemul judecătoresc?

Am mai văzut cu toţii o situaţie trasă la indigo în 2010, în cazul legat de schema frauduloasă de import al cărnii prin zonele economice libere, când premierul la fel, în stil de „ape tulburi” se indigna în faţa camerelor TV, iar în acelaşi timp Vama subordonată lui perfecta liniştită importul cărnii cu scutiri de taxe vamale şi TVA.

Şi culmea: oare există vinovaţi? Desigur nu! Un singur „bau-bau”, desigur fără un nume identificabil: sistemul judecătorec. Dacă am da crezare premierului, anume acest misterios „bau-bau” oferă „surprize” Guvernului, dar şi cetăţenilor, „scăldaţi” în „apele tulburi”. Desigur, nu e o vacă sfântă sistemul judecătoresc din Republica Moldova, dar nici chiar în calitate de ţap ispăşitor nu cred că-i stă bine…

P.S. După ce subiectul abordat în acest articol a ajuns în vizorul unor mass-media şi societăţii civile, la data de 14 martie Ministerul Finanţelor a intervenit cu un comunicat de presă sec, care seamănă a fi redactat mai curând de vreun specialist în PR decât de un economist sau jurist (acesta poate fi citit aici: http://www.mf.gov.md/ro/newsitem/795). Astfel, „Ministerul Finanţelor informează că dreptul de comercializare a produselor în regim duty free este stabilit prin Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale aprobat pe 2 noiembrie 2005 prin Hotărârea de Guvern 1140, p 363 din care reiese posibilitatea comercializării carburanţilor în calităţi nelimitate în regim duty free. Prin hotărârea din 27 octombrie 2010, nr 1007 Guvernul a limitat eventualele vânzările de carburanţi în regim duty free, stabilind limita în mărimea unui rezervor a mijlocului de transport care trece frontiera de stat”.

În calitate de replică pentru Ministerul Finanţelor, sau cine o fi redactat sau comandat acest comunicat, vreau să întreb, dacă tot se menţionează că dreptul de comercializare a produselor petroliere a fost aprobat prin hotărâre de Guvern încă în perioada guvernării comuniste, în 2005 şi dacă premierul se declară categoric contra acestei practici, de ce atunci din septembrie 2009 până în prezent această hotărâre de Guvern n-a fost amendată, astfel încât problema să dispară şi nu să fie consfinţit în 2010 negru pe alb dreptul de a comercializa anume produse PETROLIERE (sintagmă absentă anterior în textul actului normativ)?! Chiar nu cred că guvernarea a fost încurcată s-o facă din cauza „crizelor” „politice”, „financiare”, etc.

Ştiu că nu va urma un răspuns şi că întrebarea mea va rămâne una retorică, aşa cum se întâmplă şi în cazul multor altor întrebări, pe marginea „peştilor mari”, pescuiţi în „ape tulburi”.

În „ape tulburi” se prind „peşti mari”

De o bună perioadă de timp încoace politicienii tot transmit spre creierele noastre expresii-cod, gen „criză constituţională”, „blocaj politic”, „identificarea consensului”, „uzurpare a puterii în stat”, „efort consolidat”, „atac de tip raider”, etc. Aceste expresii nu se identifică cu noţiuni juridice efective din Constituţie, Codul Penal sau alte acte normative care reglementează raporturi sociale într-un stat. Respectiv, unicul lor efect social generalizat este „tulburarea apelor”…

Voi lăsa pe seama comentatorilor şi analiştilor politici experimentaţi activitatea ingrată de identificare a celor care planifică în laboratoare această „tulburare de ape” şi a celor care o realizează şi voi încerca să scot în evidenţă în acest articol unele aspecte care ţin de efectele „miraculoase” ale acestor „tulburări de ape” pe segmentul economic. Or, este o teoremă care deja nu mai necesită demonstrarea, că politicul se află în raport de tangenţă cu economicul şi mai ales această regulă este valabilă pentru societatea moldovenească. Şi dacă în politic „apele sunt tulburi”, de obicei situaţia e trasă la indigo şi pe socio-economic.

Poate dacă îi vom scoate în evidenţă pe cei care „pescuiesc” foloase în aceste ape, vom ajunge să înţelegem şi legătura cauzală între „tulburarea apelor” şi „peştii”, exprimaţi în profituri, cu multe zerouri…

Poate că anume aceste profituri împiedică „limpezirea apelor”?! Poate că din această cauză se evită scenarizarea ultimului act al telenovelei tragico-comedice despre interminabilele aventuri cu „rezolvarea crizelor”, „alegerea preşedintelui”, „boicotarea periodică a şedinţelor în plen ale Parlamentului”, etc.

Anume în aceste „ape tulburi” s-au prins „somonii” identificaţi cu schemele de schimbare frauduloasă a originii cărnii importate în Republica Moldova prin zonele economice libere, materializate prin prejudicii de milioane de lei aduse bugetului de stat şi respectiv venituri în cuantum identic, ajunse în buzunarele cuiva. În aceeaşi perioadă cineva a „pescuit” câteva zeci bune de milioane din „X-files”-urile legate de „legea cazinourilor”.

Perioada respectivă este marcată şi prin falimentarea artificială a unor întreprinderi, inclusiv instituţii bancare, cu scopul redistribuirii cotelor de business în acestea, cu utilizarea unor instituţii publice; prin redistribuirea veniturilor de la importuri şi „pomparea” milioanelor din bugetul de stat prin schemele de trecere în cont şi restituirea TVA la export, cu ajutorul vămii şi fiscului.

Chiar recent, în plină perioadă „tulbure” de „criză bugetară”, printr-un raţionament absolut inexplicabil, Guvernul include în politica bugetar-fiscală şi promovează modificări de „know-how” la Codul Vamal, conform cărora din 13 ianuarie curent magazinele duty-free pot realiza mărfuri nu doar la ieşire din ţară, ci şi la intrare. Asta deşi organele de drept din UE relevă tot mai mult în ultimul timp dinamizarea schemelor de contrabandă cu mărfurile realizate prin sistemul duty-free.

Ca să nu mai vorbim de intenţia unora, anemic combătută de Guvern, de a realiza în regim de magazin duty-free şi produse petroliere. Iarăşi, vorbim de … milioane. Milioane, de care se pare Guvernul nu are nevoie, deoarece le scoate din regimul fiscal al bugetului şi le „cadonează” unor persoane, de altfel foarte concrete, care stau în spatele unor business-uri… şi ele foarte concrete.

Mai sus avem doar exemple şi nici pe departe o listă exhaustivă a fenomenelor şi deci în această perioadă „tulbure” e mai uşor probabil să justifici consecinţa logică a lor, spre exemplu de îndeplinire a planului lunar al organelor vamale de încasări la buget cu puţin peste 50% din veniturile programate.

E lesne, în perioade de „ape tulburi” e mai uşor să găseşti explicaţii şi pretexte, or nimeni nu este vinovat, nimeni nu urmează a fi tras la răspundere, nimeni nu urmează să explice umorul Guvernului de a „indexa” din 1 aprilie pensiile, ca în timp de război, cu jumătate de pâine pentru fiecare zi. E mai uşor politicienilor să ne aburească, că „suntem într-o campanie electorală latentă” şi că „iată dacă am fi avut un preşedinte ales”, adică dacă n-ar fi „apele tulburi”, atunci… ar fi cu totul altfel.

Oare chiar or fi aceste „ape tulburi” un force majeur pentru această ţară? Oare chiar nu putem sparge acest cerc vicios? Opinia mea este că aceste „ape tulburi” nu pot să nu aibă… dacă nu autori, cel puţin beneficiari. Beneficiari cu nume concrete, ele fiind perfect identificabile, dacă îi relevăm pe cei, în plasele cărora ajung „peştii” pescuiţi în aceste „ape”.

Poate aşa vom ajunge la numele producător-ului (-ilor), care evită să comande regizor-ului (-ilor) ultimul act al telenovelei despre care scriam mai sus, pentru că astfel ar renunţa de la veniturile din comercializarea serialului… Fiecare din noi, aidoma „ostaticilor” telenovelelor, are în cap o dependenţă cronică de serial şi în mâini o telecomandă, prin intermediul căreia influienţează audienţa, respectiv încasările financiare din producerea filmului… Putem fi salvaţi, deci, doar de… capul nostru şi telecomanda din mâinile noastre… Pe aceste telecomande avem câte un buton roşu mic, cu opţiunea „power off”.

Poate că în linişte vom putea înţelege mai uşor ce ni se întâmplă, cine ne fură şi respectiv cine şi de ce ne prosteşte?!

(Va urma)