Baliţchi, Platon, cosmosul şi nunţile moldovenilor. Ah, da… şi sindicatele!

Am parcurs o perioadă plină, în care ni s-au umplut inimile de mândrie că suntem moldoveni. Am avut şi sărbători patriotice, şi zi(le) ale Europei, şi ale Victoriei, şi drapele imense în faţa celui mai patriot de până acum Guvern al acestei ţări.

Am avut şi un raport al performanţelor acestui Guvern în Parlament, din care am înţeles că… nu avem cum să nu zburăm în cosmos curând şi să nu ajungem şi chiar să nu depăşim America la dezvoltare economică şi societate democratică.

Şi asta ca recent, datorită vizitei la Chişinău a şefului Misiunii FMI, Nikolay Gueorguiev, să aflăm că bugetul statului aflat în poziţie de „start” pentru zbor în cosmos de fapt este afectat de un deficit de 600 milioane de lei. Am mai aflat că pentru primul trimestru al anului Vama şi Fiscul au încasat cu 3,4% mai puţin decât planifica Ministerul Finanţelor la elaborarea Legii Bugetului, ca să nu mai vorbim de eventuale supraîndepliniri ale estimărilor bugetate. Şi ca să nu mai menţionăm şi recenta reeşalonare de către Min.Fin. a preconizatului grafic de creşteri salariale pentru bugetari. Hm… Asta cum vine? Cum să încadrăm asta în peisajul pictat în culori roz, cu racheta moldovenească, care mai aşteaptă doar numărătoarea inversă pentru decolare spre… cosmos?

Cum pot scade încasările în buget pe fundalul creşterii economice şi industriale, a dinamicii pozitive a importurilor şi exporturilor? Şi mai ales cum e posibil acest fenomen în contextul reintroducerii de la 1 ianuarie 2012 a impozitului pe venit pentru întreprinderi şi a majorării considerabile a accizelor aplicate la importul şi producerea unor categorii importante de mărfuri??? Nici o logică nu mai poate fi constructivă atunci când e vorba de statistica moldovenească şi performanţele guvernării, în raport cu ce are lumea pe masă în această ţară.

În contextul aceleeaşi logici „şchioape”, Fiscul a început recent o luptă fără precedent ca amploare, cu unul din cei mai mari duşmani ai bugetului moldovenesc: divinul transnistrean. De vreo două săptămâni tot umblă stresaţi mirii moldoveni. Şi asta deoarece au la nunţi oaspeţi nepoftiţi, în persoana inspectorilor fiscali ai lui Platon, care dacă sunt serviţi din sticle de „KVINT” de la Tiraspol fără timbre de acciz moldoveneşti, aplică amenzi de la 50 până la 250 mii lei.

Sincer, eu când am auzit pentru prima dată despre acest fenomen am crezut că e vorba de o glumă. Da una proastă de tot. Asta cum vine? Oare cum şi pe unde se aduce alcoolul de la Tiraspol în partea dreaptă a Nistrului? Oare nu prin Vama lui Baliţchi, care e al lui Filat, care s-a ameţit cu ceva timp în urmă în compania lui Smirnov la un meci de fotbal anume cu un asemenea divin netimbrat?! De ce deci Vama zice că nu e nici o problemă să aduci la Chişinău vodca şi divinul de la Tiraspol, iar Fiscul lui Platon, care e tot al lui Filat, zice că acest divin, care ajunge, de altfel în cantităţi neesenţiale comparativ cu ce se vinde prin cafenelele şi restaurantele din Chişinău şi pe la mesele de la nunţile moldovenilor este una din cele mai grave probleme ale bugetului moldovenesc???

Nu ştiu eu câte din cele 600 milioane „pierdute” sunt puse de către Platon anume pe seama nunţilor moldovenilor şi câte pe incapacitatea administrativă a sa şi a amicului său Baliţchi de a impozita creşterea economică, importurile, exporturile şi implicit veniturile, dar situaţia chiar pare a fi una caraghioasă, mai ales că la Vama moldovenească plouă ca de obicei. Şi ne-a convins că ploaia este cel mai de notat eveniment din rutina Vămii moldoveneşti acelaşi Tudor Baliţchi (alias „Valet”) care nicicum nu-şi poate găsi o altă ocupaţie mai de conţinut şi esenţă pentru sistemul fiscal al unei ţări care se vrea în cosmos, decât tradiţionalele sale atestări şi… nu râdeţi… reorganizări! Da, după reorganizarea din primăvara lui 2010, atestarea din 2011, în 2012 avem din nou… reorganizare!!!

Am impresia că dacă Gueorguiev este preocupat de deficitul bugetului de stat, Baliţchi are în grijă permanentă un alt buget, pe care îl completează sârguincios la fiecare „reorganizare” sau „atestare”. Nu ştiu dacă a avut de unde în calitate de administrator la „IPTEH”, dar măcar de la ULIM ar fi trebuit să însuşească valetul că pentru a reorganiza trebuie mai întâi să ORGANIZEZI ceva.

Săptămâna trecută, la una din şedinţele la care am avut onoarea să particip şi eu, liderii sindicatelor angajaţilor din serviciul public, care la 1 mai strigau alături de colegii din alte ramuri urale premierului la cogemite miting de „protest”, „anti”-guvernamental, nu înţelegeau de ce nu pot striga „urale” şi cu ocazia lansării rachetei moldoveneşti în cosmos. Se plângeau că sunt în discuţii „aprinse” cu Min.Fin-ul pe marginea scandaloasei reeşalonări a majorărilor de salarii pentru funcţionarii publici şi că nu înţeleg de ce reorganizările de la Vamă nu duc la majorarea încasărilor în buget şi respectiv salariilor bugetarilor, dar exact viceversa. Nu înţeleg sindicatele şi ce o fi având Baliţchi cu … Convenţia colectivă semnată în 2011 de Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice şi Ministerul Finanţelor, pe care o foloseşte în cadrul reorganizărilor cotidiene… nu tocmai conform destinaţiei fireşti a acesteia. Asta dacă ne exprimăm mai cenzurat. Mare le-a fost mirarea sindicaliştilor să vadă că racheta în care ei s-au pornit în cosmos alături de Guvern este de fapt de carton.

Cam tot aşa cum s-au mirat şi procesatorii de carne de premierul moldovean, altădată mare luptător împotriva schemelor frauduloase de import al cărnii, care la o recentă întrunire cu reprezentanţii patronatelor i-a apostrofat pe producătorii, care au îndrăznit să-i ceară socoteală la capitolul contrabandei de carne, sugerându-le să închidă gurile, pentru că tot ei şi procesează carnea de contrabandă. Da, Guvernul de la Chişinău a ajuns să nu mai sesizeze nici o diferenţă între un operator economic loial legii şi un contrabandist. O fi ăsta „happy-end”-ul din povestea cu Făt-Frumosul de pe cal alb?! Cam nu pare…

Şi iarăşi la moldoveni capra face iar oaia trage. Când în premieră mondială duty-free-urile moldoveneşti mai nu vând benzină cu scutiri de taxe, când cel mai cosmic Guvern, al celei mai cosmice ţări europene contractează servicii juridice de peste 10 milioane de lei pe un singur dosar, pentru a pierde alte 50 milioane de euro, când Fiscul aruncă sute de milioane de lei în tornada schemelor de restituire a TVA la exportul mărfurilor, atunci poate vreo câteva sute de mii de lei încasate de la nuntaşii moldoveni chiar le vor permite guvernanţilor să-şi mai spele şoricul de pe obraz în faţa FMI-ului?! Cine ştie, poate chiar nunţile din satele şi oraşele moldoveneşti împiedică racheta Guvernului să decoleze spre cosmos?!

Vlad Plahotniuc. Rebranding. De la “bad man” la “bat…man”.

Dacă politicienii de obicei vin la offline-uri ca la plimbare, parlamentarul a făcut o excepţie. Chiar a luat în serios evenimentul, poate că pe alocuri chiar prea în serios. A venit foarte bine versat şi pregătit. A reuşit să “facă varză”, cum îi place lui să se exprime, beau-monde-ul bloggericesc moldovenesc. Chiar şi pe unii bloggeri, care îşi frecau mâinile înainte de eveniment, intuind un knock-out rapid al adversarului, din prima rundă.

Am aflat de pe facebook despre offline-ul organizat chiar de Ziua mondială a Libertăţii Presei, cu doar o zi înainte de eveniment. Totuşi am reuşit să prind şi eu un loc la off-line şi ţin să-i mulţumesc pentru asta lui Iulian Bercu, care s-a ocupat de organizarea evenimentului. Am reuşit… cu ceva noroc, în pofida faptului, că „patriarhul bloggerimii moldoveneşti” s-a grăbit să mă informeze, cu toată „amabilitatea”, că „înregistrarea se încheiase”.

Mai mult decât atât, „patriarhul” a tras o listă, mai dihai decât cea a lui Şandrovschi, uitând chiar în toiul offline-ului şi de cel aşteptat de 2 ani, şi de tot, preocupându-se mai mult de câţiva bloggeri, care au îndrăznit să vină fără a fi „unşi” de el.

Dar să trecem la lucruri serioase şi poate lăsăm la urmă timp şi spaţiu pentru o replică pentru „patriarh”.

Deci, impresii… Recunosc, am ieşit din sala karaoke de la „DRIVE” impresionat, atât cu privire la protagonistul offline-ului, dar mai ales despre bloggerimea de Moldova.

Am remarcat că bloggerii şi mă refer mai ales la cei preocupaţi redacţional mai mult de persoana lui Vlad Plahotniuc, au venit foarte slab pregătiţi, fără careva investigaţii şi întrebări delicate, dar şi argumentate. Probabil de aia că sperau la acea victorie rapidă. Unii chiar am văzut că după aproape 3 ore de offline au mai solicitat încă o oră pentru o dezbatere on line.

Spre deosebire de aceştia, politicianul, care a menţionat că încă nu a fost foarte marcat de această nouă calitate a sa, s-a pregătit foarte bine şi a studiat foarte atent subiectele de care se preocupă bloggerii în legătură cu persoana sa. Respectiv, a câştigat „la scor” şi a diluat răbdător „sarea şi piperul” din întrebări. Unde i-a fost mai greu, a luat prin sinceritate şi detalii ascunse de ochii restului lumii şi a „mutat” foarte corect, deoarece astfel a demonstrat că încă nu a fost „stricat” de politicul de la Chişinău, care are puţine tangenţe cu noţiunile de sinceritate şi transparenţă.

A fost ajutat pe alocuri să iasă din puţinele situaţii mai complicate şi de simţul umorului caracteristic şi abilităţile de comunicare cu o audienţă elevată. Asta relevă un progres clar, deoarece aceste calităţi îi erau absolut străine cu doi ani în urmă. În reacţiile unor bloggeri am observat chiar elemente de şoc pe acest context.

A fost răbdător şi generos la capitolul timpului acordat offline-ului şi a reuşit în opinia mea o investiţie foarte bună de timp. A fost de remarcat, că pentru runda finală de întrebări a zis că este gata să răspundă încă la 7 întrebări, pe când din sală au cerut doar 2.

Referitor la conţinut, şi-a prezentat un curriculum vitae bine structurat, cu accente pe calităţile sale de familist şi afecţiunea faţă de părinţi şi apropiaţi, ce prinde foarte bine pe fonul ortodoxismului moldovenilor. Mi-a plăcut, că a accentuat că s-a născut într-un sat de pe malul Prutului.

Nu a uitat de patriotism, menţionând originea din bunei represaţi în perioada stalinistă şi povestind şi despre serviciul militar. A accentuat că provine dintr-o familie simplă şi afectată de lipsuri şi că a început „de jos”, fără pile şi suport financiar de la părinţi.

Nu a fost zgârcit în relatări cu privire la perioada studiilor, punând accent pe ataşamentul faţă de carte, dar şi aruncând nişte săgeţi ascuţite spre sistemul sovietic de învăţământ, spiritul căruia dăinuie şi acum prin liceele şi universităţile de pe la noi.

A povestit destul de detaliat despre parcursul său în business, fără a evita nici o întrebare. A fost chiar destul de curajos să dea detalii despre business şi proprietăţi. S-a descurcat perfect pe una din tematicile principiale pentru bloggeri – afacerile sale pe segmentul media, „scoţându-i pe tuşă” şi pe cei mai sceptici şi agresivi.

Nu a evitat să recunoască că partidul din care face parte este construit pe principii de sectă, cum sunt toate partidele de pe la noi, dar a promis că maxim într-un an va contribui la schimbarea stării de lucruri. A accentuat că „a venit pe mult timp în politică”, că tactica pe care o aplică este legată de transferul de experienţă acumulată în business. S-a declarat foarte serios intenţionat în privinţa contribuţiei la reformarea PDM, pe care-l vrea mai pe stânga pe eşichierul politic, dar proeuropean şi fără nici un element de românofobie. Păzea, PCRM! Aparent, pare un element de intenţie nobilă de a lăsa suficient loc pe centru-dreapta pentru PLDM şi PAD.

Mi-a părut interesantă ideea cu implementarea principiului cu deschiderea căii pentru mai mulţi lideri în partid, care contrastează pozitiv pe fonul realităţilor din PLDM. Susţine că este susţinut în acest sens şi de către şeful său de partid. Admite un potenţial pentru PDM pentru a lua 40 de mandate de deputat. Hm… Ambiţios, poate chiar prea…

Nu a negat armistiţiul cu „politicianul nr.1” (cine s-a autoproclamat la noi ca atare se cunoaşte), „în interesele ţării”, dar a fost destul de laconic la subiect şi nu a exclus concurenţa cu acesta pentru „întâietatea pe podium”, performanţă reuşită în afaceri.

Nu a reuşit să evite, deşi a încercat subtil, subiectul relaţiei sale cu Mark Tkaciuk, pe care a caracterizat-o ca fiind compromisă în urma intrării sale în politică, dar mai ales a eşuării alianţei lobbate de Naryşkin în decembrie 2010.

A menţionat că apreciază calităţile de profesionişti ale lui Alexandru Tănase şi Vitalie Nagacevschi, iar calităţile de politician ale lui Mihai Godea nu le cunoaşte prea bine. A negat categoric că ar sta „în spatele” plecării acestora din PLDM şi a ridiculizat această ipoteză prin conflictul de interese ale acestora cu activitatea sa din PDM, pe care o abordează ca fiind una de perspectivă lungă.

A negat acuzaţiile pe care i le-a adus cu un an în urmă Vlad Filat, că s-ar fi întâlnit cu Godea la Viena, anterior plecării acestuia din PLDM şi a părut sincer deoarece a menţionat că teoretic putea aranja asta şi prin intermediari sau în sediul Parlamentului.

Nu mi-a plăcut că s-a proclamat „mascul desăvârşit”, dând de înţeles că este homofob dar mai ales modul cum s-au solidarizat cu el la acest subiect anumiţi bloggeri, aceştia permiţându-şi chiar să arunce atacuri directe la adresa unui blogger cunoscut în calitate de luptător anti-discriminare, mai ales că au făcut-o în absenţa acestuia. A fost pentru mine dezamăgirea serii. Or, nu prea am văzut printre bloggerii participanţi la offline eurosceptici sau promotori ai integrării Republicii Moldova în Uniunea Rusia – Belarus.

În concluzie, evenimentul în sine a fost o reuşită şi după cum era şi de aşteptat chiar a realizat mult zgomot şi… ecou. Asta dacă obiectiv şi fără prejudecăţi sau dogme. Şi asta a fost confirmat de feed-back-urile unor bloggeri, care m-au uimit de-a binelea.

Pe undeva acţiune de PR, lansată probabil cu scopul de a da start unei acţiuni de „rebranding” şi de detaşare de la imaginea unui businessman, căruia i s-ar potrivi calificativul de „bad man”, care stă în umbra politicienilor, la cea a unui politician de forţă. Botezul său cu un nou calificativ, de „batman”, pe care i l-a atribuit unul din bloggeri, n-a părut să-l deranjeze, chiar deloc.

Trebuie să recunoaştem că a fost un eveniment demn de tot interesul. Acum… nu ne rămâne decât să monitorizăm acţiunile lui de mai departe, să vedem pe cât de sincer a fost cu noi şi dacă discursul său a fost nu doar interesant, dar este întărit şi prin seriozitate. Parte de evenimente interesante avem din abundenţă de la AIE, aşteptăm şi seriozitate.

P.S. N-am uitat de intenţia menţionată la începutul articolului de a replica etichetărilor din partea „patriarhului bloggerimii”. Mă rog, o fi contractat vreun franchising de la unii din politicieni care abordează acest stil. Am vrut să replic mai dur, dar m-am răzgândit. Primo, nu sunt sigur că merită. Secundo, o să merg pe sfatul pe care îl aud în permanenţă de la părinţi: „iartă nebunilor şi celor rău intenţionaţi”. Terzo, „colegii de listă” chiar merită tot respectul! În plus, unii bloggeri chiar mă invidiază, pentru faptul că am ajuns să fiu abordat chiar de „înaltpreasfinţit”. Cică e onoare, pentru bloggerii… muritori de rând.

Apropos, a fost unicul jurnalist prezent la offline, „băgat în seamă” de sărbătoare, cu un i-pad cadou. Ceilalţi s-au mulţumit şi cu felicitări verbale…

Eroii antiSISTEM versus … SISTEM

Recent am urmărit cu toţii cu sufletul la gură incredibila poveste televizată a sectoristului de la Botanica, ajuns un adevărat simbol al demnităţii în serviciul public moldovenesc. Aidoma personajului Cenuşăresei, după ce a fost înjosit, poliţistul care a sfidat „sistemul” a fost eroizat, chiar de prima persoană a acestuia.

Îi port tot respectul bravului ofiţer şi vreau cu tot dinadinsul să cred că şi până la gradul de căpitan de poliţie a juns timp de cei zece ani de serviciu prin acelaşi spirit de verticalitate. Sper totodată că poliţistul ar fi procedat absolut la fel şi în situaţia în care în spatele său nu s-ar fi aflat o echipă de filmare, situaţie în care s-au aflat, se află şi se vor mai afla în fiecare zi sute şi mii de colegi de ai săi de serviciu public şi care sunt înfrânţi cu cea mai mare cruzime de „sistem”.

Colegii poliţistului de la Interne, Vamă, Fisc, sistemul judecătoresc sau Procuratură înţeleg foarte bine ce am în vedere. „Sistemul” nu este deloc generos cu cei care încearcă din interior să-i sfideze interesele. În cel mai bun caz aceşti „copii neascultători” şi „obraznici” (cum m-a numit anterior un fost general al Vămii moldoveneşti) sunt neutralizaţi şi expulzaţi. În unele cazuri, mai dramatice, acestora li se bagă pumni în gură şi sunt terorizaţi şi hărţuiţi până la distrugere, pentru că răzbunarea „sistemului” este cruntă!

V-aţi întrebat însă vreodată ce e cu acest misterios şi hidos „sistem”, care este prezentat adesea întruchipând toate relele din sistemul administraţiei publice? Unii politicieni de pe la noi chiar îl mistifică şi îi atribuie calităţi supraumane, invincibile şi îi aruncă „în cârcă” acestuia eşecurile reformelor, dinamica constant ascendentă a indicilor corupţiei şi fenomenelor de încălcare a drepturilor omului de către aparatul birocratic de stat, precum şi alte fenomene negative devenite deja tradiţionale în Republica Moldova.

Din cine însă este compus acest misterios „sistem”, dacă nu chiar din funcţionari de stat, de diverse niveluri şi bineînţeles diferite ranguri, mai mult sau mai puţin importante?! Aceste ranguri sunt diverse, de la „pioni” până la „regi”, aranjaţi pe fiecare „tablă de şah” din care este formată o celulă sistemică. Verigile superioare ale sistemului acordă protecţie celor inferioare, bineînţeles în schimbul devotamentului intereselor comune de cartel şi slujirii cu credinţă superiorului, spre exemplu prin aplicarea „oarbă”, la necesitate, a unei contrasemnături.

De fapt, la fiecare filială a unei instituţii de stat funcţionează câte un asemenea „mini-sistem”, care interacţionează pe principii piramidale în sisteme instituţionale şi care interacţionează, la rândul lor, cu alte „sisteme”, din cadrul altor instituţii, formând acel „mega-sistem” naţional al funcţionarilor de stat. Logica interacţiunilor inter-sistemice este una simplă şi e bazată pe colaborare pe principii pragmatice de interes reciproc şi prestare de contraservicii.

Scopul acestor sisteme-cartel ale funcţionarilor de stat nu este altul decât protejarea şi promvarea intereselor financiare şi de cartel ale membrilor acestuia. Poate cineva se întreabă ce fel de interes financiar poate avea spre exemplu un poliţist de sector, un inspector fiscal sau vamal? Atunci acest cineva trebuie să studieze grilele de salarizare ale acestora. Dacă ar putea vorbi, aceste grile le-ar sugera în fiecare dimineaţă funcţionarilor: „dacă vrei să trăieşti – ia mită, dacă nu, descurcă-te cum poţi”. Astfel, interesele financiare şi schemele de corupţie reprezintă practic elementul vital al „sistemului” şi cei care atentează la acestea sunt pedepsiţi cel mai crunt.

Desigur, nu toţi funcţionarii de stat sunt incluşi în „sistem”. Unii sunt lăsaţi deoparte, pentru a păstra o imagine cosmetică insituţiilor, cum se mai spune „cineva mai deştept, care poate fi trimis la o şedinţă sau într-o deplasare peste hotare”, dar şi pentru că resursele financiare sunt în Republica Moldova limitate, iar unul din principiile „sistemului” este „лишний рот – хуже пистолета” („o gură în plus de hrănit e mai rău decât un glonte”). În mod normal, aceştia nu pot ocupa orice funcţie din cadrul instituţiei, ci doar acelea care nu reprezintă un interes pentru „sistem”. V-a preocupat vreodată întrebarea: de ce în Moldova oricând este schimbat un şef de instituţie, el vine şi cu managerul său pe domeniul resurselor umane, sau de ce unele poziţii din statele de funcţii sunt mai în permanenţă vacante, iar altele sunt caracterizate prin permanente fluctuaţii de cadre?!

Desigur, funcţionarii „din afară” sunt puşi în situaţia de a interacţiona cu sistemul şi a se acomoda acestuia, fiecare având de ales în modul în care decide să o facă. Unii din aceştia preferă să-l tolereze şi chiar să-l ajute, sperând că la un moment dat vor fi invitaţi şi ei „înăuntru”, în calitate de un cât de mic „şurubaş” al mecanismului, dacă „se vor purta frumos”, sau atunci când vor reuşi să se infiltreze, prin achitarea „unei cotizaţii de participare”. „Cotizaţiile de participare” nu sunt altceva decât şpăgi, tranzacţii de influienţă, sau alte beneficii puse la dispoziţia unor membri activi ai „sistemului”, drept recompensă pentru avansarea funcţionarului într-un post de serviciu care aparţine a priori unui „şurubaş” din „sistem”.

O a doua categorie preferă să-l tolereze, dar să evite orice contact cu el, după principiul „eu sunt un peşte mic şi plutesc în ape mici”, dar are un respect şi o frică deosebită pentru acesta, pentru simplul fapt că i se permite şi lui să câştige ceva, pentru a-şi putea hrăni familia.

Cei mai puţini sunt „curajoşii” sau „obraznicii”, din categoria cărora sper că face parte şi poliţistul de sector Alexandru Ţentiu. Aceştia chiar îşi iau în serios fişa de post, jurământul pe care-l dau la angajare, de a respecta şi proteja legea, interesele statului şi ale cetăţeanului. În mod normal, modul în care aceşti „romantici” înţeleg să-şi facă serviciul intră foarte rapid în conflict de interese cu „sistemul” şi începe marea şi inegala luptă.

Câştigătorul acestei lupte este în cele mai multe cazuri cunoscut chiar din start, iar „cei curajoşi” sunt trataţi de toată lumea aidoma unor Don Quijote care luptă cu morile de vânt. Aţi observat probabil din imaginile video cum l-au ridiculizat pe sectorist colegii săi de la Poliţia Rutieră… La sigur cunoşteau, poate mai mult decât sectoristul, despre proprietarul salonului auto buclucaş! Culmea e că după stilul comportamentului poliţiştilor eliberaţi din funcţie în urma scandalului nu este foarte clar, dacă ei sunt incluşi în sistem, sau fac parte din categoria celora care sprijină sau doar tolerează sistemul. Cei din „sistem” au un alt stil de comportament. Îl putem identifica în modul cum a acţionat patronul salonului auto, care pur şi simplu a ales să evite scandalul şi să acţioneze din umbră, încercând chiar să fie drăguţ şi să prezinte scuze publice.

Am reţinut intenţionat câteva zile publicarea acestui articol, în aşteptarea unei eventuale sancţiuni pe care trebuia în mod firesc să şi-o primească proprietarul salonului de la premier, mai cu seamă că îi este şi şef de partid. Nu cred că mai este rost de aşteptat. E clar, patronul, fiind şi primar al unei localităţi din capitală, va păţi… NIMIC! Este clar, e şi el parte, cu un rang de top, într-un alt „sistem”, care interacţionează cu cel din cadrul MAI…

Acelaşi stil, de a ieşi basma curată prin manevre iscusite l-a abordat şi premierul, care cum n-ai da, nu ascunde că este nr.1 în acest stat, respectiv şef pe tot aparatul birocratic executiv, adică şef… al tuturor şefilor şi şefuleţilor, din toate sistemele, din toate instituţiile din acest stat. Sub presiunea mediatică şi cea venită din partea societăţii, nr.1 din „sistem” a ales să „amortizeze” lovitura de sfidare aplicată sistemului, prin câteva filmări protocolare şi acordarea gradului de maior luptătorului antisistem. Totodată, el a indicat „regelui” unuia din „sistemele” subordonate să scape, „în urma unei anchete interne a MAI” de acei trei poliţişti care l-au ridiculizat pe curajosul Don Quijote.

Gata cu acţiunile în consecinţă şi cu demisiile! Şi gata, manevră finalizată! Măi, măi, măi, ce a mai avut de pierdut sistemul! Acum ziceţi-mi voi, cine a câştigat şi de această dată lupta?

Când vine 8 aprilie?

La 3 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009 în Republica Moldova aşa şi n-a venit ziua de… 8 aprilie. Impresia este că ţara s-a oprit blocată, fără a se clarifica ce, de ce şi pentru ce s-a întâmplat de fapt în acea zi şi care sunt concluziile şi lecţiile pe care trebuie să le însuşească societatea.

Nu cred că pentru o societate dezvoltarea şi continuarea firească a şirului calendaristic este posibilă fără elucidarea aspectelor legate de cele întâmplate într-o zi de o asemenea importanţă. Or, de acea zi este legată speranţa tinerilor în… viitor. Iar speranţa tinerilor în viitor nu este altceva decât viitorul. Una din principalele lozinci ale tinerilor care au protestat la 7 aprilie a fost „Nu ne furaţi viitorul!”.

Impresia generală este însă că nu toţi vor ca să fie elucidate evenimentele petrecute cu 3 ani în urmă. E foarte curios un lucru. Este evident că încearcă din răsputeri să ascundă adevărul anume guvernanţii, or în ţara asta nimic nu mişcă şi nici nu staţionează fără voia guvernanţilor. Şi cel mai straniu e că asta fac nu doar guvernanţii de acum, respectiv opoziţia de atunci, dar şi guvernanţii din aprilie 2009, respectiv opoziţia de acum. Stranie legitate, nu?!

Stranie, dar şi care impune anumite concluzii pe marginea celor întâmplate. Probabil o fi avut loc atunci ceva ce nici o tabără şi nici alta nu vrea să se afle… Şi dacă nu se vrea ca cei „mulţi şi proşti” să afle despre cele întâmplate în aprilie 2009, oare cum se intenţionează să fie stăvilită setea societăţii de a afla ce s-a întâmplat în acea zi, care este una direct proporţională cu dorinţa unora de a ascunde adevărul? Mai ales e vorba de tinerii din „generaţia 7 aprilie”, atâţi câţi încă au mai rămas pe aici.

Unicul lucru care a fost aflat în mare parte datorită unor scurgeri de informaţie de la guvernare este „triunghiul Bermudelor” Tkaciuc – Morari – Baghirov, în care se pierd toate speranţele societăţii de a afla şi mai ales a înţelege ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009 şi cine a furat speranţa tinerilor în viitor. Şi nu doar aşteptările societăţii, dar şi eforturile organelor de drept moldoveneşti par a fi neputincioase în faţa acestui triunghi, care reprezintă şi unicul fapt cert şi probat cu incidenţă asupra evenimentelor din 7 aprilie.

Acest triunghi – monstru, cu trei capete, compus din ideologul celui mai mare şi influient partid din Republica Moldova, aflat atunci la guvernare, un jurnalist moldovean care a figurat în calitate de organizator al protestelor şi un controversat scriitor şi blogger rezident al Federaţiei Ruse, care se autoproclamă organizator şi creier al protestelor din 7 aprilie. Exotică companie, nu?! Pe cât de exotică, pe atât de invincibilă, chiar şi în raport cu un ditamai aparat de stat de anchetă pus pe elucidarea evenimentelor de atunci.

Aşa stând lucrurile, iată al treilea an la rând Republica Moldova ratează ziua de 8 aprilie, rămânând într-un etern 7 aprilie, în 2012 devenită Zi a Libertăţii. Această zi simbolizează mai mult lupta pentru libertate decât dobândirea libertăţii. Consolare de la guvernanţi?! Balsam pentru răni?! Cel puţin acum este clar pentru ce au avut de suferit tinerii în acea zi.

Aşa, încă un an autorităţile au „scăpat” de această zi. Nu se poate nimic mai mult şi pentru asta există scuze, insinuări şi eschivări. Şi în acelaşi timp nu există… vinovaţi!

Deci, acum avem o Zi a Libertăţii, avem tineri care au avut de suferit în această zi, dar nu avem identificate numele celor împotriva căror au luptat ei şi de la care au avut de suferit. Nici măcar nu se cunoaşte dacă tinerii au învins în acea luptă, sau totuşi cei care au luptat împotriva lor. Până una alta, 7 aprilie nu s-a consumat. Luptele pentru libertate şi adevăr continuă, iar dreptatea se mai lasă aşteptată…

Marşul Unirii a rezistat. În pofida déjà vu-urilor.

Cu ocazia aniversării de 94 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a Actului Unirii Basarabiei cu România, Consiliul Unirii, organizaţie recent constituită la Chişinău, împreună cu alte câteva zeci de ONG-uri, au organizat o serie de manifestări, printre care şi un marş, care a fost conceput drept o acţiune civică, deasupra unor interese de partid. Evenimentele din 7 aprilie 2009 sunt încă prea proaspete în memoria noastră pentru a nu observa acelaşi stil în care s-a încercat deturnarea acestei manifestări paşnice.

Ca şi la 7 aprilie 2009, evenimentul a fost conceput cu respectarea principiilor democratice de desfăşurare a unei acţiuni în masă. Am observat în coloana de manifestanţi în principal reprezentanţi ai intelectualităţii, chiar familii întregi în câteva generaţii şi tineret studios. Lucrătorii de la salubritate pot confirma că după finalizarea manifestării în scuarul Teatrului de Operă şi Balet nu a rămas nici un muc de ţigară, hârtiuţă sau gunoi. Este în opinia mea un indicator evident al nivelului de cultură al organizatorilor, dar şi al participanţilor la eveniment.

Cam aşa cum s-a vrut a fi şi la 7 aprilie. Mai există însă unele elemente de asemănare între recentul eveniment şi cel din aprilie 2009. Provocatorii. Nu ştiu dacă în spatele acestora au fost aceleaşi persoane, însă stilul în care s-a acţionat îmi pare acelaşi. Aceeaşi tipi bine făcuţi, o bună parte din ei fiind echipaţi pentru lupte stradale, în principal vorbitori de limbă rusă, sau care vorbeau româna cu un pronunţat accent alolingv. Aceeaşi indivizi cu un nivel de la minim la mediu de inteligenţă, care se autoîntitulează „statalişti” şi „patrioţi”, însă nu pot scoate nici un cuvânt în limba de stat fixată în Constituţia ţării pe care o „apără”. Fără a putea explica cât de cât clar ce şi de ce au încercat ei să obţină prin agresivitatea şi violenţa lor, acţiunile lor chiar din start au avut un caracter provocator. Or, să încerci disperat să opreşti cu un grup de câteva sute de persoane un marş de câteva mii de oameni nu poate avea ca scop decât provocarea altercaţiilor şi deturnarea acţiunii paşnice în violenţe.

De acum încolo cred că putem vorbi cu toată încrederea de un nou segment ocupat de unele forţe pe eşichierul politic moldovenesc: extremismul de stânga.

Deruta şi bâlbâiala forţelor de ordine. Am încercat să analizez stilul în care a acţionat poliţia, de la locul evenimentelor, dar şi vizionând mai multe înregistrări video de la locul alercaţiilor şi nu pot ajunge la altă concluzie decât că forţele de ordine au acţionat în cel mai bun caz necoordonat şi haotic. Să laşi să se apropie la o distanţă de câţiva metri de nişte manifestanţi paşnici o gloată de provocatori agresivi, care nu făceau un secret din intenţiile lor, strigând poliţiştilor „Пустите их сюда” („Lăsaţi-i să vină încoace”)… îmi pare în cel mai bun caz neprofesionist. Mai ales că poliţia ştia itinerarul anunţat de organizatori pe care urma să se deplaseze Marşul. De ce oare, prin inacţiunea poliţiei, li s-a permis provocatorilor să blocheze ilegal accesul manifestanţilor paşnici pe acest itinerar? Misterul acestei întrebări nu poate să nu nască ipoteze în stilul teoriei conspiraţiei, cel puţin până la prezentarea unor argumente sau explicaţii care ar proba contrariul.

Modul cum a reflectat evenimentele mass-media. Parcă în unison cu organizatorii provocărilor, majoritatea surselor de informare în masă au reflectat evenimentul pe contextul altercaţiilor episodice care au avut loc în timpul evenimentului, fiind astfel deturnat şi umbrit mesajul organizatorilor acţiunii. Şi dacă unele agenţii media au dat totuşi ştiri separate, despre conţinutul şi mesajul manifestării, şi respectiv altercaţiile provocate de contramanifestanţi, majoritatea au preferat să „mixeze” subiectele, astfel încât publicul larg să fie informat despre eveniment pe contextul negativ al unor altercaţii. Părerea mea e că aici miroase mai degrabă a tehnologii de manipulare a opiniei publice, decât a informare echidistantă a societăţii pe marginea unui eveniment. Respectiv, ca şi în cazul forţelor de ordine întrebarea mea este: întâmplător oare? Şi această întrebare este şi mai fireacsă luând în consideraţie controlul guvernării instaurat pe anumite segmente de media.

Totuşi, în pofida déjà vu-urilor, participanţii la Marşul de duminică au reuşit să-i evite pe provocatori şi să nu admită consecinţele grave care au avut loc în aprilie 2009, reuşind să continuie în mod paşnic manifestările, fiind evitate ciocnirile violente. Şi asta nu datorită, ci în pofida autorităţilor. Poate că s-a reuşit inclusiv pe fundalul experienţei prin care s-a trecut în aprilie 2009.

Sau… Poate că de data asta a fost doar un antrenament al provocatorilor?! Sau al celor care stau în spatele lor…

În “ape tulburi” se prind “peşti mari”. Produse petroliere în regim de duty free!

Tulburi sunt apele în Moldova… De la bucătăria celei mai de margine căsuţe din cel mai de colţ cătun şi până la culuarele celor mai de vază clădiri din centrul Chişinăului, de la o pagină de ziar la alta, de la un canal TV la altul, lumea nu discută decât subiecte legate de agenda politică, uzurparea puterii în stat, anevoioasa alegere a preşedintelui, de calităţile bune ale unuia din politicieni, sau cele negative ale altuia, în dependenţă de tabăra şi „culoarea” fiecăruia. Divide et impera! Aplicând cu succes acest slogan şi dezbinând popoarele în tabere, romanii dominau, tăiau, spânzurau şi jefuiau tot ce le stătea în cale. Nu aveţi nici un deja vu?

Nu ştiu dacă şi cui cineva din politicieni a promis în campania electorală că în curând în duty-free-urile din vămile moldoveneşti vor fi realizate produse petroliere. Şi nu ştiu cum altora, însă mie pe fundalul acestui know-how valorile şi principiile politicienilor, indiferent de tabără şi „culoare”, îmi par nu ştiu cum… din altă poveste…

Amintesc că în conformitate cu art. 93 al Codului Vamal “magazinul duty-free constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, fără aplicarea măsurilor de politică economică, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaţionale, la bordul aeronavelor sau la punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat…”.

Deci, e clar ca bună ziua, magazinul duty free este destinaţia vamală care permite realizarea mărfurilor, fără încasarea accizelor şi taxelor, celor care călătoresc traversând vămile.

În octombrie 2010, prin hotărâre de Guvern, autorităţile de la Chişinău consfinţesc realizarea în regim de magazin duty-free şi a produselor petroliere, „în limitele capacităţii rezervorului mijlocului de transport cu care este traversată frontiera de stat”. Nu ştiu dacă această concretizare este o consolare pentru „muritorii de rând” care realizează produse petroliere fără a beneficia de înlesniri, sau pentru „muritorii şi mai de rând”: pensionari, pedagogi sau studenţi care primesc pensii, salarii şi burse din accizele şi taxele de care Guvernul i-a scutit atât de uşor pe cei care vor realiza produse petroliere în zonele de control vamal.

Ingenios, nu? De ce să nu fie vândute în regim de duty-free şi produse petroliere, alături de clasicile produse alimentare, ţigări, alcool, produse cosmetice, de parfumerie? Dacă realizarea unor categorii de mărfuri cu scutirea de la achitarea în bugetul de stat a taxelor se încadrează în argumentarea de a asigura persoanele care călătoresc cu cele necesare pe parcursul călătoriei, atunci grija guvernanţilor moldoveni de a plasa în vămi staţii PECO pare a fi un curat exces de zel. Asta dacă admitem că ei acţionează cu bună credinţă şi sunt cu adevărat cu gândul la necesităţile călătorilor care traversează Republica Moldova şi nu ale… altcuiva.

Necesităţile şi interesele ale acestui „altcineva” sunt de altfel evidente, or analizele denotă că preţul „grijii” nutrite de politicienii moldoveni pentru „cei care ne traversează frontierele” este de cca 30% din veniturile bugetare de la impozitarea carburanţilor, astfel fiind clar şi efectul economic al know-how-ului, în expresie bănească cu „sufixuri” de 6 zerouri.

Scopul schemei pare a fi deci nu altul decât utilizarea facilităţilor fiscale oferite de acest regim vamal, în calitate de element clar de concurenţă neloială introdus de această abordare „grijulie” a guvernanţilor pe piaţa importului şi realizării produselor petroliere.

Stilul schemei pare a fi unul deloc nou. În 2011, după operarea „nobilelor” amendamente introduse de Guvern, o companie specializată în magazine duty-free care aparţine unui oligarh, administrată de un ex-general al Vămii moldoveneşti şi respectiv ex-viceministru al Economiei în perioada comunistă, cumetru cu unul din politicienii de la Chişinău, intră într-un litigiu simulat cu Serviciul Vamal, acuzând că acesta nu permite deschiderea staţiilor PECO în punctele vamale. Susţin că litigiul este unul simulat, deoarece nu este clar de ce Vama se opune hotărârii de Guvern, probabil avizată pozitiv anterior aprobării şi totodată nu este clar cum în cazul dat chiar şi teoretic instanţa de judecată poate da o soluţie în defavoarea operatorului economic, pe contextul amendamentelor din octombrie 2010.

Şi aici atenţie la reacţia premierului moldovean: ”N-am știut despre cazul acesta. Noi avem o reglementare foarte clară și toți cei care prestează servicii și comercializează în RM trebuie să aibă reglementare generală, nu una specială. De aceea urmează să vedem care este acest caz. Eu tare sper să nu mai avem o surpriză oferită de sistemul judecătoresc din RM guvernului, în consecință și cetățenilor… Eu nu am am văzut asemenea situații în alte țări, cel puțin pe unde am fost eu. Mi se pare stranie această idee și nu mi se pare întâmplător faptul că se dorește de a obține o facilitate fiscală până la urmă nu printr-un act normativ dar printr-o decizie a instanței de judecată. Ceea ce înseamnă foarte clar depășirea atribuțiilor și competențelor instanțelor”.

Nici eu n-am mai întâlnit nicăieri asemenea practici. De aia şi am zis mai sus că e vorba de know-how… Doar că, Domnule premier, haideţi să încercăm să „limpezim apele”, să fim sinceri şi expliciţi! Chiar n-aţi ştiut despre cazul ăsta?! Cine atunci a prezidat şedinţa de Guvern din 27 octombrie 2010, în care au fost aprobate amendamentele sus-menţionate? Sistemul judecătoresc?

Am mai văzut cu toţii o situaţie trasă la indigo în 2010, în cazul legat de schema frauduloasă de import al cărnii prin zonele economice libere, când premierul la fel, în stil de „ape tulburi” se indigna în faţa camerelor TV, iar în acelaşi timp Vama subordonată lui perfecta liniştită importul cărnii cu scutiri de taxe vamale şi TVA.

Şi culmea: oare există vinovaţi? Desigur nu! Un singur „bau-bau”, desigur fără un nume identificabil: sistemul judecătorec. Dacă am da crezare premierului, anume acest misterios „bau-bau” oferă „surprize” Guvernului, dar şi cetăţenilor, „scăldaţi” în „apele tulburi”. Desigur, nu e o vacă sfântă sistemul judecătoresc din Republica Moldova, dar nici chiar în calitate de ţap ispăşitor nu cred că-i stă bine…

P.S. După ce subiectul abordat în acest articol a ajuns în vizorul unor mass-media şi societăţii civile, la data de 14 martie Ministerul Finanţelor a intervenit cu un comunicat de presă sec, care seamănă a fi redactat mai curând de vreun specialist în PR decât de un economist sau jurist (acesta poate fi citit aici: http://www.mf.gov.md/ro/newsitem/795). Astfel, „Ministerul Finanţelor informează că dreptul de comercializare a produselor în regim duty free este stabilit prin Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale aprobat pe 2 noiembrie 2005 prin Hotărârea de Guvern 1140, p 363 din care reiese posibilitatea comercializării carburanţilor în calităţi nelimitate în regim duty free. Prin hotărârea din 27 octombrie 2010, nr 1007 Guvernul a limitat eventualele vânzările de carburanţi în regim duty free, stabilind limita în mărimea unui rezervor a mijlocului de transport care trece frontiera de stat”.

În calitate de replică pentru Ministerul Finanţelor, sau cine o fi redactat sau comandat acest comunicat, vreau să întreb, dacă tot se menţionează că dreptul de comercializare a produselor petroliere a fost aprobat prin hotărâre de Guvern încă în perioada guvernării comuniste, în 2005 şi dacă premierul se declară categoric contra acestei practici, de ce atunci din septembrie 2009 până în prezent această hotărâre de Guvern n-a fost amendată, astfel încât problema să dispară şi nu să fie consfinţit în 2010 negru pe alb dreptul de a comercializa anume produse PETROLIERE (sintagmă absentă anterior în textul actului normativ)?! Chiar nu cred că guvernarea a fost încurcată s-o facă din cauza „crizelor” „politice”, „financiare”, etc.

Ştiu că nu va urma un răspuns şi că întrebarea mea va rămâne una retorică, aşa cum se întâmplă şi în cazul multor altor întrebări, pe marginea „peştilor mari”, pescuiţi în „ape tulburi”.

În “ape tulburi” se prind “peşti mari”

De o bună perioadă de timp încoace politicienii tot transmit spre creierele noastre expresii-cod, gen „criză constituţională”, „blocaj politic”, „identificarea consensului”, „uzurpare a puterii în stat”, „efort consolidat”, „atac de tip raider”, etc. Aceste expresii nu se identifică cu noţiuni juridice efective din Constituţie, Codul Penal sau alte acte normative care reglementează raporturi sociale într-un stat. Respectiv, unicul lor efect social generalizat este „tulburarea apelor”…

Voi lăsa pe seama comentatorilor şi analiştilor politici experimentaţi activitatea ingrată de identificare a celor care planifică în laboratoare această „tulburare de ape” şi a celor care o realizează şi voi încerca să scot în evidenţă în acest articol unele aspecte care ţin de efectele „miraculoase” ale acestor „tulburări de ape” pe segmentul economic. Or, este o teoremă care deja nu mai necesită demonstrarea, că politicul se află în raport de tangenţă cu economicul şi mai ales această regulă este valabilă pentru societatea moldovenească. Şi dacă în politic „apele sunt tulburi”, de obicei situaţia e trasă la indigo şi pe socio-economic.

Poate dacă îi vom scoate în evidenţă pe cei care „pescuiesc” foloase în aceste ape, vom ajunge să înţelegem şi legătura cauzală între „tulburarea apelor” şi „peştii”, exprimaţi în profituri, cu multe zerouri…

Poate că anume aceste profituri împiedică „limpezirea apelor”?! Poate că din această cauză se evită scenarizarea ultimului act al telenovelei tragico-comedice despre interminabilele aventuri cu „rezolvarea crizelor”, „alegerea preşedintelui”, „boicotarea periodică a şedinţelor în plen ale Parlamentului”, etc.

Anume în aceste „ape tulburi” s-au prins „somonii” identificaţi cu schemele de schimbare frauduloasă a originii cărnii importate în Republica Moldova prin zonele economice libere, materializate prin prejudicii de milioane de lei aduse bugetului de stat şi respectiv venituri în cuantum identic, ajunse în buzunarele cuiva. În aceeaşi perioadă cineva a „pescuit” câteva zeci bune de milioane din „X-files”-urile legate de „legea cazinourilor”.

Perioada respectivă este marcată şi prin falimentarea artificială a unor întreprinderi, inclusiv instituţii bancare, cu scopul redistribuirii cotelor de business în acestea, cu utilizarea unor instituţii publice; prin redistribuirea veniturilor de la importuri şi „pomparea” milioanelor din bugetul de stat prin schemele de trecere în cont şi restituirea TVA la export, cu ajutorul vămii şi fiscului.

Chiar recent, în plină perioadă „tulbure” de „criză bugetară”, printr-un raţionament absolut inexplicabil, Guvernul include în politica bugetar-fiscală şi promovează modificări de „know-how” la Codul Vamal, conform cărora din 13 ianuarie curent magazinele duty-free pot realiza mărfuri nu doar la ieşire din ţară, ci şi la intrare. Asta deşi organele de drept din UE relevă tot mai mult în ultimul timp dinamizarea schemelor de contrabandă cu mărfurile realizate prin sistemul duty-free.

Ca să nu mai vorbim de intenţia unora, anemic combătută de Guvern, de a realiza în regim de magazin duty-free şi produse petroliere. Iarăşi, vorbim de … milioane. Milioane, de care se pare Guvernul nu are nevoie, deoarece le scoate din regimul fiscal al bugetului şi le „cadonează” unor persoane, de altfel foarte concrete, care stau în spatele unor business-uri… şi ele foarte concrete.

Mai sus avem doar exemple şi nici pe departe o listă exhaustivă a fenomenelor şi deci în această perioadă „tulbure” e mai uşor probabil să justifici consecinţa logică a lor, spre exemplu de îndeplinire a planului lunar al organelor vamale de încasări la buget cu puţin peste 50% din veniturile programate.

E lesne, în perioade de „ape tulburi” e mai uşor să găseşti explicaţii şi pretexte, or nimeni nu este vinovat, nimeni nu urmează a fi tras la răspundere, nimeni nu urmează să explice umorul Guvernului de a „indexa” din 1 aprilie pensiile, ca în timp de război, cu jumătate de pâine pentru fiecare zi. E mai uşor politicienilor să ne aburească, că „suntem într-o campanie electorală latentă” şi că „iată dacă am fi avut un preşedinte ales”, adică dacă n-ar fi „apele tulburi”, atunci… ar fi cu totul altfel.

Oare chiar or fi aceste „ape tulburi” un force majeur pentru această ţară? Oare chiar nu putem sparge acest cerc vicios? Opinia mea este că aceste „ape tulburi” nu pot să nu aibă… dacă nu autori, cel puţin beneficiari. Beneficiari cu nume concrete, ele fiind perfect identificabile, dacă îi relevăm pe cei, în plasele cărora ajung „peştii” pescuiţi în aceste „ape”.

Poate aşa vom ajunge la numele producător-ului (-ilor), care evită să comande regizor-ului (-ilor) ultimul act al telenovelei despre care scriam mai sus, pentru că astfel ar renunţa de la veniturile din comercializarea serialului… Fiecare din noi, aidoma „ostaticilor” telenovelelor, are în cap o dependenţă cronică de serial şi în mâini o telecomandă, prin intermediul căreia influienţează audienţa, respectiv încasările financiare din producerea filmului… Putem fi salvaţi, deci, doar de… capul nostru şi telecomanda din mâinile noastre… Pe aceste telecomande avem câte un buton roşu mic, cu opţiunea „power off”.

Poate că în linişte vom putea înţelege mai uşor ce ni se întâmplă, cine ne fură şi respectiv cine şi de ce ne prosteşte?!

(Va urma)

Drama celui mai “sărac” vameş din istoria universală. “Şi bogaţii plâng”… de râs, de noi

De la evanghelistul Matei încoace, era noastră n-a cunoscut un vameş mai auster decât actualul general al Vămii moldoveneşti. Cel puţin aşa reiese din declaraţia de venit a acestuia pentru anul 2011… Fie-vă milă, guvernanţilor! Nu de Baliţchi, ci de această ţară, prostită de oricine nu îi este lene…

O fi ales ucenicul Baliţchi, aidoma evanghelistului Matei, să vândă tot ce a agonisit din administrarea din trecut a afacerilor lui Filat şi să împartă toată averea celor săraci, înainte de a-l urma pe „primul” în politică… Ca un adevărat apostol! Poate…

Poate şi-o fi lăsat şi sie, ca un sfânt ce este, un bordeu de 1500 lei şi… un lot pomicol, pe care sunt se pare doar doi pomi, în valoare de 1239 lei… Asta probabil ca să se hrănească măcar cu pomuşoare şi fructe, ca Ioan Botezătorul altădată! Poate…

Nu ştiu cum vouă, însă mie chiar mi s-a făcut… milă… Păcat că a luat sfârşit campania „Dăruieşti şi câştigi” la unul din posturile private de televiziune de la Chişinău! Eu unul aşi fi donat prin SMS măcar 8 lei, din puţinul pe care-l am…

Poate şi primarul general de Chişinău îi oferea omului necăjit cheile de la un apartament normal, iar prim-ministrul poate îi dona… o vacă, că doar de pe un lot pomicol de 1239 lei nu prea te hrăneşti, ca să poţi lupta cu infractorii şi contrabandiştii… Of, sărmanul!

Când mai să vărs o lacrimă, hop şi apar şi datele de la Camera Înregistrării de Stat, conform cărora Tudor Baliţchi nu e sărac deloc, deținând 30% din casa de schimb valutar „Euro Schimb” SRL din Chișinău, o treime din „Vademecum” SRL și 10% din „Lanteon-Lex” SRL.

Culmea, prin intermediul Serviciului Presă şi relaţii cu publicul al Serviciului Vamal Baliţchi s-a lăudat miercurea trecută prostimii, pe un ton sarcastic, că de fapt deţine cote din capitalul a patru firme şi nu doar a trei! Bună treabă… Acum mila trece brusc în… scârbă! Oare poate şoricul de pe obrazul unora trezi un alt sentiment?

Şi eu, care eram gata să mă minunez cum de s-a pomenit „sărmanul” Baliţchi în compania prosperilor moguli Stadler şi Vornic, care mai sunt prin cumul şi vameşi, dar mai ales a premierului oligarh?! Oare nu spun moldovenii „Spune-mi cine îţi e prieten şi-ţi zic cine eşti tu!”?!

Bine, fraţilor, scârba ca scârba, dar cu legea… cum rămâne? Dacă nu ştiu cei care încă au mai rămas (sper) să facă consiliere juridică (încă o dată sper) premierului Filat (că lui Baliţchi se pare nu are cine să-i facă aşa ceva), apoi cei cu facultatea de drept absolvită fără frecvenţă la ULIM siguralmente trebuie să cunoască prevederile alin. (2) al art. 6 al Legii serviciului în organele vamale:

“(2) Colaboratorul vamal NU este în drept:
a) să exercite o altă funcţie remunerată, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice sau de creaţie;
b) să exercite personal sau prin intermediul unui terţ activitate de întreprinzător;
c) să fie membru al organului de conducere al unei organizaţii comerciale, cu excepţia cazurilor indicate la art.19;
d) să fie împuternicitul sau reprezentantul unui terţ în organul vamal;…”.

Admit că la facultatea de drept de la Iaşi poate se pun mai puţine accente pe legislaţia moldovenească, dar iată la ULIM… nu cred că nu se studiază dreptul vamal moldovenesc!

Ei, ce să mai zici aici?! Mie unuia îmi pare că e cam… ilegal! Şi dacă e ILEGAL, atunci… ce? Nimic, în afară de tupeul, ignoranţa şi nihilismul juridic, devenite deja proverbiale pentru guvernarea de la Chişinău? Chiar nimic? Da, nimic! Pentru că societatea noastră civilă poate cere demisia cuiva doar dacă e prins în stare de ebrietate la volan sau… în pat cu două amante… Şi aia doar dacă e ministru delegat nu chiar din partea oricărui partid!

Dar dacă a fost numit ILEGAL în funcţie şi continuă să deţină funcţia în ILEGALITATE?! Nuuu… Asta nu e de dat la „Breaking News”, e doar o banală ilegalitate…

P.S. Un banc popular pe culoarele vamei moldoveneşti: „Acum înţelegeţi de ce Baliţchi a fost paraşutat în funcţia de general la Vamă? Corect! Pentru că vameşii beneficiază de scutiri de taxe în transportul urban… Iar la situaţia lui materială, asta pare a fi unica posibilitate de a putea face faţă crizei…”. Zi că nu! La „coliba” lui de 1500 lei probabil serviciile comunale achitate lunar sunt de cel puţin de două ori mai scumpe!

Iar cât priveşte incompatibilitatea afaceristului cu funcţia publică în organele vamale… ce mai contează?! „Dura lex, sed lex”! La Chişinău termenul „dura” se pare că a fost preluat nu din latină, ci din… rusă!

Declaraţia premierului “pacificator”, sau cum “capra” face, iar “oaia” trage la moldoveni.

Echipei de PR a „primului” nu a putut să nu-i lase gura apă la incidentul de duminica trecută din Vama Giurgiuleşti – Galaţi. Cum să nu apară din nou „pacificatorul” Făt – Frumos, pe cal alb? Cum să nu condamne el „focurile de armă” de la frontiera moldo – română, mai bine zis pe teritoriul zonei de frontieră şi de control vamal a UE?

Cum să nu pună el, prgmatic fiind cu gândul la acest popor, un semn de egalitate între acţiunea autorităţilor române de frontieră, respectiv cele ale unui stat UE, care în esenţă a reprezentat o somaţie legală a unui contrabandist moldovean, aflat la volanul unui autoturism dat în căutare, cu plăcuţe de înmatriculare bulgăreşti şi căptuşit cu ţigări de contrabandă şi… asasinarea unui moldovean paşnic de către militarii ruşi, în inima ţării sale?!

Cum să nu se încurce, simptomatic deja pentru Guvernul Filat, pentru a una suta oară probabil, „coada vacii cu ştampila primăriei”, în numele sfânt al PR-ului şi raitingului celui cu stofă de „number one” etern?!

Şi ce mai contează dacă declaraţia „pacificatoare” a premierului, de condamnare a focurilor de armă la frontiera RM cu UE (Doamne, cum sună!) de fapt toarnă, în calitate de efect advers şi mai mult gaz pe focul dezbinării, care şi aşa mistuie această societate rătăcită? Unii „moldoveni” imediat chiar s-au grăbit să solicite expulzarea ambasadorului Lazurcă.

Şi ce mai contează lumina proastă, în care a pus prin această declaraţie premierul moldovean autorităţile române de frontieră, care aspiră la aderarea la Shengen şi întreaga UE, care şi aşa e în lumină prostă în societatea moldovenească, graţie „strălucitei” guvernări pro-europene?

Toate ăstea sunt preţuri prea ieftine, comparativ cu obiectivul măreţ, nobil şi makiavelist al PR-ului! Nimic grav. După asta vom spune iar că „s-a rupt din context”, ne vom aşeza cuminciori în genunchi la Bruxelles, vom „săruta poala” şi vom cerşi cu mâna umil întinsă granturi, credite, circulaţie liberă pentru moldoveni, dacă nu în 2012, măcar în ceasul al douăsprezecelea, după demisia „pe alocuri” promisă a lui Leancă, un acord de comerţ liber şi comprehensiv, sau… măcar câte o promisiune pentru fiecare, doar atât cât să ajungă pentru a „umple” un clip electoral pentru anticipate…

Ne-am convins, deja pentru a „n”–a oară, că tot ce nu aduce PR pentru acest Guvern e nesemnificativ şi reprezintă complicaţii inutile. De ce să-l întrebăm pe generalul de la Vama moldovenească Baliţchi, cum de acest brav contrabandist, amator de adrenalină, a trecut nestingherit cu tot cu maşină dată în căutare şi căptuşită cu ţigări de Vama administrată de cumetrul său Stadler? De ce să ne întrebăm de ce acesta a preferat în loc să achite o banală amendă poliţiei române de frontieră, să aplice tupeul de a comite o infracţiune gravă de ultraj împotriva unui ofiţer român şi să „forseze” Prutul, pentru a ajunge înapoi, la „ai săi”?

De ce să căutăm noi în ograda noastră cauze şi soluţii pentru focurile de armă de la Prut şi să nu vedem paiul din ochiul autorităţilor române, făcând abstracţie de bârna din ochiul nostru? Dar poate dacă şi vameşii noştri nu vor împuşca, dar măcar chinuit vor mima cel puţin o luptă împotriva fenomenelor frauduloase de la frontieră, nici poliţiştii români nu vor avea în cine împuşca?! Nu mai vorbesc de demisii, dar măcar să se întrebe şi ei, măcar ei între ei. Măcar aşa, cu uşile închise, fără presă, ca să nu fie afectată imaginea lui Baliţchi, a cumetrului său Stadler, dar mai ales cea a primului dintre toţi cumetrii liberali şi totodată democraţi.

Nu, la noi, la moldoveni, „capra” face, iar „oaia” trage, iar obraznicul mănâncă praznicul! Şi apoi ne mai mirăm şi supărăm că „iese fum fără foc”, că premierul se identifică şi deja nu doar pe interior, cu administratorul unei ţări contrabandiste şi furnizoare de trafic ilegal, un gen de Mexic al Europei…

Ei cum naiba să nu iasă „fum” după asemenea declaraţii, prin care pentru câteva zecimi procentuale de raiting premierul se irijează în avocat al unui cetăţean bănuit de ultraj şi contrabandă?! Totuşi, vreau să sper că această declaraţie n-a avut drept scop de a-l proteja pe acel contrabandist şi e vorba de o simplă acţiune nechibzuită de imagine. În primul caz ar fi şi mai grav. Nu sunt oare suficienţi cetăţeni de bună credinţă, care merită atenţia şi ajutorul nesperat al Maiestăţii Sale? Sau sunt şi eu curios, pe ce criterii oare a meritat acest tânăr contrabandist serviciile gratuite (sper) şi încă „din oficiu” de avocatură, fiind riscate pentru el imaginea şi relaţiile ţării pe extern, cu România şi UE?!

Şi cum oare să înţeleagă acest semnal al premierului contrabandiştii, dar şi ofiţerii şi aşa timizi din subdiviziunile anti – fraudă şi anti – contrabandă din organele de drept aflate în subordinea sa?!

Aşa ori altfel, prin aceste declaraţii „asumate”, aidoma celei analizate mai sus, premierul îşi asumă şi „focul”, şi „fumul”… de ţigară, care pluteşte ca o stafie în jurul persoanei sale!

P.S. „Trebuie să vrem, să credem şi să iubim! Al vostru, Vlad Filat.”

Cazul MAI vs Boris Focşa “şi alţii”. Betonul de cea mai proastă calitate: brandul AIE

Cel mai reflectat eveniment al week-endului trecut în mass-media de la Chişinău a fost isprava scenei politice moldoveneşti cu numele „ministru AIE „surprins” în stare de ebrietate la volan”. Vă propun să mergem ceva mai profund de partea de suprafaţă a evenimentului şi să analizăm câteva aspecte mai „dosite” ale recentei „întâmplări”.

Mass-media şi societatea civilă a elucidat foarte bine partea subiectivă de vină a ministrului Focşa, care cu adevărat ar fi una incontestabilă, dacă expertiza de alcoolemie şi ancheta vor proba infracţiunea. Sperăm cu toţii ca acest caz să fie rezolvat până la capăt şi monitorizat cu aceeaşi atenţie de mass-media, până la finalizarea acestuia.

Nu prea am văzut însă nimeni să privească ceva mai profund lucrurile decat a aplica lovituri de imagine şi PR negru unui partid politic, fapt foarte evident dacă trecem în revistă resursele media pe care a fost cel mai insistent mediatizat evenimentul.

Nu am văzut nimeni să-şi pună câteva întrebări, care mi-au apărut mie atunci când am văzut relatările de presă, dar mai ales imaginile video de la locul „incidentului”. Chiar nu ştiam ce să fac la moment, să sar în sus de bucurie, că avem şi noi în sfârşit poliţişti verticali şi devotaţi legii, care sunt gata să aplice Legea chiar dacă îşi riscă mita şi cariera? Sau să mi se facă scârbă, până la vomă? Asta luând în consideraţie faptul, că se vede de la o poştă, că poliţistul acţiona la comandă şi deoarece se simte cât de profund era influienţat de prezenţa în spatele său a unui cameraman de la un post privat TV, căruia cu o amabilitate de nemaivăzut printre poliţiştii moldoveni îi oferea toată libertatea de acţiune.

Eu unul am o percepţie clară, că protagonistul acestei acţiuni a „forţelor de ordine” a fost nu poliţistul, ci anume cameramanul. Iar materialul video urma să fie un mijloc de raport al poliţistului în faţa… cuiva.

Dacă veţi urmări cu atenţie secvenţele video, veţi sesiza că acest lucru e evident, dacă atragem atenţia la tonalitatea vocii poliţistului, care se pare că era mai mult concentrat ca ceea ce spune el să fie înregistrat de cameraman, decât să fie auzit de şoferul bănuit de infracţiune.

La fel de evidente sunt concluziile dacă ne uităm atent la poziţionarea poliţistului şi respectiv cea a cameramanului. Dacă cameramanul se poziţionează permanent pe poziţii ideale pentru monitorizarea a tot ce se întâmplă şi pentru luat vederi, poliţistul crează impresia că se înghesuie şi el stingherit pe acolo. Aşa ori altfel, materialul video seamănă mai mult cu un film regizat şi produs profesionist decât cu o filmare operativă.

Şi acum principala întrebare: cum de naiba voia întâmplării l-a adus anume atunci şi acolo pe acel cameraman (cu tot cu camera gata de filmat) şi anume de la acel post privat de televiziune, identitatea căruia de asemenea nu poate să nu trezească dubii de conspiraţie? Şi e dublu firească această întrebare, dacă ne amintim cum cu ceva timp în urmă la fel de „întâmplător” un cameraman de la acelaşi post privat TV s-a pomenit „prin preajma” locului unor acţiuni procesuale aplicate de un poliţist de la Rutieră în privinţa preşedintelui Judecătoriei Centru din Chişinău.

Ca la Hollywood, nu?! Ca în filmele despre reglările de conturi între politicieni şi gangsteri, sau invers… Asta dacă nu admitem că Poliţia Rutieră a contractat un post privat de televiziune ca să-i monitorizeze 24 ore din 24 acţiunile.

La urma urmei, poate că s-ar fi perceput altfel materialul video, dacă apărea în calitate de „Exclusiv” şi „Breaking News” la un alt canal TV, sau la acelaşi canal, dar cu un protagonist delegat în Guvern de un altul din cele 3 componente constituante ale AIE.

Concluziile sunt evidente şi chiar sunt de prisos în acest articol, deoarece le puteţi releva şi fiecare din Dvs., fără prea mare efort. Moldovenii se pare că au inventat receta ideală a celei mai comode guvernări pentru opoziţie. O recetă cu doar/tocmai 3 ingrediente şi care se numeşte „salata AIE”. Dincolo de faptul că guvernarea asigură raiting opoziţiei prin impotenţa actului de guvernare, opoziţia nici măcar nu trebuie să investească resurse şi timp pentru a investiga materiale compromiţătoare pentru guvernare. Staţi şi aşteptaţi liniştiţi anticipatele, Domnilor din opoziţie, că AIE (nu) face totul singură!

Mecanismul de autodistrugere „betonat” în AIE deja pare a fi pe ultimele 10 secunde ale numărătorii inverse, iar salata cu cele 3 ingrediente e în fază avansată de alterare şi nu ştiu dacă măcar refrigerarea sau congelarea o mai pot salva. Or, nu cred că cineva se va mira dacă pe principii de reciprocitate alte canale TV „echidistante şi independente” de la Chişinău vor da pe post alte compromate video cu miniştri sau deputaţi AIE surprinşi în stare de ebrietate la volanul autoturismului, avionului sau în patul amantei.

Nu ştiu cum voi, dar eu aştept de la AIE demisii nu pe asemenea contexte şi situaţii, ca în cazul ministrului Focşa, ci din motive de incompetenţă, ineficienţă şi ilegalitate de fond, în care abundă garnitura guvernamentală algoritmizată.

P.S. Ca să fie clar, nu vreau să mă irijez în activităţi de avocatură şi mai ales pentru cei care încalcă legea, chiar dacă şi mai ales că sunt miniştri. Cine mă cunoaşte mai bine ştie cu certitudine că nu e stilul meu. Însă Vă propun să monitorizăm cu atenţie acest caz şi pe mai departe, să vedem dacă şi cum dosarul va fi rezolvat până la o finalitate prevăzută de lege, prin aplicarea pedepsei penale ministrului buclucaş al AIE. Nu ştiu de ce, însă sunt cam sceptic la acest capitol, mai ales după declaraţiile de ieri ale celui care se zice că „arvoneşte şi plăteşte” pe la canalul TV „de investigaţie”, partener al Poliţiei Rutiere. Oare care a fost obiectul compromatului şi scopul şantajului de această dată?

Mie nu-mi rămâne decât să mă prind la un sentiment de deja vu. Încercaţi să găsiţi şi Dvs. „10 deosebiri” între dosarul „Focşa” instrumentat de MAI-ul AIE-ului şi dosarul „cu jumările şi ceasul elveţian al lui Mătăsaru”, instrumentat de MAI-ul PCRM-ului…